Metro a lansat franciza La Doi Pasi

Publicat in Joburi 01 Martie 2012 1377 ori
Google+ WhatsApp
Metro a lansat franciza La Doi Pasi
Metro a lansat franciza La Doi Pasi

Bucureşti, 1 martie 2012: METRO Cash & Carry România lansează programul „La Doi Paşi”, un concept de franciză menit să susţină micii comercianţi independenţi din comerţul tradiţional. Aproximativ 200 de magazine de pe piaţa românească s-au alăturat acestui program, peste 80 dintre acestea fiind deja funcţionale după proiectul pilot de succes.

 

Franciza „La Doi Paşi” oferă revânzătorilor şansa de a face parte dintr-o reţea naţională, la libera lor alegere, spre a beneficia de numeroase avantaje care sa-i ajute in creşterea competitivităţii pe piaţă. De exemplu, METRO Cash & Carry România oferă cursuri de instruire, consultanţă privind alcătuirea sortimentaţiei şi monitorizare profesională a preţurilor, adaptată la sectorul respectiv. Clienţii beneficiază, de asemenea, şi de asistenţă pentru marketing. La fiecare două săptămâni, METRO Cash & Carry România va publica broşuri publicitare şi va promova selectiv produsele proaspete şi ultra proaspete, precum şi produsele marcă proprie. Ideea de bază este aceea de a construi un parteneriat de durată şi reciproc avantajos cu comercianţii independenţi.

 

Spre deosebire de modelele obişnuite de franciză, programul La Doi Pasi permite proprietarilor de magazine să-şi păstreze independenţa financiară şi operaţională, pe durata întregii colaborări. METRO Cash & Carry îşi păstrează specificul de vânzare cu ridicata, sprijinindu-şi clienţii revânzători în a-i deservi cât mai bine pe clienţii acestora, consumatorii finali.

 

Serviciile pe care le oferim în cadrul francizei La Doi Paşi sunt rezultatul consultării frecvente cu clienţii noştri profesionişti, La Doi Paşi fiind urmarea firească a programului de consultanţă conceput pentru comerţul tradiţional, „Trader Support & Partnership”, lansat în 2008. Prin acest program, peste 2.000 de clienţi revânzători şi-au remodelat magazinele şi şi-au optimizat activitatea.” explică Marc Carena, Director Management Clienţi METRO Cash & Carry România.

 

Principalul obiectiv al Programului „Trader Support & Partnership” (TS&P) are în vedere profesionalizarea clienţilor revânzători şi modernizarea magazinelor acestora. Împreună cu clienţii săi, METRO Cash & Carry România efectuează o evaluare atentă a situaţiei de piaţă şi a afacerilor acestora. Pe baza datelor compilate astfel, sunt elaborate măsuri de îmbunătăţire. În acest context, experţii se concentrează, printre altele, pe gestionarea sortimentaţiei, stabilirea preţurilor, amenajarea magazinului şi metodele moderne de marketing.

 

Comerţul tradiţional are o istorie în România, iar noi dorim să-l sprijinim în continuare. Ne manifestăm deja acest sprijin prin toate programele de instruire pe care le-am oferit micilor revânzători in ultimii 4 ani, iar acum, în 2012, prin franciza La Doi Paşi. Dorim să le oferim comercianţilor independenţi experienţa noastră de lideri de piaţă, consiliere pe parcursul fiecărei etape a dezvoltării afacerii lor şi tot sprijinul de care au nevoie pentru promovarea acesteia, respectiv menţinerea satisfacţiei clienţilor. Acesta este unul dintre avantajele prin care franciza La Doi Paşi se va diferenţia pe piaţă.”, a declarat Marc Carena, Director Management Clienţi METRO Cash & Carry România.

 

Un program similar de franciză susţinut de companie pentru clienţii revânzători se desfăşoară cu succes în Polonia şi Bulgaria, sub branduri locale.

 

METRO Cash & Carry este reprezentată în 30 ţări cu peste 700 de magazine cash & carry. Cu peste 100.000 angajaţi în întreaga lume, compania a atins vânzări de aproximativ 31 miliarde € în 2010. METRO Cash & Carry este o divizie de vânzări a METRO GROUP, unul dintre liderii comerţului la scară mondială. În 2010, vânzările METRO GROUP au atins cifra de 67 miliarde €. Compania numără aproximativ 280.000 de angajaţi şi operează 2.200 de locaţii din 33 ţări. Performanţa METRO GROUP se bazează pe forţa diviziilor sale de vânzări care operează în mod independent pe piaţă: METRO/MAKRO Cash & Carry – liderul internaţional în comerţul cu ridicata cu auto-servire, hypermarket-urile real,-, Media Markt şi Saturn – lider pe piaţa bunurilor electronice şi electrocasnice din Europa şi magazinele universale Galeria Kaufhof. Informaţii suplimentare pe: www.metrogroup.de.

 

METRO Cash & Carry România este parte integrantă a METRO Cash & Carry Internaţional şi a fost lansată oficial în România în luna octombrie a anului 1996, prin deschiderea primului centru de distribuţie, în Bucureşti. Astăzi, reţeaua numără 32 de magazine în 24 de oraşe. Distribuţia naţională a magazinelor METRO România este următoarea: 5 centre în Bucureşti, câte 2 centre în Braşov, Constanţa, Timişoara şi Piteşti şi câte un centru în fiecare din următoarele oraşe: Cluj, Bacău, Iaşi, Craiova, Baia Mare, Galaţi, Ploieşti, Oradea, Sibiu, Suceava, Piteşti, Tg. Mureş, Arad, Deva, Brăila, Satu Mare, Piatra Neamţ, Buzău, Târgovişte şi Turda. Informaţii suplimentare pe www.metro.ro.

Petre-Radu Apostol este ploiestean, are 35 de ani, si este absolvent al Universitatii Petrol si Gaze Ploiesti. Are experinta in presa scrisa si online. Scrie pe PH-online.ro din 2010. office@ph-online.ro

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.