O companie chineză vrea să cumpere Petrotel Ploiești

Publicat in Joburi 21 Iulie 2015 889 ori
Google+ WhatsApp
O companie chineză vrea să cumpere Petrotel Ploiești
O companie chineză vrea să cumpere Petrotel Ploiești

O companie petrolieră chineză a contactat LukOil pentru a iniţia negocieri în vederea vânzării rafinăriei din România, dar grupul rus a declinat oferta de discuţii, afirmă surse citate de Reuters, precizând că scrisoarea de intenţie a fost adresată în martie.

 

Potrivit Reuters, Ion Epureanu, directorul general al companiei Kajel Holdings Limited, cu sediul în Insulele Virgine britanice a transmis Lukoil, într-o scrisoare din martie 2015, că există o oportunitate pentru iniţiarea discuţiilor în vederea vânzării rafinăriei Petrotel Ploieşti.

Kajel Holdings a fost mandatată de compania China Peace Petroleum Group, cu sediul la Beijing, specializată în importul şi exportul de produse petroliere.

Un purtător de cuvânt al LukOil a confirmat primirea scrisorii, reiterând că nu există niciun plan de vânzare a rafinăriei din România. Ion Epureanu a confirmat trimiterea scrisorii, fără însă a face comentarii. Reuters nu a putut lua legătura cu reprezentanţii China Peace Petroleum Group.

Thomas Muller, vicepreşedinte al LukOil, a confirmat săptămâna trecută că au existat oferte pentru rafinăria de la Ploieşti, subliniind însă că nu este de vânzare.

LukOil a cerut intervenţia Comisiei Europene în ancheta din România care vizează compania, argumentând că este vorba de măsuri impuse de "o instanţă judiciară relativ mică" dar care au un "impact european". Thomas Muller, vicepreşedintele LukOil, a atras atenţia că ar putea fi puse sub sechestru active în valoare de 2,2 miliarde de euro, inclusiv conturi bancare din Marea Britanie şi Olanda. Muller a admis că "nu există o linie directă între Comisia Europeană şi o instanţă judiciară din România", subliniind însă că acuzaţiile procurorilor români sunt "nejustificate". "Am vrea să vedem o implicare europeană în acest caz, deoarece avem de-a face cu o instanţă relativ mică dar care ia decizii uriaşe, care au impact nu doar asupra unor active din România, ci şi asupra unor active europene. Considerăm că nu este o situaţie corectă", spunea reprezentantul LukOil.

Preşedintele LukOil, Vagit Alekperov, i-a trimis acum două săptămâni o scrisoare lui Maroş Şefcovic, vicepreşedinte al Comisiei Europene responsabil de Energie, cerând "o investigaţie mai transparentă, dat fiind că activităţile constante ale rafinăriei (vizate de ancheta din România - n.red.) au impact asupra alimentării cu petrol în întreaga Uniune Europeană". Comisia Europeană a confirmat primirea scrisorii din partea Lukoil, precizând că analizează situaţia.

Compania LukOil a contestat în justiţie măsurile asiguratorii dispuse de autorităţile române, reiterând că acuzaţiile de spălare de bani şi evaziune fiscală formulate de procurorii din România sunt "absolut nefondate". "Acuzaţiile (formulate de procurorii români - n.red.) sunt absolut nefondate", afectând afacerile, dar LukOil nu intenţionează să închidă sau să vândă rafinăria, a declarat Thomas Muller, vicepreşedintele LukOil. "Rafinăria este funcţională astăzi şi sperăm că vom putea continua activităţile", a declarat Muller, potrivit Reuters, într-o conferinţă de presă.

LukOil a respins acuzaţiile de spălare de bani şi evaziune fiscală formulate de procurorii din România, anunţând că urma să conteste în instanţă măsurile asiguratorii dispuse de autorităţile române şi că aşteaptă o investigaţie "imparţială". Compania rusă LukOil a argumentat că este un contribuabil prompt la bugetul de stat din România şi un furnizor de produse la calitate pentru clienţii români. "LukOil intenţionează să conteste în instanţă ordinul Parchetului, conform procedurilor, şi mizează pe o investigare imparţială a incidentului, potrivit reglementărilor şi standardelor acceptate atât în România, cât şi în Uniunea Europeană", informa compania rusă.

"Petrotel-LUKOIL a creat aproximativ 1.000 de locuri de muncă la nivel regional. În ultimii nouă ani, s-au investit 540 de milioane de dolari în modernizarea rafinăriei. LukOil speră că orice obstacole în calea funcţionării acestei companii-cheie vor fi depăşite cu succes", preciza compania.

