Albania cu iz îndoielnic

Publicat in Cristian Anghelescu de catre Cristian Anghelescu 26 Iulie 2014 Actualizat: 19 Septembrie 2014 2065 ori
Google+ WhatsApp
Albania cu iz îndoielnic
Albania cu iz îndoielnic

Îmi propusesem să nu scriu despre aventura trăită în Albania, odată cu aterizarea pe aeroportul internațional din Tirana. Despre drumul de 150 de kilometri parcurs în trei ore sau despre problemele create artificial, cel mai probabil, la hotelul de patru stele Partner. Ulterior, rezolvate după ceva presiune legată de schimbarea locației. Dar, acutizându-se, explodând parcă înainte de ora meciului, m-am hotărât să nu mai tac!

 

Totul a început, cum spuneam, miercuri după prânz, pe drumul spre Vlore. Un drum de maxim 90 de minute s-a transformar într-un calvar, starea deplorabilă a carosabilului, mai ales în localități, întârziind programul echipei.

 

Apoi, odată ajunși, după ce am avut nenumărate subiecte de discuții legate de peisajul amintind de România anilor 60 și a ei sărăcie, am fost cazați în camere cu climatizarea oprită, fotbaliștii în general resimțind acut disconfortul creat. Firește, amenințările cu schimbarea locației au avut efectul scontat, în două ceasuri situația remediindu-se subit!

 

Am simțit aerul copilăriei din vacanțele la Eforie Sud, locul unde mergeam cu părinții la mare: același peisaj gri, aceeași ambiguitate, aceeași sterilitate.

 

Totul se desfășoară în două planuri, mai ceva ca în filmele comediei mute: în față, la trotuar, vilele și mașinile mileniului trei, în spate, la 30 de metri și până sus, în dealuri, tristețea sărăciei absolute, a decrepitudinii, cu marea majoritate a localnicilor trăind zile dintre cele mai amărâte, câștigându-și cu greu pâinea cea de toate zilele... Și totuși, în disperarea lor, oamenii se lasă dominați de virtuțile politicului, apărând în prim-plan la fiecare patru ani, atunci când puterea se schimbă de-a dreapta sau de-a stânga eșichierului politic. Cam ca la noi, numai că vorbim despre o dimensiune superioară.

 

La un porumb copt sau o felie de pepene afli lucruri dintre cele mai diverse: cum că ziua de muncă, de 10 ore, este răsplătită cu echivalentul a 5 roni iar modalitatea de a-ți deschide o afacere pare un non-sens de vreme ce nu ai un cât de mic sprijin din partea autorităților, acest lucru fiind însă imposibil dacă nu ai o relație! Dar, spuneau oamenii, cu o “atenție” - constând în zeciuiala pe profitul viitor - totul se poate rezolva! Și omul dădea exemplul afacerii mărunte, cu achiziționare de produse și revînzare ulterioară, ori pur și simplu o închiriere de spațiu de 30-40 de metri și înființarea unei “spălătorii auto”, în fapt un surogat de toată jena care, incredibil, se dezvoltă într-un mod de neînțeles! Exemplele date sunt cele vizând oamenii cu o cât ca mică frică de Dumnezeu, simplii dar curați în interior. Pentru că mai există și categoria semenilor certați cu legea, traficanții de arme și droguri, castă provenită dintre cei mai săraci albanezi dar care au ales să trăiască extrem de periculos doar pentru a ajunge, vreodată, să vadă cum este să fii bogat. Extrem de periculoși, aceștia nu se sfiesc să acționeze la comandă și să-și execute victimele cu zâmbetul pe buze.

 

Nebunia absolută am trăit-o la stadion, arena Flamurtari fiind acreditată de comisiile europene în ciuda condițiilor execrabile oferite: capacitatea tribunelor este de maxim 5000 de locuri, câmpul de joc precum cremenea, perimetrul rezervat mass-media demn de un stadion de Liga B Prahova! Vă rog să mă credeți pe cuvânt, cu un ceas înaintea meciului, fiind singuri în stadion, jurnaliștii români au fost pasați de la un oficial la altul, locurile rezervate prin protocol fiind insuficiente, murdare și prost plasate! În plus, chiar dacă ne-a fost oferită o parolă pentru conexiunea de internet, aceasta nu a putut activa paginile, semnalul fiind atât de slab încât nici reprezentantul gazdelor nu și-a putut face meseria, cât de cât! Ce să mai vorbesc despre colegul de la Radio România care a fost pasat de la o cabină la alta până a sfârșit comentând din mulțime, cu aparatura pe picioare!

 

Mai mult, la ora debutului de meci, pe fondul unei aglomerații crescânde, locurile pentru jurnaliști s-au înjumătățit, surpriza venind din parte unor persoane venerabile care ne dovedeau cu tichete că au plătit locuri pe care gazdele le rezervaseră pentru mass-media! Astfel încât, mai în glumă mai în serios, ne-am regrupat și am tot încercat să ne facem treaba. Totul într-un iz de transpirație ireal care domina stătuta atmosferă! Aerul, irespirabil din cauza căldurii, devenise acru în combinația mai sus pomenită astfel încât, aproape cu ochii în lacrimi, am respirat, în mare parte, doar pe gură!

 

Norocul cel mai mare l-am avut, însă, după 90 de secunde de la golul lui Lena, atunci când Teixeira a egalat și a rezolvat în mare măsură ecuația calificării! Pentru că, înnebuniți de fericire, spectatorii din Vlore au declanșat o adevărată revoluție a speranței, văzându-se deja calificați în dauna Petrolului. Iar noi, prahovenii, surprinși de patima ireală a acestora, ne-am făcut mici de tot, ieșind din cochilia în care ne-am auto exilat destul de repede! Chiar ne-am întrebat, la momentul reușitei gazdelor, cam cât va fi nevoie să suferim! Iar Filipe, parcă auzindu-ne ruga, a reușit izbăvirea! A noastră, în primul rând, vă jur! Pentru că sunt sigur că nici măcar nu puteți să vă imaginați ce presiune am avut în acele minute din partea celor din jurul nostru!

 

Concluzionând, un lucru este clar: nu o să mai zic niciodată nimic de rău la adresa României, nici atunci când va veni vorba despre infrastructură, nici la simplele discuții despre condițiile de viață, muncă, mass-media, etc.

 

Rămâne un mister cum la ei este posibil să cumperi din magazine cu euro primind restul în schimb moneda națională, cum nu există nicio regulă în trafic care să protejeze pietonii, cum poliția urmărește și oprește cu precădere vehiculele străine sau cum comerțul stradal, din 5 în 5 metri, oferă perisabilități care sunt amușinate de muște, albine sau alte insecte zburătoare! Fără ca nimeni, niciodată, să nu se revolte!

 

Un singur lucru m-ar face să mai ajung odată pe acolo: satisfacția de a-i mai putea ironiza din priviri pe acei puternic mirositori, la o altă aventură europeană a Petrolului! Pentru că apa mării și peisaje de coastă precum cele văzute pe acolo am mai savurat, și nu o dată! Bașca, în condiții de curățenie și civilizație pe care albanezii încă nu le pot oferi! Poate altă dată...

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.