Crăciunul în tranșeele Războiului din Est (1941-1944)

Publicat in Ion Cristoiu de catre Ion Cristoiu 22 Decembrie 2017 415 ori
Google+ WhatsApp
Crăciunul în tranșeele Războiului din Est (1941-1944)
Crăciunul în tranșeele Războiului din Est (1941-1944)

Scriam într-un număr anterior că pentru numărul pe ianuarie 2018 al revistei Historia, pe care o mai conduc încă, am pregătit un amplu studiu despre Marile Sărbători Religioase ca momente culminante în Propaganda Războiului Sfînt.
Pentru că ne aflăm în preajma Crăciunului 2017, mi-am zis că n-ar fi rău să public în hotarele acestei rubrici, fragmentele care se descriu felul în care a fost sărbătorit Crăciunul în tranșeele Campaniei din Est, împotriva rușilor, între 1941 și 1943, că pe cel din 1944, l-am sărbătorit alături de ruși.

Sentinela, cea mai importantă publicație dintre cele dedicate ostașilor de pe Front, consacră Crăciunului 1941 un număr dublu, 21-26 decembrie 1941. Desenul festiv de pe copertă o înfățișează pe Fecioară cu Pruncul Sfînt, avînd în fundal animalele Ieslei Sfinte și în față Magii de la Răsărit.


Textul explicativ, intitulat Nașterea Domnului Iisus Hristos, pune accent pe uriașa deosebire dintre Crăciunul lui 1940 („învăluit în flamuri negre”) și Crăciunul lui 1941 („găsește Neamul Românesc în plină renaștere”):

„Ziua de Naștere a Mîntuitorului găsește Neamul Românesc în plină renaștere. Biruința asupra bolșevicilor ne-a redat siguranța hotarelor de la Răsărit. Jertfa eroilor noștri cere ca drepturile noastre sfinte să fie respectate și toți Românii să se găsească laolaltă pe pămîntul strămoșesc. Darul de Crăciun ce-l așteaptă ostașii români nu poate fi decît hotarele sfinte și veșnice ale României Întregite.”

Numărul 11-12, noiembrie-decembrie 1941, al oficiosului BOR, Biserica Ortodoxă Română, își propune, la rubrica tradițională Cronica internă, să treacă în revistă Scrisul Crăciunului, altfel spus textele tradiționale cultivate de presa noastră de Sărbători. Primul capitol se intitulează Crăciunul cu alt chip. Publicația Sinodului ține să reamintească că, „în curgerea lui 1941, noi am dus Războiul Crucii, cum i s-a zis. Am avut de împlinit un rost creștinesc, cum n-am avut din vremea războaielor trecute cu Turcii”. Mult mai important – notează articolul – turcii „nu luaseră o chemare atît de turbată împotriva creștinității, deși eram mahomedani, pe cît și-au luat bolșevicii de azi”.

Războiul Sfînt, avertizează revista, dă Crăciunului din presă un alt chip:

„De aceea, cînd scrii despre Crăciun în asemenea împrejurări, se înțelege că, de sub condeiele noastre, are să se simtă toată încordarea împotriva unor astfel de vrăjmași.”

Autorul trecerii în revistă notează că pentru Crăciunul din acest prim an al Războiului Sfînt, „în neastîmpărul condeielor, s-a putut băga de seamă că ele se mişcă mai viu, sub imboldul împrejurărilor în care scriau”.

Textele de Crăciun apărute în numărul festiv din Sentinela confirmă acest adevăr scos de publicația Sîntului Sinod din monitorizarea presei.
Producția tradițională se concentra pe imaginea lui Moș Crăciun ca moș cu barba albă care vine prin case în timp de pace, aducînd, desigur, daruri civile.
Moș Crăciunul Războiului Sfînt străbate tranșee, focuri de baraj, cîmpuri de mine, într-o ținută adecvată Războiului:

„A cît-a oară în viață, Moș Crăciun,
Pui cască de oțel pletelor albe,
A cît-a oară cînți «Florile dalbe»
În bubuitul gurilor de tun.”
(Plut. adm. Gh. Neguriță, Carte poștală lui Moș Crăciun, în Sentinela, numărul din 21-28 decembrie 1941).

