De la Traian Horia, din Marea Britanie: În Anglia, de Paști muncesc românii și musulmanii

Publicat in Ion Cristoiu de catre Ion Cristoiu 18 Aprilie 2017 285 ori
Google+ WhatsApp
De la Traian Horia, din Marea Britanie: În Anglia, de Paști muncesc românii și musulmanii
De la Traian Horia, din Marea Britanie: În Anglia, de Paști muncesc românii și musulmanii

Prima petrecere în stil postdecembrism a unei sărbători religioase a fost cea a Crăciunului din 1990.
Deoarece în 1990 Paștele a căzut prea devreme față de momentul prăbușirii comunismului, abia în decembrie 1990 s-a creat un tipar românesc al petrecerii marilor sărbători religioase: Paștele, Crăciunul.

Despre atmosfera primului Crăciun postdecembrist scriam în Expres Magazin pe 9 ianuarie 1991:

„Finele lui decembrie 1990 a abătut asupra României posttotalitare un val de semănătorism rar întîlnit în istoria modernă a unei ţări europene. Dacă unele partide de Opoziţie ne propun, prin platformele lor, o întoarcere imposibilă la anul 1945, partidul de guvernămînt, avînd drept instrument de expresie Radio-televiziunea, ne impune o revenire la fel de imposibilă la 1900. Graţie acestei ambiţii, colindele, pluguşoarele, cîntecele bisericeşti şi sorcovele n-au contenit zi şi noapte. Un iz de carte poştală ilustrată s-a revărsat asupra satelor şi oraşelor Republicii. Sufocaţi de succesiunea infernală a cîntărilor îngereşti, ne-am dorit din tot sufletul un marş revoluţionar din perioada anterioară. Un cîntec precum Partidul, Ceauşescu, România ar fi pus o notă de vigoare, de bărbătesc în acest tablou dulceag, cu sfinţi şi iţari.”

A fost reacția mea la felul în care se înțelege în România că trebuie să fie atmosfera publică din zilele de mari sărbători religioase.
Anul acesta am petrecut al 27-lea Paște postdecembrist.
S-a schimbat ceva în atmosfera publică?
Firește că nu.
Eu unul, deși creștin convins, am simțit în aceste zile că fac indigestie de atîtea site-uri cu iepurași și ouă roșii și de atîtea emisiuni tv cu cozonaci, cu cîntece bisericești, cu transmisii în direct din Raiurile unde sfinții, cu popi ținîndu-ne predici știute de la Paștele trecut, cu prim planuri de mese pantagruelice, punînd întrebarea legitimă Ce burdihane trebuie să aibă cei așezați la astfel de mese? cu ziariste în catrințe și ziariști în ițari, ca să pară din Popor.

În această atmosferă de carte poștală ilustrată, reportajul lui Traian Horia, corespondentul nostru la Londra, despre Paștele celor plecați la muncă în Anglia, are valoarea unui medicament menit să taie greața provocată de dulcegăriile pro-diabet din atmosfera publică de la noi.

„La Paştele românilor britanici te simţi inspirat de Dumnezeu ca să-ţi inventezi masa. Miel din Noua Zeelandă, ceapă verde de Spania, panetone din Italia, curmale de Tunisia, ouă de găini care cotcodăcesc în engleză, un vin roşu (dublu) de Africa de Sud- chemi adică ţările la “conferinţă”. Stomac, strat pe strat, civilizat, ordonat. Doar fiorul mistic să-ţi rămână în limba română. Te-anunţă cumva Time-Sheet-ul că munceşti de Paşti, te vrea un team-leader, un manager, vreo mamă britanică să vii la job? Perfect, ia-ţi picioarele la spinare şi pleci către servici- aşa o fi început şi Barack Obama înainte de a ajunge preşedinte al SUA. Mai greu îi va fi fost cu primii 50000 de paşi. Mâncare pentru pachet? Uite un pate din ficat de porc îngrășat în Uniunea Europeană, produs în Cehia pentru Marea Britanie. Costă aproape două lire, iar eticheta de produs te anunţă că pateul ăsta conține și brandy, coniac franţuzesc. Eventual, dacă mănânci la pauza ta de prânz vreo 10 pateuri cu brandy, ai ocazia să te ridici de la masă și sătul, și beat. Dacă ar inventa ăștia și-un desert care să conțină nicotină, ai economisi inclusiv țigările.

