De ce și-a ieșit din minți Klaus Iohannis

Publicat in Ion Cristoiu de catre Ion Cristoiu 03 Mai 2018 415 ori
Google+ WhatsApp
De ce și-a ieșit din minți Klaus Iohannis
De ce și-a ieșit din minți Klaus Iohannis

Zicîndu-mi că pot fi și eu profet în țara mea, am lansat cu ceva timp în urmă ipoteza unui conflict spectaculos, ne mai întîlnit pînă acum după alegerile din decembrie 2016, între Președinție și Guvern, conflict ivit din inițiativa PSD de mutare a ambasadei noastre din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

Vineri, 27 aprilie 2018, cînd tot românul se pregătea să beneficieze după cum îl taie capul și-l lasă punga de noua minivacanță dată de Guvern în cadrul a ceea ce pare a fi în regimul PSD – o vacanță continuă – ne-am trezit cu toții într-o escaladare fără precedent a conflictului, prin cererea expusă public pe un ton de Dej care anunța Proclamarea Republicii, ca premierul Viorica Dăncilă să demisioneze.

De ce să demisioneze?

Pur și simplu, pentru că Klaus Iohannis îi retrage încrederea.
Ca simplu cetățean, Klaus Iohannis poate să nu mai aibă încredere în Viorica Dăncilă, așa cum mulți români, dintre cei care l-au votat pe Klaus Iohannis, și-au retras încrederea în președinte, după ce și-au dat seama că au trecut deja trei ani și ceva de la preluarea mandatului și el n-a făcut nimic.
Ca președinte însă, nu-i poate retrage premierului încrederea, deoarece, potrivit Constituției, doar Parlamentul poate face acest lucru.

Prin Constituția revizuită în 2003, președintele nu poate revoca premierul. Lucru corect din punct de vedere constituțional. Prin Constituția din 1991, baza democrației postdecembriste în România, președintele și premierul sînt egali în cadrul a ceea ce se numește Ramura executivă a Puterii.

Că o astfel de egalitate sporește caracterul schizofrenic al Constituției din 1991, rod al bătăliei dintre spaima Opoziției față de puterea tot mai mare a lui Ion Iliescu și încercarea Constituantei, dominată de FSN, de a-i da Șefului cît mai multe prerogative, e o altă poveste. O poveste care durează de 28 de ani, a produs multe blocaje în viața României și care nu poate fi încheiată decît printr-o nouă Constituție, menită a transforma România în republică parlamentară. Pînă atunci, pînă la Paștele Cailor, care va fi data cînd vom avea o nouă Constituție, pretenția lui Klaus Iohannis de a fi față de Viorica Dăncilă un fel de Nicolae Ceaușescu față de Constantin Dăscălescu nu e altceva decît o încălcare a Constituției. E drept, de-a lungul anilor postdecembriști, din motive de conjunctură, au fost perioade cînd premierul a trecut drept un soi de cameristă a președintelui. S-a întîmplat asta mai ales în mandatul lui Traian Băsescu, cînd Emil Boc devenise unitate de măsură a slugărniciei față de președinte. Dar tocmai de aia s-a modificat Constituția în 2003 în privința relației președinte – premier:


Pentru a sublinia egalitatea și prin asta necesitatea colaborării dintre cei doi, indiferent de starea sentimentelor dintre ei.

Prin urmare președintele nu poate convoca premierul la Cotroceni, așa cum făcea Regele Carol I în România mică. Președintele trebuie să colaboreze cu premierul în cadrul politicii interne și externe. Grație dublei chei, stabilite de Constituția din 1991, și politica externă are o dublă subordonare:
Pe de-o parte președintele, pe de alta, premierul.
Cînd președintele s-a confruntat cu un premier de o altă culoare politică, precum Traian Băsescu cu Victor Ponta, s-a văzut imediat, că, dincolo de teatrul jucat în public, președintele se așează la masă cu premierul pentru soluționarea problemelor care cer aplicarea dublei chei.

Despre intervenția prezidențială de vineri, toată lumea a fost de acord că solicitarea de demisie nu poate avea nici un efect practic. Divergenţele de păreri s-au ivit cînd a fost nevoie de o explicație a surprinzătoarei declarații Prezidențiale. S-a invocat angajarea lui Klaus Iohannis în campania electorală pentru alegerile din iarna lui 2019. S-a vorbit de un efort de a abate atenția de la scandalul provocat de afirmațiile antisemite ale lui Klaus Iohannis din conferința de presă de la Bacău.

Am mai scris undeva că în primii ani postdecembriști obișnuiam să caut dedesubturi politice abile pentru mai toate gesturile prezidențiale.
Ulterior, memoriile celor care au lucrat la Cotroceni, datele obținute după plecare președinților din funcție, m-au lecuit de acest obicei, ivit din credința că tot ceea ce se întîmplă acum pe scena politică e automat Istorie.
Nu de puține ori, gesturi surprinzătoare, cărora eu le dădusem semnificația unor decizii atent cumpănite, își aveau temeiul în faptul că pe președinte îl duruse burta.

