Un deputat vrea 5 ani de închisoare pentru cei care neagă „istoria asupririi maghiare asupra românilor din Transilvania”
Bogdan Diaconu susţine că data de 4 iunie este foarte importantă în istoria statului român, „o dată pe care anumite cercuri extremiste, mai ales din Transilvania, o batjocoresc şi o contestă de fiecare dată, în fiecare an”. Acesta se referă la politica pe care o duce UDMR, pe care îl numeşte „braţ politic al Ungariei” care acţionează împotriva interesului naţional.
„Problema este cu politicienii care se bat cu cărămida în piept că reprezintă electoratul român de etnie maghiară din Transilvania, şi mă refer la UDMR, PCM şi toate aceste formaţiuni pe criterii etnice extremiste care au în ultimul timp nişte obiective asumate, cum ar fi autonomia teritorială sau secesionismul teritorial, care sunt împotriva Constituţiei României şi împotriva ideii de suveranitate şi împotriva conceptului de stat unitar”, a declarat el pentru ziarul Gândul.
Guvernul a dat aviz negativ propunerii, susţinând că „măsurile vizează limitarea libertăţii de exprimare şi de întrunire şi contravin prevederilor constituţionale ce garantează aceste drepturi, dar impun şi limite ale acestora”. Mai mult, a constatat că aplicarea acestei propuneri ar fi un atac la dreptul la liberă exprimare, iar măsurile sugerate sunt catalogate drept mult prea drastice şi incompatibile cu standardele CEDO. Tot aviz negativ a primit şi de la Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului, şi de la Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi.
Cu toate acestea, Bodgan Diaconu a comparat iniţiativa sa legislativă cu legea nr. 217 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. „Dacă vreţi să vorbim de cenzură, putem să vorbim despre celebra lege 217, aşa-numita lege anti-legionară, care cenzurează efectiv cinstirea unor personalităţi şi a unor valori autentice ale neamului românesc”, a spus el deputatul.
Diaconu s-a întreabat retoric de ce, prin comparaţie, legea 217 a fost adoptată de către Parlament cu votul majorităţii formaţiunilor politice. „Simplu, pentru că atât PSD, cât şi PNL îşi doresc o colaborare şi speră la o alianţă cu UDMR pentru asigurarea unei majorităţi parlamentare şi atât PNL, cât şi PSD pun mai presus voturile UDMR şi majorităţile parlamentare decât interesele poporului român”, îşi răspunde Diaconu.
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: