Potrivit Planului, după ședința CExN de vineri seara, Klaus Iohannis și-a anunțat sîmbătă dimineața candidatura la un nou mandat

Publicat in Ion Cristoiu de catre Ion Cristoiu 26 Iunie 2018 130 ori
Google+ WhatsApp
Potrivit Planului, după ședința CExN de vineri seara, Klaus Iohannis și-a anunțat sîmbătă dimineața candidatura la un nou mandat
Potrivit Planului, după ședința CExN de vineri seara, Klaus Iohannis și-a anunțat sîmbătă dimineața candidatura la un nou mandat

Klaus Iohannis și-a anunța în această dimineață candidatura la un nou mandat.
Momentul nu e ales la întîmplare.
El urmează ședinței CExN a PSD de vineri seara.
Care ședință a luat decizii perfect corespunzătoare Planului:

  1. Revoltarea opiniei publice prin solidaritatea liderilor PSD cu Liviu Dragnea.
  2. Îngrijorarea stîrnită în plan intern și internațional de declarațiile belicoase ale lui Liviu Dragnea privind punerea între paranteze a Parlamentului, a Justiției independente.

Nu știu dacă pozițiile publice ale lui Liviu Dragnea și ale liderilor PSD se vor concretiza în perioada următoare. Practic, nici n-are importanță. Ele și-au făcute efectul. Și anume au dat o cantitate uriașă de muniție adversarilor PSD. S-a dat alarmă la nivel național că partidul de Guvernămînt vrea să meargă pînă la capăt. Pînă la capătul de unde începe domnia arbitrariului.

În acest context, de ivire a unor vremuri anormale, amintind de cele ale unui război civil, nu se mai pune problema respectării de către părțile în conflict a regulilor democrației.

Raționamentul e următorul:
Dacă PSD va folosi mijloace antidemocratice pentru a-l salva pe Liviu Dragnea, noi nu ne vom da în lături de la folosirea mijloacelor antidemocratice pentru a salva democrația.

Prin urmare, potrivit Planului, care a pariat pe reacția furibundă a lui Liviu Dragnea și pe iresponsabilitatea liderilor PSD, grăbiți să sacrifice partidul de dragul unui singur om, Klaus Iohannis și-a proclamat ipostaza de Salvator al națiunii. Pentru a nu mai fi nici o îndoială asupra acestei posturi, Klaus Iohannis și-a anunțat candidatura la un nou mandat. Nu pentru a face campanie electorală, cum bat cîmpii liderii PSD, ci pentru a-i asigura pe cei nelinistiți de declarațiile belicoase ale lui Liviu Dragnea că el, Klaus Iohannis, nu-i va abandona. Prin asta Klaus Iohannis dă o lovitură strașnică lui Dacian Cioloș. E semnificativ că demonstranții anti-PSD n-au mers la casa lui Dacian Cioloș pentru a-i cere sprijinul împotriva planurilor turbate ale PSD, ci la casa lui Klaus Iohannis. Și în absența Salvatorului a făcut semne cu mîna de după perdele Însăși Nevasta Salvatorului, Carmen Iohannis, Răvășitoare chiar și cînd face cu mînuța, ca Ileana Cosînzeana din turnul în care-l așteaptă pe Făt-Frumos plecat la București, să se bată cu balaurul Liviu Dragnea.

Starea de excepție anunțată de PSD prin Liviu Dragnea va justifica și măsurile de excepție ale Salvatorului:

  1. Refuzul de a o revoca pe Codruța Kovesi. Dacă e război civil declanșat de majoritatea PSD, în apărarea statului de drept sînt permise și decizii precum cea de nerespectare a Constituției.
  2. Convocarea în stradă a mulțimii ca singurul mijloc rămas președintelui de a salva democrația. În acest sens lucrează din plin Divizia Presă a Noului SRI și rețelele sociale aflate demult în stăpînirea Diviziei speciale a SRI.
  3. Convocarea la Parchet a Vioricăi Dăncilă prin luarea în serios a plîngerii de Înaltă Trădare.
  4. Transformarea evenimentului normal din punct de vedere democratic al votului la Moțiunea de cenzură într-un moment de răscruce pentru democrația din România, votul pro sau contra primind semnificații de vot pro sau contra democrației, pro sau contra statului de drept, pro sau contra statutului european al României.
  5. Exercitarea unei presiuni ieșite din comun asupra liderilor PSD, asupra parlamentarilor PSD prin organizarea de manifestații de ostilitate în fața sediilor PSD din țară, a caselor în care stau liderii și parlamentarii PSD, a hărțuirii lor și a familiilor de grupuri violente în genul celui huliganic condus de Mălin Bot.

Vineri, 22 iunie 2018, ditamai CExN al PSD a îndeplinit pînă la cea mai mică virgulă ce le cerea să facă Planul.
Au făcut-o doar din prostie?!

Ion Cristoiu,

www.cristoiublog.ro