Guvernul acordă până la 900 de lei persoanelor care stau în chirie în altă localitate decât cea de domiciliu

Publicat in Casa & Gradina 19 Ianuarie 2017 467 ori
Google+ WhatsApp
Guvernul acordă până la 900 de lei persoanelor care stau în chirie în altă localitate decât cea de domiciliu
Guvernul acordă până la 900 de lei persoanelor care stau în chirie în altă localitate decât cea de domiciliu

Guvernul a decis să ofere un sprijin de până la 900 de lei persoanelor care se angajează într-o localitate situată la o distanță mai mare de 50 de kilometri față de cea în care își au domiciliul.

Programul ”Prima chirie” va acoperi 75% din cheltuielile pentru locuire în noul domiciliu sau noua reședință, dar nu va depăși 900 de lei, și va fi acordată, pe o perioadă de 36 de luni.

Mai mult, prima poate fi accesată doar de persoanele ale căror venituri nete lunare realizate ca persoane singure sau împreună cu familia nu depășesc 5.000 lei/lună.

O altă condiție este ca persoanele să se angajeze pe o perioadă de cel puțin un an.

„Ne propunem nu doar să ocupăm locurile de muncă disponibile în prezent, dar și să reducem dependența populației de anumite zone geografice. Salariații care vor beneficia de această reducere vor fi cei ale căror venituri familiale lunare sunt mai mici de 5.000 lei”, se menționează în programul de guvernare al premierului Sorin Grindeanu.

Nu pot beneficia de acest program:

  • persoanele care au mai beneficiat de o primă de relocare în ultimele 36 de luni premergătoare solicitării primei de relocare;
  • persoanele care se încadrează la angajatori cu care au fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimii 2 ani;
  • persoanele pentru care plata indemnizației de șomaj a fost suspendată, iar ulterior, ca urmare a schimbării duratei contractului individual de muncă, plata indemnizației de șomaj încetează;
  • absolvenții licențiați ai facultăților de medicină, medicină dentară și farmacie care, la data solicitării dreptului, au promovat concursul național de rezidențiat pe locuri sau pe posturi
  • absolvenții instituțiilor de învățământ față de care angajatorii au obligația de a-i încadra în muncă.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office

loading...
loading...