Tot în chip tradițional, în viaţa civilă, lui Moș Crăciun i se trimit scrisori, cărți poștale, mai ales de copii, prin care i se cer fel de fel de lucruri.
Lui Moş Crăciun din Sentinela, cel de pe Front, i se scriu cărţi poştale militare şi i se cer alte lucruri decît cadourile copilăreşti din vremurile de pace:

„Îţi scriu carte poştală militară
De undeva – din iadul bolşevic,
Din lumea ce nu crede în nimic,
Îţi scriu cu dor de casă şi de ţară. (…)Să nu-mi aduci păpuşi sau tinichele
Azi sînt apărătorul Crucii sfinte,
Şi dacă vrei în veac să te ţin minte
Dă-mi, Moş Crăciune, glia ţării mele.”

Deşi Armata Română fusese deja spulberată, prin Operaţiunea Uranus (19-20 noiembrie 1942), unităţi de-ale noastre aşteptând în Punga de la Stalingrad prizonieratul, alături de nemţii Armatei lui Paulus, numărul din 27 decembrie 1942 al revistei cultivă prin afişul de coperta întâi teza Cruciadei. Doi ostaşi cu căşti (un neamţ şi un român) îşi ţin armele încrucişate în faţa unor lumânări sărbătoreşti, având în spate case (schiţate) din Germania şi din România.

Textul e tipărit sub titlul Camarazii români şi germani veghează în noaptea de Crăciun:

„Uniţi prin sfânta frăţie de arme, soldaţii români şi germani stau de strajă în răsăritul îndepărtat pentru apărarea Crucii lui Hristos şi pentru civilizaţia Europei. Steaua care a vestit lumii Naşterea Mântuitorului străluceşte pe cerul izbânzilor româno-germane. Crăciunul găseşte pe ostaşii Crucii în plină biruinţă asupra hoardelor bolşevice. Bravii noştri flăcăi zidesc România viitoare.”

Textele consacrate Crăciunului din tranșee nu omit să reamintească faptul că ostașii noștri se aflau în plin Război Sfînt.
În Arma Cuvîntului, organ oficial al Episcopiei Militare, preot ec. Iustin D. Deică, confesor militar, scrie su titlul Gînduri de Crăciun:

„Peste ieslele sfinte de la Betleem coboară și acum fiorii puri ai liniștei.
Același fior de mistică și regăsire cu Domnul Dumnezeu, numai că noi nu mai sîntem aceiași.
Peste creștetele noastre s-au abătut unele dureri grele. Războiul, războiul sfînt, acesta în care cei mai buni și dragi dintre noi au căzut departe&##8230; departe în răsărit apărînd Țara și Credința contra acelei barbarii „Roșii”, cumătra ignoranței, care a tras cu pușca în statuia lui Hristos și au necinstit pretutindenea biserica și de pe urma cărora nu au rămas decît cenușa și rușinea de a fi om…
Țara toată în legitimă apărare alături de marele Reich German și aliați a trecut și va trece prin foc și sabie «Omida rusească».”

Numărul dublu 26 decembrie 1943-1 ianuarie 1944 al Sentinelei e dominat de afişul de pagina întîi, înfăţişînd rînduri de ostaşi aliaţi în mers de paradă, iar în spate, pe un fundal cu case româneşti şi nemţeşti, trei copii cu o stea uriaşă.
Textul exploatează Crăciunul pe larg:

„Steaua din Noaptea Sfîntă aduce semn de biruinţă ostaşilor CruciiCrăciunul de anul acesta ne găseşte tot în strînsă încleştare cu inamicul de la răsărit, duşmanul de veacuri al Poporului Românesc şi pîngăritorul de astăzi al credinţei creştine. Sîntem la o răspîntie a istoriei noastre în luptă cu lăcomia bolşevică ce rîvneşte la nimicirea României şi a Europei: de aceea şi voinţa de luptă trebuie să ne fie aprigă pînă la prăbuşirea definitivă a duşmanului. Acum de Sărbători cei mai buni fraţi ai noştri se află de veghe la frontul din răsărit, dovedind aceeaşi dîrzenie, alături de camarazii germani. ”

Un cursiv din pagina a doua, De la peştera din Bethleem la Tranşeele din Răsărit, identifică sub semnătura preot I.M. Teodorescu, pe ai noştri cu Cruciaţii:

„Azi în Răsărit, ostaşii noştri, demni cruciaţi, duc lupta grea de dezrobire, dar şi de triumf, al Crucii, căci fiinţa Neamului nostru e închegată sub braţele Ei ocrotitoare.”

