ȘOC la Bursa de pe Wall Street - a înregistrat cea mai mare scădere zilnică de după criza financiară din 2008

Publicat in Business 10 Martie 2020 314 ori
Google+ WhatsApp
ȘOC la Bursa de pe Wall Street - a înregistrat cea mai mare scădere zilnică de după criza financiară din 2008
ȘOC la Bursa de pe Wall Street - a înregistrat cea mai mare scădere zilnică de după criza financiară din 2008

Bursa de pe Wall Street a înregistrat luni cea mai mare scădere zilnică care a avut loc după criza financiară mondială din 2008, pe fondurilor temerilor de recesiune provocate de prăbuşirea preţurilor petrolului şi extinderea epidemiei de coronavirus, relatează Reuters, scrie news.ro.

 

Toţi cei trei indici americani importanţi au scăzut puternic la deschidere, iar tranzacţiile au fost suspendate temporar, conform unui sistem introdus după prăbuşirea bursei produsă în 1987, în aşa-numita “Black Monday”. Indicele Dow Jones a scăzut cu 2.000 de puncte la deschidere, chiar în ziua în care a marcat al 11-lea an de piaţă bull.Pe parcursul şedinţei, Dow Jones s-a apropiat la circa o zecime de punc procentual de confirmarea intrării în piaţă bear, respectiv un nivel aflat cu 20% sub nivelul record.

Indicele S&P 500 a închis la un nivel aflat cu aproxomativ 19% de maximul istoric atins pe 19 februarie.

”Este cu siguranţă un moment pentru cărţile de istorie. Pieţele iau în calcul o probabilitate ridicată de recesiune”, a spus Matthew Keator, director partener la Keator Group, firmă de administrare a averilor din Lenox, Massachusetts.
Indicele CBOE Volatility, care măsoară îngrijorarea investitorilor, a atins cel mai ridicat nivel de după decembrie 2008.

Randamentul titlurilor Trezoreriei americane a coborât pentru scurt timp la minimul record de 0,318%.

Vânzările au început din timpul weekendului, când acordul dintre Arabia Saudită şi Rusia referitor la limitarea livrărilor de petrol a eşuat, iar ambele ţări au anunţat că vor creşte producţia, într-un context de cerere scăzută din cauza epidemiei de coronavirus şi a semnelor de încetinire a activităţilor economice.

Preţurile petrolului au consemnat cea mai mare scădere într-o singură zi de după războiul din Golf din 1991. Petrolul Brent a închis în scădere cu 23,88%, iar petrolul american WTI cu 25,1%. Acesta este motivul pentru care componenta pentru energie a indicelui S&P a scăzut cu 20,1%, cel mai mare declin zilnic din istoria sa.

Pieţele globale erau deja tensionate din cauza epidemiei provocate de noul coronavirus, la nivel mondial fiind confirmate luni peste 110.000 de cazuri de îmbolnăviri.

Indicele Dow Jones Industrial Average a închis în scădere cu 7,79%, S&P 500 cu 7,6%, iar Nasdaq Composite cu 7,29%.

Acţiunile Boeing au avut cea mai mare scădere între titlurile incluse în indicele Dow Jones, de 13,4%, în urma respingerii de către Administraţia Federală pentru Aviaţie a propunerii companiei referitoare la sistemul de cablaje al avionului 737 MAX, care este consemnat la sol la nivel mondial.

Admin.I

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office