Modificare importantă propusă pentru firme: Dividendele să poată fi luate trimestrial, la jumătate

Publicat in Business 30 Martie 2017 314 ori
Google+ WhatsApp
Modificare importantă propusă pentru firme: Dividendele să poată fi luate trimestrial, la jumătate
Modificare importantă propusă pentru firme: Dividendele să poată fi luate trimestrial, la jumătate

​Patronii și asociații vor avea posibiliatea să ia din firme dividende la jumătatea profitului, o dată la fiecare trimestru, potrivit unei propuneri de lege inițiate de mai multi parlamentari de la putere. Propunerea ar ajuta antreprenorii să scoată bani din firme în cursul anului, până la distribuirea dividendelor întregi care în prezent se poate face o dată pe an, în condițiile în care aceste venituri sunt impozitate mai puțin decat salariul.

34 de senatori si deputati PSD au înregistrat, zilele trecute, la Senat propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.82/1991 a contabilităţii şi modificarea şi completarea Legii nr.31/1990 a societăţilor comerciale, modificarea şi completarea Legii nr.1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei.

Pe scurt, inițiativa legislativă vrea să ofere patronilor și asociaților posibilitatea să își scoată din firme dividende, la jumătatea profiturilor, trimestrial, în plus față de prevederile legale actuale în care se pot distribui dividende o data pe an, la profiturile întregi.

Astfel, legea 82/1991 a contabilității ar urma sa se modifice la art. 19, alineatul 3:

"Repartizarea profitului se înregisrează în contabilitate pe destinații, trimestrial și după aprobarea situațiilor financiare anuale astfel:

a) În cursul exercițiului financiar opțional până la 1/2 din profitul contabil net realizat în cursul trimestrului respectiv pe baza balanței contabile.

b) După aprobarea situațiilor financiare anuale cu regularizarea sumelor repartizate în cursul exercițiului financiar dividendele repartizate și plătite în plus în cursul exercițiului financiar vor fi returnate în termen de 60 de zile de la data aprobării situațiilor financiare anuale".

Ulterior, "situația financiară anuală va evidenția dividendele atribuite parțial și va regulariza totodată diferențele rezultate, în mod coresunzător".

"În cazul în care asociații datorează restituiri de dividende, în urma regularizării operate în situațiile finale anuale, acestea se vor achita socetății în termen de 6 luni de la data aprobării situației financiare", mai prevede propunerea de modificare a Legii contabilității.

În mod corespunăztor, ar urma să se modifice și Legea 31/1990, a societăților comerciale, la art. 61, alineatul 2:

"Dividendele se distribuie asociaților proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat, opțional trimestrial pe baza balanței contabile și anual, după regularizarea efectuată prin situațiile finaniare anuale, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel (...)".

Similar, la Legea 1/2005 privind cooperația, se propune modificarea art. 31, astfel încât membrii cooperatori să aibă și următorul drept:

"d) să primească dividende din profitul realizat trimestrial și respectiv anual, proporțional cu participarea la capitalul social".

În plus, la cooperative se elimină o situație de infracțiune care în prezent este pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani: când administratorul, președintele sau directorul executiv al cooperativei "foloseşte cu rea-credinţă bunurile sau creditul de care se bucură societatea cooperativă, într-un scop contrar intereselor acesteia ori în folosul propriu sau pentru a favoriza o altă societate cooperativă ori societate în care are interese direct sau indirect".

La acest articol, propunerea legislativă a parlamentarilor PSD păstrează două infracțiuni:

administratorul, președintele sau directorul executiv al cooperativei

"a) se împrumută prin act sau semnătură privată, direct sau printr-o persoană interpusă, de la societatea cooperativă pe care o administrează"

b) încasează sau plăteşte dividende, sub orice formă, din beneficii fictive". Beneficiul pe care l-ar aduce o astfel de propunere legislativă oamenilor de afaceri constă în faptul că vor putea să retragă mai des dividende din firmă.

În prezent, dividendele se pot distribui în anul următor realizării profitului, după încheierea situațiilor financiare, în ianuarie.

Din această cauză, unii dintre oamenii de afaceri se angajează în propriile firme, pentru a obține venituri salariale, pentru a avea și o sursa de venit o dată pe lună.

Dacă propunerea legislativă va ajunge lege, acești oameni de afaceri ar putea să-și diminueze salariul lunar, pentru că vor putea scoate bani din firmă, sub forma dividendelor, mai des decât până acum.

Avantajul veniturilor din dividende este impozitare mai redusă decât la salarii.

În anul 2017, impozitul pe dividende este de 5%, în timp ce la salariu este de 16%.

De asemenea, la dividende se plăteste contribuție la sănătate (CASS) de 5,5% în anumite condiții:

o persoana fizica datoreaza CASS daca obtine venituri exclusiv din dividende sau daca obtine, in paralel, si venituri din drepturi de proprietate intelectuala. Pentru veniturile din dividende, CASS se calculeaza la venitul brut in bani sau in natura realizat in cursul anului fiscal precedent, raportat la cele 12 luni ale anului, fara plafonarea la cinci salarii medii brute lunar. Practic, plafonul a fost in vigoare doar in luna ianuarie 2017. Prin urmare, CASS se va datora in acest an raportat la veniturile obtinute din dividende in 2016.
daca aceeasi persoana are concomitent venituri din drepturi de proprietate intelectuala va achita CASS si pentru acestea, dar plafonat pana la suma echivalenta cu cinci salarii medii brute lunare (in 2017, este de 15.700 lei)
o persoana care are, pe langa venituri din dividende, si alte tipuri de venituri supuse CASS (salarii si asimilate salariilor, activitati independente, pensii, chirii, arenda, asocierea cu o persoana juridica, activitati agricole, silvicultura si piscicultura) nu va datora, de la 1 februarie 2017, CASS situatie similar celei din 2016.

La salarii, se plătesc contribuții la asigurările sociale de stat, 26,3%, pentru condiții normale de muncă, din care 10,5% pentru contribuția individuală și 15,8% pentru contribuția datorată de angajator.

Acestora li se adaugă CASS 5,5% pentru contribuția individuală si încă 5,2% pentru contribuția datorată de angajator.

Admin.R

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office