Consumer Electronics Show 2022: A fost prezentat BMW-ul care isi schimba culoarea

Publicat in Auto & Moto 19 Iunie 2022 380 ori
Google+ WhatsApp
Consumer Electronics Show 2022: A fost prezentat BMW-ul care isi schimba culoarea
Consumer Electronics Show 2022: A fost prezentat BMW-ul care isi schimba culoarea

Constructorul auto german BMW a dezvăluit la Consumer Electronics Show 2022 din Las Vegas, modelul BMW iX Flow cu E Ink, un automobil capabil să-şi schimbe culoarea întregii caroserii prin apăsarea unui buton, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă al companiei, delegaţii la platforma de dialog rad°hub a BMW Group, găzduită de uzina din Munchen au avut ocazia de a experimenta de aproape, pentru prima dată, calităţile îmbunătăţite de schimbare a culorilor ale modelului BMW iX Flow. Astfel, în cadrul evenimentului, start-up-ul brainboost din Munchen a folosit efectul nou şi îmbunătăţit de schimbare a culorii într-o colaborare unică cu BMW Group, menită să crească gradul de conştientizare cu privire la sănătatea mintală.

Cu ajutorul brainboost, BMW iX Flow a fost conectat direct la creierul delegaţilor rad°hub folosind un electroencefalograf (EEG), care înregistrează activitatea electrică a creierului.

Caroseria BMW iX Flow este laminată într-o peliculă specială care conţine milioane de capsule colorate, iar atunci când sunt stimulaţi de semnale electrice, pigmenţii albi încărcaţi negativ sau cei negri încărcaţi pozitiv se vor colecta la suprafaţă, schimbând astfel culoarea exteriorului.

"Compania start-up brainboost a fost fondată cu misiunea de a face sănătatea mentală accesibilă pentru cât mai mulţi oameni. Echipa interdisciplinară este specializată în întregime în fitness şi sănătate mintală, oferind cursuri de formare, sesiuni de antrenament şi măsuri de management al sănătăţii corporate în acest domeniu, dar desfăşurând totodată cercetări şi dezvoltări de software. brainboost utilizează bazele neuroştiinţei şi tehnicile de măsurare bazate pe date – în special EEG pentru măsurarea activităţii electrice din creier – în scopul clarificării şi prevenirii, precum şi pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii şi a performanţei mentale", notează sursa citată.

Din anul 2016, rad°hub a oferit o platformă unică pentru împărtăşirea deschisă a ideilor, a momentelor creative, a ideilor inovatoare şi a conexiunilor inspiraţionale. Obiectivul acestui format de eveniment axat pe dialog este să depăşească limitele, să aducă laolaltă influencerii cu idei şi să încurajeze dialogul între gânditori vizionari şi lideri de opinie din întreaga lume. Schimbul interdisciplinar – atât în cadrul companiei, cât şi în afara acesteia – creează un spaţiu pentru discutarea provocărilor mobilităţii viitoare şi dezvoltarea comună a unei game de soluţii posibile.

În perioada 12 – 13 mai 2022, un număr de 60 de gânditori şi vizionari din întreaga lume s-au adunat la uzina BMW din Munchen pentru rad°hub. Organizaţi în grupuri de lucru, participanţii au abordat diverse întrebări: "În ce fel de lume digitală ne dorim să trăim în 2040?", "Cum ne putem imagina un viitor pozitiv al mobilităţii?", "Este digitalizarea soluţia pentru dezvoltare durabilă?".

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.