Ca să n-o supere pe Angela Merkel, Klaus Iohannis vrea să ne prezinte Europa cu mai multe viteze ca acceptabilă de către România

Publicat in Ion Cristoiu de catre Ion Cristoiu 13 Martie 2017 173 ori
Google+ WhatsApp
Ca să n-o supere pe Angela Merkel, Klaus Iohannis vrea să ne prezinte Europa cu mai multe viteze ca acceptabilă de către România
Ca să n-o supere pe Angela Merkel, Klaus Iohannis vrea să ne prezinte Europa cu mai multe viteze ca acceptabilă de către România

După Reuniunea Consiliului European, vineri 10 martie 2017, Klaus Iohannis a ținut o conferință de presă. Scurtă, deoarece era deja vineri, pe la două după-amiaza, timp în care de regulă el se găsea în drum spre una dintre numeroasele case de la Sibiu, în sunete de sirene și fulgerări de girofaruri.
Chiar în viteză, gen în timp ce-și punea paltonul, conferința de presă s-a remarcat prin strădania lui Klaus Iohannis de a-i liniști pe români în privința Uniunii Europene cu mai multe viteze asigurîndu-i că la Reuniune nu s-a discutat așa ceva (o minciună sfruntată sau efectul ațipirii în timpul ședinței?), că pînă la urmă României i-ar conveni Europa cu mai multe viteze, dînd drept exemplu (ce alt exemplu putea alege purtătorul de cuvînt al DNA?) acceptarea unui procuror general de mai multe state ale UE.

Cine ştie despre ce-i vorba şi-a dat seama că Neghiobul Iresponsabil s-a vrut şmecher. Ca vizitiu al Angelei Merkel, el nu-şi poate permite să bombăne împotriva deciziei deja luate de cuplul franco-german. Asta ar fi făcut dificil umblatul cu fofîrlica pe la Bruxelles. E limpede că Klaus Iohannis, care şi-a asumat cu de la sine putere poziţia României faţă de Europa cu mai multe viteze, ascultă doar vocea Berlinului. Un fel de Horia Sima în timpul regimului antonescian. Ca să nu provoace indignare în România el a optat pentru o şmecherie:
Înfăţişarea iniţiativei ca şi cum n-ar fi atît de rea pentru România, prin falsificarea ei ca o Europă a proiectelor, după cum s-a întîmplat cu desemnarea unui procuror general al UE.

În viziunea mistificatoare a lui Klaus Iohannis, Uniunea Europeană ar fi o reţea de ONG-uri care iniţiază fel de fel de proiecte.
Nimic mai mincinos decît această interpretare.
Dacă dracu n-ar fi atît de negru de ce fac atîta gălăgie ţările de la Vişegrad? De ce se zbat francezii şi germanii şi ştabii UE să impună iniţiativa?
Că Europa cu mai multe viteze e un Proiect franco-german care împarte ţările UE în ţări Premium şi ţări de mîna a doua ne arată un document străin presei noastre, care nu l-a prezentat nici măcar în fugă:
Interviul dat de Françoise Hollande luni, 6 martie 2017, înainte summitului informal de la Versailles, unui grup de jurnale din Europa:
Le Monde, Süddeutsche Zeitung, La Stampa, The Guardian, La Vanguardia şi Gazeta Wyborcza.

A fost o iniţiativă neobişnuită, dar care spune multe despre nevoia preşedintelui francez de a explica opiniei publice europene iniţiativa Europa cu mai multe viteze. Ca istoric al clipei, conştient că iniţiativa Europa cu mai multe viteze e un eveniment istoric, de talia Brexitului, am vrut să văd ce se spune explicit despre iniţiativă. Cu excepţia acestui interviu, n-am întîlnit la cei care au lansat-o o explicare mai largă, menită a ne face să înţelegem ce se ascunde dincolo de ea. De înțeles. Țările din Est, care vor fi tratate ca țări de mîna a doua, nu trebuie să-și dea seama de esența inițiativei decît cînd ea va fi luată.
De aceea, aşa cum am făcut şi cu cartea lui Trump, pun la dispoziţia cititorilor mei ample fragmente traduse din interviu în care preşedintele francez explică Europa cu mai multe viteze:

„Ziarişti: Veţi primi în seara asta, la Versailles conducătorii Germaniei, Italiei şi Spaniei. Pentru ce această reuniune a celor patru ţări?
Hollande: Angela Merkel şi eu ne consultăm regulat, înaintea tuturor consiliilor europene şi asupra tuturor subiectelor. E în interesul întregii Europe. Dar nu e o relaţie exclusivă. Cum cea de a 60 aniversare a Tratatului se ţine la Roma, pe 25 martie, ni s-a părut logic de a asocia Italia şi a invita Spania. Nu e vorba de a impune punctul de vedere al celor mai populate ţări din zona euro; e vorba de a face să avanseze Europa cu o determinare şi un angajament care merg dincolo de mandatele noastre interne, dincolo de momentul în care preşedintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, a prezentat scenariile sale asupra viitorului UE.

Ziarişti: Cuplul franco-german nu mai e suficient?
Hollande: E indispensabil. Vorbesc din experienţă. Dacă nu sunt încredere şi uniune între Franţa şi Germania asupra principalelor subiecte, Europa nu poate avansa. Dar nu e suficient. Cînd doamna Merkel şi cu mine găsim un acord, nu-l impunem prin autoritatea noastră altor ţări, trebuie să le convingem.

