Ploiestenii vor putea cumpara ONLINE produse din CORA

Publicat in Business 27 Iulie 2017 370 ori
Google+ WhatsApp
Ploiestenii vor putea cumpara ONLINE produse din CORA
Ploiestenii vor putea cumpara ONLINE produse din CORA

Serviciul cora.ro cu livrare la domiciliu va fi disponibil şi la cora Ploieşti, începând cu 26 iulie 2017, după ce a fost implementat anterior la Bucureşti, Constanţa, Cluj şi Bacău.

 „Prin deschiderea cora.ro la Ploieştisuntem cu un pas mai aproape de îndeplinirea obiectivului nostru de a consolida serviciul de  shopping online. Spuneam că ne vom concentra pe dezvoltarea acestui segment, care are un mare potenţial în România. Ne-am propus să lansăm acest serviciu, în timp, în toate cele 11 magazine din ţară. Ploieşti este un magazin important pentru grupul nostru, încă din 2013, de la inaugurare, şi vrem să ne asigurăm că oferim comunităţii locale cele mai bune şi inovatoare servicii ale noastre”, a declarat Thierry Destailleur, directorul general al cora România.

Comanda este livrată la domiciliu în schimbul sumei de doar 15 lei.

Serviciul acoperă oraşul Ploieşti, dar şi peste 30 de alte localităţi: Găgeni, Tătărani, Blejoi, Bucov, Păuleşti, Brazi, Valea Călugărească, Urlaţi, Bărcăneşti, Ploieştiori, Parcul Industrial Ploieşti, Strejnicu, Târgşoru Nou, Boldeşti Scăeni, Plopu, Lipăneşti, Târgşoru Vechi, Puchenii Mici, Puchenii Mari, Măgurele, Gorgota, Plopeni, Balta Doamnei, Ciolpani, Snagov, Cornu, Câmpina, Gherghiţa, Breaza, Târgovişte, Comarnic, Sinaia.

Pe site-ul cora.ro sunt listate peste 30.000 de produse, de  la fructe şi legume proaspete, produse din carne, peşte, lactate, dulciuri, băuturi, la produse cosmetice, pentru casă şi familie, pentru îngrijirea copiilor şi pet shop.

Realestate Paulesti

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office