Vine Paştele, iar tu eşti la Londra, te uiţi în jur, vezi lucruri şi ridici din umeri. Te întrebi ce cauţi acolo. Mai frecvent, însă, te întrebi ce nu cauţi acolo. Unora din ţară le curg balele când îi înjură pe cei din “diaspora”- burjuii ăia din Anglia care sunt plini de bani, aroganţi, şofează „aspiratoare de gagici” pe 4 roţi- marca Mercedes şi fumează cânepă indiană fiindcă Marlboro a devenit prea ieftin. Apoi mai sunt înjurăturile şi suspiciunile românilor englezi la adresa altor români englezi: la ultimele proteste anti-politicieni din Londra, oamenii au manifestat în trei parcuri diferite, a vrut fiecare miting propriu şi personal. Uneala vine la Paşti, iar restul- mai ales la români- e doar dezbinare şi e luptă.

Azi luptă fiecare cu ce are. Între două articole despre sutienele vedetelor (neapărat push-up numărul 5) sprijinite cu poze, tabloide britanice informează frugal că un anume Manuel Paraschiv a furat 38 de telefoane mobile în timpul unui Festival de muzică din Birmingham (cca 164 km de Londra). Pentru zilele încărcate de Paşti, un telefon mobil înseamnă “Comunicare”, dar 38 de telefoane mobile reprezintă deja “Comunicare masivă”. Prins de poliţie, Paraschiv a fost condus în faţa unui judecător britanic care a pronunţat şi o sentinţă. În România, Paraschiv ar fi luat probabil, o pedeapsă cu suspendare, iar procurorul i-ar fi dezvăluit gratuit şi rețelele de telefonie cu cea mai bună acoperire. În Anglia, la Birmingham, românul Paraschiv a luat trei ani închisoare cu executare. Altfel spus, pentru limba română apăsați 0, for English press 3.

Publicaţii britanice eşuează aproape constant în prezentarea românului “normal” din Regat- nu ştie nimeni cum arată românul acela “împlinit” din Marea Britanie, care se ţine de Paşti şi de Crăciun, care e bun familist, bun vecin, voluntar la Charity shop, care lucrează bine, cântă “Whisky in the jar” la beţie, e campion la job la bătut de cuie, nu cere beneficii de la Coroana britanică şi plăteşte taxe până la istovire. Ca profil, nu l-a descris nimeni pe românul acesta- cititorii de tabloide din UK habar n-au dacă există, chiar dacă unii îl urăsc deschis: nu cunosc câte urechi are, cu câte guri mănâncă şi dacă de obicei îşi ţine mâinile în propriile buzunare sau în ale altora. Este, totuşi, acelaşi român care munceşte de Paşti, Revelion sau Crăciun pentru plusvaloarea Regatului- chiar şi acolo unde înţelegerea cu patronul britanic prevede zi de lucru ne-plătită dublu: spre exemplu, self-employment-ul din Care-Home-uri. Sau, e acelaşi român care, dimpotrivă, e trimis acasă de Paşti fiindcă sunt alţii “înscrişi” la job pentru Bank-holiday, cu ziua de muncă plătită dublu. “Da, lucrez de Paşti, nu am putut să refuz niciodată dacă mi-au cerut asta. De Paşti vor mai veni probabil la muncă şi dintre musulmani sau dintre cei care n-au copii acasă. Mai sunt ateii care n-au nicio treabă cu Paştele sau Crăciunul şi care nu-s puţini”, ne-a spus românca Dana Simu- Cheran, sosită în UK în 2012.

