Ministerul Agriculturii începe plata subvenţiilor pentru fermieri

Publicat in Business 23 Februarie 2017 488 ori
Google+ WhatsApp
Ministerul Agriculturii începe plata subvenţiilor pentru fermieri
Ministerul Agriculturii începe plata subvenţiilor pentru fermieri

Banii pentru subvenţiile în sectorul vegetal au început să intre în conturi de ieri, urmând ca vineri, 24 februarie, fermierii să beneficieze de primele plăţi, cu patru zile înainte de termenul anunţat iniţial, potrivit unui comunicat emis miercuri de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunţat că, începând cu 21 februarie, a demarat procesul de autorizare şi plată efectivă a ANT 1 (Ajutoare Naţionale Tranzitorii în sectorul vegetal pentru culturile amplasate în teren arabil).

Până în prezent au fost autorizaţi la plată un număr de 253.071 fermieri, cu suma totală de 25.534.195 euro, potrivit comunicatului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

„Conform Hotărârii de Guvern nr. 54/16 februarie 2017, plafonul aprobat pentru anul de plată 2016 este de 119.422.100 euro pentru 680.000 de fermieri, reprezentând echivalentul a 531.870.207 lei, şi se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2017”, se mai arată în comunicat.Cuantumul ANT 1 este de 17,72 euro/ha, reprezentând echivalentul a 78,92 lei/ha, iar plăţile se fac în lei, la cursul de schimb de 4,4537 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2016.

Beneficiarii ANT 1: fermieri activi; fermieri persoane fizice şi/sau persoane juridice; universităţile; institutele de cercetare; staţiunile didactice; fermele, staţiunile şi fermele de cercetare şi producţie agricolă; staţiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, care au cultivat în anul 2016 culturi în teren arabil.

Suma totală autorizată la plată (avans + plată finală) pentru Campania 2016 este de 1,094 miliarde euro, din care: Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), care reprezintă suma de 897,63 milioane euro şi Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi cofinanţare de la Bugetul Naţional (BN1) în suma de 172,12 milioane euro.

Admin.R

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.