Anunţ IMPORTANT privind programul Start-Up Nation

Publicat in Business 13 Iulie 2017 671 ori
Google+ WhatsApp
Anunţ IMPORTANT privind programul Start-Up Nation
Anunţ IMPORTANT privind programul Start-Up Nation

Programul Start-Up Nation va avea o sesiune suplimentară în acest an, în limita resursei financiare rămase neconsumate după evaluarea dosarelor înscrise în actuala etapă, termenul limită pentru înscrierea în acest program fiind vineri, 14 iulie, ora 20:00, informează Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA).

Potrivit unui comunicat al instituţiei, până în prezent au fost depuse aproximativ 9.000 de planuri de afaceri.

'Există, însă, un mare număr de potenţiali candidaţi care nu şi-au putut finaliza procedura de înscriere, urmare a faptului că n-au reuşit să-şi înfiinţeze în timp util noile firme - condiţie obligatorie a programului - dat fiind suprasolicitarea infrastructurii tehnice a Oficiului National Registrul Comerţului şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală', spune sursa citată.

Prin urmare, imediat după evaluarea dosarelor depuse în actuala etapă şi, în limita resursei financiare rămase, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat va organiza o nouă sesiune de înscrieri.

'Obiectivul nostru esenţial este să încurajăm tinerii antreprenori şi pentru acest lucru este de bun simţ să folosim până la ultimul leu resursa bugetară alocată. În acest sens trebuie interpretate declaraţiile şi atitudinea mea despre programul Start-Up Nation. Am avut reprezentarea că ar fi fost mai simplu să prelungim actuala sesiune...din păcate, motive de ordin juridico-birocratic, pur şi simplu, împiedică acest lucru. Ne rămâne, în schimb, opţiunea unei noi sesiuni în perioada imediat următoare, pe care o vom anunţa în timp util şi care se va desfăşura după aceleaşi reguli ca şi actuala sesiune de înscrieri', a explicat ministrul de resort, Ilan Laufer.

Programul Start-Up Nation are, în acest an, o finanţare de peste 1,7 milioane de lei, care asigură, în temeiul legii, suportul activităţii a 10.000 de noi firme înfiinţate după 31 ianuarie 2017.

Admin.R

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.