A fost creat cel mai economic Logan. E vorba despre o Dacie Logan care este 100% electrica, creata de francezul Marc Areny.
Marc Areny e unul dintre deloc puţinii francezi care au ajuns, cum, necum, în România (în cazul de faţă, la Piteşti), după care n-au mai vrut să plece de aici. Omului îi plac în egală măsură maşinile, dar şi aerul curat, aşa că a dorit neapărat să circule la volanul unei maşini electrice. Dar… există şi un dar: „Maşinile electrice sunt foarte scumpe”. Aşa că, fără a fi un specialist în ale autovehiculelor – Marc e de meserie inginer constructor – s-a apucat să îşi „fabrice” singur maşina electrică dorită.
Au fost necesari cam doi ani de muncă de documentare şi de muncă propriu-zisă. Loganului orginial i-a fost demontat motorul pe benzină instalat de fabricant, apoi în locul acestuia a fost montat unul electric. Acestuia i-a fost ataşat un set de baterii pe bază de litiu, menite să asigure alimentarea cu energie a motorului şi, în linii mari, gata maşina electrică.
Fireşte, în practică, lucrurile au fost un pic mai laborioase: a fost necesară instalarea unor indicatori de bord specifici, a unor seturi de cabluri electrice, modificări în compartimentul motor, care să poată susţine cele 190 kg ale bateriilor, plus greutatea noului motor electric, precum şi altele.
De asemenea, eşapamentul a fost demontat, nu atât din considerente ce ţin de inutilitatea acestuia, la un vehicul electric, cât de reducerea greutăţii maşinii.
Loganul va fi prezent în cadrul Salonului Auto Bucuresti & Accesorii 2015 (SAAB). Creatorul sau va demonstra oricui e interesat cum se poate transforma o maşină într-una electrică, scrie Observatorulph.ro.