Studiu: Topul țărilor care vor domina relațiile internaționale în următorul deceniu. Surpriza de pe primul loc

Publicat in Business 18 Decembrie 2020 557 ori
Google+ WhatsApp
Studiu: Topul țărilor care vor domina relațiile internaționale în următorul deceniu. Surpriza de pe primul loc
Studiu: Topul țărilor care vor domina relațiile internaționale în următorul deceniu. Surpriza de pe primul loc

Un studiu global realizat de compania de cercetare Ipsos plasează Canada ca fiind țara care va domina relațiile internaționale ăn următorul deceniu, urmată de Germania și Franța.

La fel ca în ediția anterioară, Canada ocupă poziția fruntașă în acest top (81%), cu sprijinul unor state sud-americane (Columbia, Mexic, Peru), precum și cu susținerea cetățenilor din Marea Britanie, Australia și SUA.

La polul opus, China, Rusia, Turcia, Malaezia, Arabia Saudită și Italia sunt mai puțin înclinate să considere Canada ca având o influență pozitivă pe plan mondial in următorii 10 ani.

Locurile doi și trei din clasament sunt ocupate de 'locomotivele' economice și politice ale Uniunii Europene: Germania (78%), respectiv Franța (70%). Poziția Germaniei este susținută în special de țări din America Latină (Peru, Mexic, Columbia, Chile), dar și de Țările de Jos (Olanda) sau Africa de Sud. Suporterii Franței provin atât din America de Sud (Columbia, Peru, Mexic, Chile, Brazilia), cât și din India.

Potrivit sursei citate, Uniunea Europeană ocupă locul al patrulea în topul țărilor şi organizațiilor de la care cetățenii se așteaptă să exercite o influență pozitivă asupra relațiilor internaționale în următoarea decadă. Astfel, șapte din 10 cetățeni ai lumii văd UE în această poziție, cu mult înaintea Indiei, Statelor Unite (50% fiecare), Rusiei (46%) sau Chinei (42%).

De-a lungul celor 11 ediții ale studiului, China pare să fi atins potențialul maxim (58%) în 2017, în timp ce față de anul trecut înregistrează o scădere majoră, de 11 puncte procentuale, cel mai probabil atribuită contextului pandemic actual. Scorul din acest an plasează China în coada clasamentului, în vecinătatea unor țări precum Arabia Saudită, Israel sau Iran.

În privința Statelor Unite, vârful a fost atins în 2016, în timpul administrației Obama (64%), moment din care scorul a scăzut constant: 55% în 2017 (primul an de președinție pentru Donald Trump), respectiv 50% în prezent.
Topul este completat de media mențiunilor fiecărei țări referitoare la ea însăși (69%) - practic, cât de sus în clasament își văd țara cetățenii care au participat la studiu. Nivelul maxim de suport național se înregistrează în Canada, Australia, India, Olanda, Malaezia, Germania și Rusia (peste 80%). Pe de altă parte, cetățenii din Ungaria, Belgia, Africa de Sud, Argentina, Polonia sau Spania sunt cei mai sceptici cu privire la rolul țării lor asupra relațiilor internaționale (sub 64%).

La nivelul instituțiilor, ONU conduce cu 69% scor de susținere globală, poziționându-se peste Banca Mondială (61%), NATO (60%) sau FMI (59%). ONU se bucură de aprecierea cetățenilor din economii în curs de dezvoltare precum Mexic, Peru sau Columbia, dar și a celor din țările grupului BRICS - India, China sau Africa de Sud. Alianța Nord-Atlantică (NATO) beneficiază în special de suportul respondenților din Polonia, Marea Britanie, India, Olanda și Canada, spre deosebire de cei proveniți din Rusia, Argentina, Malaezia, China, dar și Turcia sau Franța (ultimele două fiind state membre).

Studiul Ipsos s-a desfășurat online în perioada 21 august – 4 septembrie 2020, în cadrul unui eșantion format din 21.104 adulți din 28 de țări: Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina, Australia, Belgia, Brazilia, Canada, Chile, China, Columbia, Coreea de Sud, Franța, Germania, India, Italia, Japonia, Malaezia, Marea Britanie, Mexic, Olanda, Peru, Polonia, Rusia, Spania, SUA, Suedia, Turcia și Ungaria.

Grupul internaţional de origine franceză Ipsos ocupă locul 3 global în domeniul cercetării de piaţă, este listat la Bursa din Paris şi este prezent în 90 de ţări. Ipsos este cel mai mare grup de cercetare prezent în România, cele trei companii - Ipsos România, Ipsos Interactive Services şi Ipsos Digital - având împreună peste 1.000 de angajaţi.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.