De înţeles că, fiind vorba de Cruciaţi, Îngerul vestitor li se adresează militarilor români din Est astfel:

„Şi precum odinioară şi azi, vocea îngerului vestitor sună ca un bucium în mijlocul şi în inimile ostaşilor noştri:
«– Nu vă temeţi, căci iată vă aduc veste bună, vouă şi la tot norodul. Iată vi s-a născut în Bethleem Mîntuitorul, care este Hristos Domnul.»Apărători ai Patriei, şi ai dreptei credinţe, ostaşii noştri ştiu că au în faţă, nu numai inamicul Neamului, ci şi inamicul lui Crist, şi că prefăcuta îngenunchere de azi în faţa Altarelor pe care le-au pîngărit cu atîta ură, nu-i decît o vicleană cursă întinsă omenirii şi civilizaţiei. Prin ploaia de gloanţe şi obuze aducătoare de moarte, strigă celor fără de Dumnezeu:
Hristos se naşte, slăviţi-L!
Hristos din ceruri, întîmpinaţi-L!
Hristos pe pământ, înălţaţi-vă.”

Asemenea tuturor marilor sărbători creştine şi Crăciunul e pregătit cum se cuvine de preoţii militari de pe Front.
Pe preotul căpitan Nicolae Floroiu Crăciunul 1941 îl găseşte cu unitatea căreia îi e confesor – Regimentul 18 Dorobanţi – dincolo de Bug, în misiunea de siguranţă a zonei, înainte de a se îndrepta spre Crimeea. În Darea sa de seamă despre activitatea pastorală din luna decembrie 1941, el descrie mai întîi preparativele de Crăciun:

„De la 17 la 19 decembrie am pregătit cu batalionul I «colindele», iar cu un grup de ofiţeri şi gradaţi T.R. am pregătit răspunsurile pentru Sfînta Liturghie. În ziua de 20 decembrie a fost adunat întreg batalionul I, căruia i-am vorbit despre: «Rostul sfintei mărturisiri».Duminică, 21 decembrie am săvîrşit Sfînta Liturghie, predicînd despre «Mîntuitorul şi-a îndeplinit misiunea Sa, cu toate piedicile ce i s-au pus». După slujbă, o parte din ofiţeri şi trupă au fost împărtăşiţi şi spovediţi. Seara au fost botezaţi 8 copii.În ziua de 22 decembrie s-a făcut repetiţie la «Colinde» şi «Răspunsuri». La 23 decembrie am spovedit şi împărtăşit trupa, iar la 24, pe cei bolnavi de la infirmerie şi secţia de ambulanţă.”

E surprins de document şi un moment tipic românilor de pe Front în seara de ajun:

„În ajunul Naşterii, seara, grupuri de ostaşi mergeau cu steaua pe la cantonamentele ofiţerilor, ale camarazilor lor şi pe la civili, vestind Naşterea Domnului.”

Ziua de Crăciun e astfel descrisă:

„Ziua de 25 decembrie, ziua Naşterii Domnului, a fost cinstită prin slujba Sfintei Liturghii, la care participă întreg batalionul 1 cu d-l colonel şi ofiţeri, precum şi populaţie civilă în număr foarte mare. Răspunsurile la Sfînta Liturghie au fost date de corul compus din ofiţeri şi gradaţi T.R. S-a predicat despre «Naşterea Domnului». După amiază s-a dat o serbare cu un bogat program de cîntece patriotice, populare, colinde, cîntece de stea şi o revistăc u scene din războiul actual şi faptele de arme ale regimentului, compoziţie a batalionului 1. Seara au fost botezaţi 5 copii.”
Ion Cristoiu,
www.cristoiublog.ro