La începutul lunii iulie, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti care instrumentează dosarul Lukoil au extins măsurile asiguratorii, punând sechestru asupra unor bunuri ce aparţin companiei Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda până la concurenţa sumei de două miliarde de euro. Potrivit unui comunicat dat publicităţii de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, procurorii acestei structuri au extins cercetările şi au dispus măsura controlului judiciar asupra a cinci persoane, între care doi cetăţeni ruşi, cu toţii angajaţi ai SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti, scria MEDIAFAX. Totodată, anchetatorii au dispus măsuri asiguratorii asupra unor bunuri deţinute de Lukoil Europe Holding Bvatrium Olanda şi SC Petrotel Lukoil SA, fiind puse sub sechestru conturi bancare, prime de emisiune şi acţiuni. "În cauză, în urma extinderii cercetărilor faţă de Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda şi faţă de S.C. Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti au fost extinse şi măsurile asigurătorii. Acestea au fost aplicate asupra unor bunuri aparţinând Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, până la concurenţa sumei de 2.007.103.675,74 euro, respectiv asupra conturilor bancare deţinute de această entitate juridică la bănci comerciale situate în U.K. şi Olanda, asupra primelor de emisiune în cuantum de 1.880.931,388 lei, precum şi asupra unui număr de 176.840.629 acţiuni, deţinute de aceasta în cadrul S.C. Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti", se arată în comunicatul PCA Ploieşti.

Procurorii Parchetului Curţii de Apel Ploieşti au extins cercetările în dosarul Lukoil faţă de alţi cinci angajaţi ai societăţii care controlează rafinăria de la Ploieşti şi aduc noi acuzaţii suspecţilor din acest dosar. Astfel, anchetatorii anunţă că în dosarul Lukoil sunt cercetate infracţiuni de folosire cu rea credinţă a creditului societăţii şi noi fapte de spălare de bani. Până în prezent, dosarul privea infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani. Procurorii susţin că, "urmare a politicii comerciale practicate de S.C.Petrotel Lukoil S.A., s-a realizat decapitalizarea societăţii, fapt relevat şi de rapoartele administratorilor societăţii, rapoarte aferente anilor 2012 şi 2013".

Prejudiciul calculat până la acest moment în acest dosar este de 1.185.268.188,35 euro şi 1.526.293.530,93 dolari pentru infracţiunea de folosire cu rea credinţă a creditului societăţii şi în cuantum de 1.526.293.530,93 dolari şi 552.977.284,35 euro pentru infracţiunea de spălare de bani. Conform sursei citate, SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti "a rambursat în baza unor contracte, cu titlu de împrumut, acţionarului majoritar LUKOIL EUROPE HOLDINGS BV Olanda suma de 1.511.904.038,94 dolari SUA şi 552.977.284,35 euro cu justificarea restituire creditare" şi a primit ca investiţii, de la aceeaşi companie, care este acţionar majoritar al rafinăriei de la Ploieşti, suma de 32.476.926 euro şi 304.186.078,78 dolari SUA, "deşi conform bilanţurilor, balanţelor şi raportărilor către ANAF, activul societăţii este de 48.522.486 euro echivalent monedă naţională, diferenţa de 257.995.952 euro neregăsindu-se în activul patrimonial al societăţii". Procurorii susţin, de asemenea, că acţionarul majoritar Lukoil Europe BV Olanda a virat în contul Petrotel Lukoil, conform virajelor de cont, suma totală de 480.176.734,90 euro, echivalent monedă naţională, cu titlu de majorare capital social, dar, conform situaţiei raportate la Oficiul Registrului Comerţului pe baza documentelor financiar contabile ale societăţii, capitalul social este de 105.881.929,76 euro echivalent monedă naţională, diferenţa de 374.294.805,14 euro neregăsindu-se în aportul de capital.

De asemenea, Parchetul Curţii de Apel Ploieşti a decis punerea sub sechestru asigurător a produselor rafinăriei Petrotel-Lukoil aflate în depozitele şi conductele Oil Terminal, până la concurenţa sumei de 1,039 miliarde lei. Informaţia a fost transmisă luni de Oil Terminal Bursei de Valori Bucureşti. În acest context, Lukoil a anunţat că rafinăria Petrotel-Lukoil şi-a încetat activitatea de producţie şi comercială, ca urmare a sechestrului aplicat pe materii prime şi ţiţei de către organele de urmărire penală. În 7 octombrie, Lukoil a anunţat că sechestrul pe conturile bancare şi stocurile comerciale de produse ale Petrotel-Lukoil, dispuse ca măsuri asiguratorii zilele trecute, au fost ridicate, precizând că rafinăria va începe pornirea normală a instalaţiilor tehnologice. De asemenea, directorul general al SC Petrotel-Lukoil SA Ploieşti, Andrey Bogdanov, a fost pus sub control judiciar, fiind urmărit penal pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.

Admin.C

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office