TAXA AUTO 2019. Ce trebuie să ştie toţi proprietarii de maşini de anul viitor. Anunţ oficial de la Guvern
Deşi a promis în mai multe rânduri şi a oferit mai multe termene pentru o nouă taxă auto (ultimul termen fiind sfârşitul acestui an), ministrul Mediului, Graţiela Garilescu, a declarat, marţi, că o astfel de taxă nu există în prezent.
TAXA AUTO 2019. Deşi a promis în mai multe rânduri şi a oferit mai multe termene pentru o nouă taxă auto (ultimul termen fiind sfârşitul acestui an), ministrul Mediului, Graţiela Garilescu, a declarat, recent, că o astfel de taxă nu există în prezent.
„Până la ora actuală, o formă care să fie agreată (o nouă taxa auto -n.r.), care să nu aibă niciun fel de dubiu, care să nu avem repercusiuni majore din punct de vedere financiar asupra noastră a fiecăruia, lucru pe care nu mi-l doresc, este că nu s-a găsit încă optimul care să poată să confere, cumulate toate plângerile care au fost depuse în decursul anilor, astfel încât să nu avem niciun fel de probleme din punct de vedere juridic", a declarat, marţi, Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului
Ministrul a mai susţine că „matematica nu este uşoară" în ceea ce priveşte elaborarea unui proiect de taxă.
„Ca atare, nu avem forma finală, pentru că nu este uşor, sunt cumuli şi cumuli de calcule. Matematica nu este uşoară", mai susţine Gavrilescu.
Întrebată dacă are un orizont de timp în ceea ce priveşte o nouă taxă, Graţiela Gavrilescu a declarat că nu vrea să mai promită nimic.
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: