700 de angajaţi ai BRD vor fi restructuraţi în maximum trei ani

Publicat in Business 12 Martie 2018 711 ori
Google+ WhatsApp
700 de angajaţi ai BRD vor fi restructuraţi în maximum trei ani
700 de angajaţi ai BRD vor fi restructuraţi în maximum trei ani

Digitalizarea şi apariţia roboţilor bancari modifică strategiile de dezvoltare ale băncilor comerciale. BRD are deja o strategie care prevede restructurarea a 700 de salariaţi în următoarea perioadă, după cum ne-a declarat Constantin Paraschiv, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Asigurări şi Bănci (FSAB). Nici celălalte bănci nu sunt străine de acest fenomen, chiar dacă încearcă să găsească soluţii de reconversie profesională.

Banca Română de Dezvoltare, care a înregistrat cel mai mare profit din sistemul bancar în 2017, are gata o strategie de dezvoltare pentru următorii ani. Conform acesteia (din câte ştim nu a fost încă semnată de board-ul băncii mamă şi de aceea nu este încă publică), "cel puţin 10% din angajaţii băncii, circa 700 de bancheri, ar trebui să fie restructuraţi în maximum trei ani. Dar părerea mea este ca restructurarea se va face mai devreme de trei ani. Totuşi, şi BRD caută soluţii de relocare sau reconversie profesională pentru proprii angajaţi", a declarat Constantin Paraschiv.

Liderul sinidcal arată că federeaţia pe care o conduce va demara din luna mai negocierea contractului colectiv la nivel de ramură.

BCR are la rândul său o strategie în curs de finalizare, bazată deocamdată pe identificarea metodelor de  recalificare a angajaţilor din unităţile care vor deveni sucursale cashless şi nu vor mai avea nevoie de angajaţi. La începutul anului, BCR anunţa că transformă 28 de sucursale din întreaga ţară în unităţi de tip „cashless" care vor derula operaţiuni în regim electronic, fără casierii.v Reţeaua BCR va dispune, astfel, de 41 de sucursale „cashless", iar numărul acestora va creşte până la 125 pe parcursul anului 2018. Totodată, BCR va deschide, în acest an, 7 sucursale noi de tip Centru de Dialog Financiar, iar alte 58 vor fi modernizate, în baza unei investiţii totale de peste 50 de milioane de euro în următorii doi ani.

Raiffeisen Bank "a găsit, se pare soluţii de transfer a angajaţilor în alte locaţii în aşa fel încât să nu fie nevoie de mari restructurări de personal. Dar zvonurile despre restructurări persistă la nivelul întregului sistem bancar", precizează Paraschiv. Raiffeisen Bank deţine peste 450 de agenţii şi 170 de maşini multifuncţionale (la care se pot efectua o multitudine de tipuri de plăţi, depuneri de numerar, etc.

Fuziunea Bancpost cu Banca Transilvania prevăzută a se finaliza la sfârşitul acestei luni, va aduce cu siguranţă alte veşti despre restructurare. Din aproape 500 de unităţi (în 2016 erau raportate 550 de unităţi în comunicatele de presă), 140 de sucursale sunt déjà dotate cu un BT Express Plus. În plus, banca este într-o puternică ascensiune pe zona digitală, fiind prima care a introdus şi robotul care te consiliază în obţinerea unui credit, îţi spune şi soldul conturilor şi alte tipurui de operaţiuni.

Restructurarea sistemului bancar a continuat în 2017, astfel că băncile care activează pe piaţa locală au ajuns să aibă în jur de 55.000 de angajaţi, iar numărul sucursalelor a coborat spre 4.500. În ultimul trimestru din 2017 a scăzut numărul sucursalelor, dar băncile au făcut recrutări, crescând numărul salariaţilor.

Anul trecut un numar de 202 sucursale şi agenţii bancare au fost închise şi 352 de salariaţi au plecat din sistem. În decembrie 2007, înainte de criză, în sistemul bancar din România existau circa 65.000 de angajaţi.

Informaţiile publicate de ECONOMICA.net pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. http://www.economica.net/paraschiv-sindicate-banci-circa-700-de-angajati-ai-brd-vor-fi-restructurati-in-maximum-trei-ani_151039.html#ixzz59Yh6NvKD

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office