Anul acesta, s-au vandut 3000 de masini "verzi" prin programul "Rabla Plus"

Publicat in Auto & Moto 22 Octombrie 2018 273 ori
Google+ WhatsApp
Anul acesta, s-au vandut 3000 de masini "verzi" prin programul "Rabla Plus"
Anul acesta, s-au vandut 3000 de masini "verzi" prin programul "Rabla Plus"

Circa 3.000 de autoturisme ecologice noi au fost vândute în România, în primele nouă luni ale anului, aproape dublu faţă de aceeaşi perioadă din 2017, iar ponderea maşinilor „verzi” în totalul vânzărilor auto la nivel naţional a ajuns la 2,6%, arată datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), consultate de Agerpres.

Conform statisticii, din totalul de 2.922 de autoturisme comercializate în perioada ianuarie – septembrie, 2.274 de unităţi sunt vehicule hibrid plug-in (în urcare cu 47,6% faţă de primele nouă luni din anul anterior), iar 648 pur electrice, în creştere cu 165,6%, la nivel comparativ. În intervalul analizat, ponderea autoturismelor ecologice noi în totalul vânzărilor, la nivel naţional, a fost de 2,6%, în timp ce, în aceeaşi perioadă din 2017, ponderea se situa la 1,9%.

La jumătatea lunii martie a acestui an, Ministerul Mediului a lansat o nouă sesiune a programului „Rabla Plus”, destinată celor care vor să-şi achiziţioneze o maşină ecologică.

Ministerul de resort estimează că, în 2018, românii vor cumpăra, prin Programul „Rabla Plus”, 2.000 de maşini electrice.

Accesarea programului nu este condiţionată de casarea şi radierea unui autovehicul uzat, iar prima oferită în cadrul Programului „Rabla Clasic” (de 6.500 de lei) se poate cumula cu ecotichetele prevăzute de Programul „Rabla Plus”, numai în cazul în care solicitantul va achiziţiona fie un autovehicul nou electric, fie unul electric hibrid plug-in.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office