Fondurile alocate pentru Programul "Rabla" s-au epuizat

Publicat in Auto & Moto 23 August 2017 155 ori
Google+ WhatsApp
Fondurile alocate pentru Programul "Rabla" s-au epuizat
Fondurile alocate pentru Programul "Rabla" s-au epuizat

Biroul de presă al Ministerului Mediului a declarat că fondurile alocate pentru Programul Rabla Clasic – persoane fizice s-au epuizat.

"Ca urmare, nu mai există rezervări disponibile pentru emiterea notelor de înscriere. Fac excepție rezervările ale căror note de înscriere expiră, iar suma rezultată intră în disponibilitate, în următoarea zi lucrătoare, începând cu ora 10:00. În schimb, sesiunea de înscriere pentru persoanele juridice rămâne deschisă, până la data de 29 septembrie 2017. La momentul actual, nu este prevăzută o realocare de sume, dar, în eventualitatea unei rectificări, toate informatiile vor fi publicate în timp util, pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu”, se precizează în comunicat, potrivit Libertatea.

Reamintim că, suma alocată sesiunii de finanțare a Programului de stimulare a înnoirii parcului auto național (Programul Rabla), pentru anul 2017, este de 180.000 mii lei, din care, 130.000 mii lei pentru persoane fizice și 50.000 mii lei pentru persoane juridice. Cuantumul primei de casare pentru un autoturism a fost de 6.500 lei.

Realestate Paulesti

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office