Povesteşte un român care deja se gândeşte la despărţirea de Anglia si Europa, după ce a colindat zece ţări ca turist şi două ca muncitor. “În 2014 lucram în Anglia, într-o bucătărie la un Care-Home din orăşelul Horsham (Sussex), era acolo un bucătar care nu se spăla niciodată pe mâini în timpul programului. Aşa îţi reţii drumul prin ţara asta străină, cu imaginile unora pe care i-ai întâlnit. Aveam la Care Home un pacient, John, care îşi pierduse toţi dinţii, cu vârsta. La servirea mesei, tot venea una la mine la bucătărie, o infirmieră defel de prin India, să-mi spună că era omleta prea „tare”, prea dură înţelegi, pentru gingiile bietului John. Îi zic fătucii într-o zi „Care-i treaba ta aici?” Zice „Sunt Carer cu experienţă”. Zic „Brava. Ca şi Carer cu experienţă cunoşti ce poate face un om fără dinţi?”. Nu era ea prea în formă cu răspunsuri de-astea, era plină de fumuri, era „iritată”. O întreb din nou: „Bun, dar câte nu poate face un om fără dinţi, ştii? Puneţi-i omului o dantură înainte să mai vii să mai ceri o omletă moale”. Era vorba doar de insulta inteligenţei, înţelegi, ce era să-i mai zici? Câteodată cu de-ăştia lucrai de Paşti sau la Crăciun şi tot timpul. Rudimentari în gândire, revanşarzi, uneori primitivi. Puteau să nu fie savanţi în domeniul Sănătăţii, dar dacă aveau 7-8-10 ani vechime într-un loc, cum avea această fătucă arogantă, deveneau deja „specialişti” pentru Care Industry şi pentru Sistem. Anglia e ca un drum întins, cu Paştele şi Crăciunul ca staţii. Mai întâlneşti însă şi “accidente”.

O româncă din orașul Leicester (East Midlands) spune că a fost concediată la un Care Home britanic unde lucra precum Care Assistant (infirmieră) pentru banalul fapt că ar fi exclamat ”Oh, my God!” (“Dumnezeule!”) în prezența managerului general al afacerii. Femeia, o fostă casieră la celebrul Teatru Odeon din București, sosise în U.K. pentru a lucra ca infirmier. Românca a primit training de specialitate și curs de limba engleză, după care a fost trimisă la post, la un Care- Home situat în suburbia Leicester (cca 143 km de Londra)“Eram în camera clientului, un bărbat în vârstă”, povestește ea, “îl transportam cu un hoist- o mică macara mobilă pentru mutarea acestor rezidenți dintr-un loc în altul. Fiind vorba de un pacient mai corpolent, la un moment dat el s-a smucit scurt în legăturile-belt și s-a balansat. M-am speriat și am exclamat în engleză ”Oh, my God!”, adică ”Oh, Doamne!”. Managerul General care era o doamnă mai severă era lângă mine și nu a fost deloc mulțumită cu asta. A doua zi, la cazare, pe când îmi beam cafeaua, am fost anunțată că acel Care Home renunță la serviciile mele. Mi-am făcut frumos bagajele și am venit la sediul Agenției, mi-au spus că mă trimit în altă parte. Toate astea se reglează între ei, noi foarte rar aflăm explicit ce se reproşează. Ce mai puteam să zic? O, Doamne!”.

Interzicerea simbolisticii sau expresiilor religioase dusă la extreme în Marea Britanie, produce efecte de mulţi ani. Ca un umil exemplu, un studiu Sunday Telegraph preluat de presa britanică la începutul anului 2011, dezvăluia că dintr-un stoc de 2100 felicitări scoase pe piaţă de patru companii reprezentative pentru UK– WHSmith, Marks & Spencer, Clinton Cards şi Paperchase – numai 13 conţineau imaginea pruncului Isus. În 2016, numărul oficial de credincioşi care participau la slujbele săptămânale ale bisericii oficiale Church of England a scăzut pentru prima oară în istoria britanică sub 1 milion. Mai sunt cca 760000 de credincioşi, iar prognoza ar fi tot de scădere, pe fondul unei “viziuni generale” a “elitelor” care insistă că UK nu mai este o ţară creştină, ci o ţară a “religiilor şi ateilor”. Potrivit rapoartelor, creşterile de aderenţă s-au “mutat” acum către Islam, către “diversitate” etc. Creştinismul a ajuns aproape stingher inclusiv pe felicitările de Paşti şi Crăciun, iar tehnologia înaltă care a evacuat treptat creştinismul spre subsolul Regatului britanic, nu apare că ar fi pus ceva în loc. Poate de aceea, la Paştele românilor britanici te simţi uneori inspirat de Dumnezeu ca să te inventezi şi pe tine însuţi, nu doar masa pascală, cu miel de Noua Zeelandă şi vin din Africa de Sud”.

Ion Cristoiu,

www.cristoiublog.ro 

loading...
loading...