Ziarişti: În Franţa şi la Bruxelles, unii găsesc axa franco-germană dezechilibrată. Sunteţi acuzat că sunteţi prea slab faţă de cancelara Germaniei.
Hollande: Franţa a dus Germania mai departe decît prevăzuse ea să meargă. De exemplu, în ceea ce priveşte Uniunea Bancară. Alt exemplu, cel al Greciei. Franţa a evidenţiat cît ar fi costat plecarea acestei ţări din zonă şi Germania a făcut în aşa fel, în cadrul discuţiei, încît să fixeze reguli, angajamente, care au fost de altfel respectat de Alexis Tsipros (…)

Nimeni nu e satisfăcut şi Europa e perdantă. Fără un nou spirit european, UE se va scufunda în disoluţie şi pînă la urmă în dislocare (…).
Europa alcătuită din 27 nu mai poate fi Europa uniformă alcătuită din 27. Multă vreme această idee a unei Europe diferenţiate, cu viteze diferite, ritmuri distincte pentru a progresa, a suscitat multă rezistenţă.
Dar azi e o idee care se impune. Altfel Europa va exploda.

Ziarişti: Nu există o alternativă?
Hollande: Nu. Sau facem diferit sau nu mai facem împreună. Pe viitor va fi un Pact comun, o Piaţă internă, cu o monedă unică pentru unii. Pe acest soclu, pentru statele membre care vor voi, va fi posibil să se meargă mai departe în domeniul Apărării, în ce priveşte armonia fiscală sau socială, mai departe, în domeniul Cercetării, Culturii, Tineretului.

Pe scurt, am conceput grade de integrare.

Ziarişti: Dar fără pauză în integrare?
Hollande: Nu!

Nici o ţară nu trebuie să împiedice alte ţări să meargă mai repede. Să fim cinstiţi: Anumite state membre nu se vor alătura niciodată zonei euro. Să luăm act de asta şi să nu le aşteptăm pentru a aprofunda uniunea economică şi monetară. De unde propunerea mea de Buget al zonei Euro. Căci, dacă vrem să facem mereu totul în 27, riscul e să nu mai facem nimic.

Ziarişti: Şi ţările care nu vor refugiaţi.
Hollande: În toamna lui 2015, cînd a avut loc discuţia în Consiliul European, le-am spus ţărilor recalcitrante:

«Nu vreţi să primiţi refugiaţi?
Nu-i veţi avea. Şi vă veţi asuma politic această situaţie.»

Ziarişti: S-a preferat o formulă bazată pe voluntariat, azi constatăm că obiectivele nu sunt atinse?
Hollande: De ce să ne mirăm? Europa e capabilă să impună sancţiuni în caz de abatere de la disciplina bugetară sau de la regulile concurenţei, dar pare dezorganizată în faţa statelor care dau cu piciorul principiilor solidarităţii şi care tolerează toate abuzurile în materie de muncă detaşată. Europa trebuie să stabilească mai bine ierarhia priorităţilor sale. (…)

Ziarişti: Cum explicaţi dezamăgirea provocată de proiectul UE? A fost subestimată revendicarea ările, identitatea naţională? Resentimentele privind mondializarea? Ce greşeli au fost comise?
Hollande: Lărgirea UE a fost realizată în numele unor principii politice absolut respectabile, dar ea a permis ca unele ţări să vină să facă concurenţă altora. În condiţii foarte avantajoase. Nu ar fi trebuit, oare, o fază de tranziţie mai lungă?

Bineînţeles, dar e prea tîrziu. Şi este uşor pentru populiştii din Vest să denunţe delocalizările şi în Est să se apere cu orice preţ libertatea de circulaţie.
Apoi Europa n-a părut că-şi apără suficient interesele comerciale în lume: a vrut să fie un exemplu de deschidere, pentru că ea crede în schimbul liber. Dar ea a putut să dea impresia că a cedat ţărilor emergente (…)
Problema majoră a Europei nu e sensul acestor alegeri, ci lentoarea cu care ia deciziile. Europa acţionează mai degrabă bine, dar întotdeauna prea tîrziu.
Astfel, pentru Grecia, cît timp a trebuit să aştepte pentru a ajunge la Acordul din iulie 2015? Şi de la acea noapte de negociere din Consiliul, cîte reuniuni au fost necesare Eurogrupului pentru a vărsa Greciei ceea ce îi era deja promis?
În ce priveşte Uniunea Bancară, ne-au trebuit 3 ani pentru a introduce regulile şi a instala autorităţile. În privinţa refugiaţilor, cît timp încă pentru a crea Garda de Coastă, centrele «Hot spots» şi a încheia un acord cu Turcia?
Şi pentru întărirea instrumentelor noastre de luptă împotriva terorismului, cît timp ne-a trebuit?
Modurile de-a lua decizii ale Europei nu mai sunt adaptate unei lumi care e cea a urgenţei (…).
O UE eficace înseamnă Autorități care decide repede. Este marea lecţie a acestor ultimi ani de criză (…).
Prea multe lucruri ajung pînă la Consiliul European, care, vă amintesc funcţionează pe bază de consens, şefii de stat şi de guvern n-ar trebui să mai fie sesizaţi decît cu esenţialul.”

Realestate Paulesti