Sub acest semn, al credinței că în explicarea unor gesturi prezidențiale, trebuie să luăm în calcul și adevărul că președintele e și el un om, mie mi se pare că solicitarea de demisie e un nou efect al ieșirii din minți a lui Klaus Iohannis la decizia PSD de mutare a ambasadei. E lesne de observat că președintele Klaus Iohannis, un politician care și-a făcut din înalta funcție un prilej de etern concediu plătit de la buget, a avut în cîteva zile mai multe intervenții publice decît a avut pînă acum timp de un an. Să ne reamintim că după simpla declarație a lui Liviu Dragnea de la Antena 3, de joi, 19 aprilie 2018, că s-a întocmit un memorandum privind mutarea ambasadei, Klaus Iohanis a reacționat a doua zi printr-un comunicat violent. O rapiditate cu atît mai neobișnuită la el, cu cît, din punct de vedere practic, nu se întîmplase nimic. Pur și simplu Liviu Dragnea dăduse o știre despre activitatea Guvernului. În cazul Codruței Kovesi, chiar și după ce Tudorel Toader a trimis la Cotroceni cererea de revocare, Klaus Iohannis nu s-a grăbit, susținînd că are nevoie de timp pentru a lua o decizie. Ca să nu mai spunem că mai înainte refuzase să se pronunțe asupra unei decizii cîtă vreme nu primise niciun material oficial. La fel și în cazul memorandumului, putea să tacă, motivînd, dacă l-ar fi întrebat cineva, că nu ia în seamă informații date despre activitatea Guvernului de președintele Camerei Deputaților. Klaus Iohannis nu numai că s-a grăbit cu Comunicatul, dar mai mult în zilele următoare a intervenit de două ori în această chestiune, depunînd eforturi obositoare pentru el, de regulă deosebit de comod. Odată cu bicicleta, și odată cu avionul la Bacău. Mai ales ultima intervenție stă sub semnul unei ieșiri din minți. Numai așa se explică afirmația antisemită cu evreii. Ea a țîșnit din adîncurile ființei lui Klaus Iohannis, scăpînd oricărei cenzuri raționale, din cauza unei ieșiri din minți.

De ce și-a ieșit din minți Klaus Iohannis?


Pentru că, pe fondul unui dezinteres straniu al PSD față de politica externă a României, semnalat atît de mediocritatea ministrului nostru de Externe, cît și de lipsa de inițiativă a premierilor PSD, politica externă a fost acaparată de președinte. Am mai scris și am mai zis că PSD a învins la scor în decembrie 2016 și grație unui program de politică externă, dominat de preocuparea de a da României o minimă demnitate în concert european după Guvernarea tehnocrată. Pentru că prin acțiunile iresponsabile ale lui Liviu Dragnea, PSD a ajuns de trei ori la mîna lui Klaus Iohannis, între partid și președinte s-a realizat un pact de înțelegere de la sine, în urma căruia președintele făcea ce voia pe plan extern. Să ne reamintim că deși Curtea Constituțională a dat premierului dreptul de a merge din cînd în cînd la Consiliul European, după venirea PSD la putere, această acțiune a trecut în proprietatea lui Klaus Iohannis. Niciuna dintre deplasările lui Klaus Ioannis la Consiliul European, unde urma să se ia decizii capitale pentru România, n-a beneficiat anterior de o minimă consultare cu guvernul, cu președinții celor două Camere, ca să nu spun cu Parlamentul. Această posibilitate stranie dată de PSD lui Klaus Iohannis de a face ce vrea în politica externă, fără a catadicsi nu numai a se consulta cu Guvernul, dar și a explica opiniei publice de ce a procedat așa și nu altfel, a făcut ca politica externă a României să se subordoneze total intereselor particulare ale lui Klaus Ioannis. Domeniul, în care Klaus Iohanis a luat pînă acum în numele României și angajamente iresponsabile, e unul de importanță crucială pentru România. Klaus Iohannis a făcut ce-a vrut în domeniul politicii externe. Atît pentru a răsplăti pe stăpînii care l-au făcut președinte, cît și pentru a-și asigura un al doilea mandat. Gestul Guvernului i-a pus în pericol singurul instrument de negustorie pe care-l avea în raport cu Marile Puteri. Dacă în materie de politică externă, președintele trebuie să țină cont și de Guvern, ba mai mult poate fi contrazis de Guvern, atunci valoarea lui Klaus Iohannis se reduce drastic în cancelariile europene. Acest pericol l-a făcut pe Klaus Iohannis să-și iasă din minți și nu inițiativa Guvernului. În definitiv, Guvernul a anunțat întocmirea unui Memorandum. De aici pînă la mutarea ambasadei e cale lungă. E argumentul decisiv al tezei că reacția lui Klaus Iohannis nu și-a avut temeiul în grija ca nu cumva România să calce strîmb în politica externă.

Prin inițiativa cu mutarea ambasadei, Guvernul PSD s-a manifestat, întîia oară ca actor nu numai în politica internă, dar și în cea internațională.
A fost o simplă întîmplare, provocată de relațiile lui Liviu Dragnea cu forțe din Israel sau debutul unei implicări în politica externă astfel încît aceasta să nu mai fie, în chip anticonstituțional, feuda președintului?
Răspunsul nu-l poate da decît Guvernul PSD.
Noi susținem mai departe că și Guvernul trebuie să se implice în politica externă.
O cer nu numai Constituția, dar și interesul național.

Pentru că o politică externă făcută exclusiv de Klaus Iohannis poate fi o gravă atingere adusă interesului național.

Ion Cristoiu,

www.cristoiublog.ro