Magazinul FC Petrolul a avut vanzari de 6.000 de lei in prima zi
Deschis săptămâna trecută, magazinul de articole sportive al clubului de fotbal Petrolul Ploieşti a avut vânzări de excepţie chiar din prima zi. "Am vândut toate paharele, toate halbele, aproape toate eşarfele şi o droaie de tricouri, fulare şi fesuri", spun oficialii FC Petrolul. Totalul vânzărilor din prima zi a fost de 6.000 de lei, un adevărat record dacă ne gândim că magazinul a fost deschis la 5 după-amiaza, iar campania de promovare a lipsit.
S-a deschis Premio, primul magazin-service-auto GALERIE FOTO
Azi s-a deschis prima locaţie Premio din Ploieşti, o franciză a Goodyear Dunlop Tires Romania. Situat în zona de vest a Ploieştiului, peste drum de fabrica Coca-Cola, Premio reprezintă un mix între un magazin auto şi un service rapid, care asigură schimburi de pneuri, geometrie roţi şi alte servicii similare. Magazinul este aprovizionat cu pneuri Goodyear, Michelin, Pirelli, Fulda, dar orice client poate veni şi cu pneurile cumpărate chiar de el.
"Premio Ploieşti va fi, pe termen mediu, singura locaţie de acest fel din Prahova. Nu vom mai deschide o asemenea franciză în Ploieşti sau în zonă, până când nu vom termina acoperirea de bază a teritoriului României", a declarat Ovidiu Bălan, directorul Goodyear DT România, prezent la inaugurarea de azi. "Cu această locaţie, ne adresăm celor care doresc servicii de calitate superioară în domeniul service-urilor auto şi sperăm să le satisfacem cele mai exigente cerinţe", a spus şi Costin Ene, proprietarul Speed SRL, deţinătorul francizei. Investiţia Speed SRL în Premio Ploieşti s-a ridicat la aproximativ 220.000 de euro.
Costin Ene nu este un novice în domeniu. De mai bine de 10 ani, dezvoltă un lanţ de magazine şi de service-uri auto sub brandul Eka Trust şi este, cu cele 6 locaţii deţinute în acest moment, "regele bulevardului auto" - adică al străzii Ghe. Gr. Cantacuzino, strada cu cele mai multe magazine de piese auto din Ploieşti.
Carrefour Market a readus cumparatorii in Winmarkt Grand Center - GALERIE FOTO
Winmarkt Grand Center Ploieşti a făcut o afacere bună atunci când a bătut palma cu Hiproma Romania pentru deschiderea supermarketului Carrefour Market. De vineri, sute de oameni au venit în mall nu ca să caşte gura, ci cu scopuri clare: să cumpere produse alimentare.
La Carrefour Market a fost aglomeraţie încă de vineri, ziua lansării. oamenii s-au călcat în picioare ca să profite de ofertele speciale aferente inaugurării. Nici presa n-a făcut excepţie, ziariştii cumpărând vreo 10 ursuleţi de pluş. Aglomeraţia s-a menţinut şi sâmbătă, şi duminică, şi luni, dovedind că centrul oraşului avea nevoie de un magazin cu profil alimentar.
Oamenii sunt mulţumiţi de preţurile şi de produsele de la Carrefour Market. O singură problemă există: casierele. "Se mişcă prea încet, degeaba e supermarketul aproape de casă, dacă stau 30 de minute la coadă să plătesc", spune Sorina Stănculescu, o locatară a blocului din care face parte complexul comercial Winmarkt Grand Center.
Plus Discount Ploiesti se deschide miercuri, ora 8.00, in cartierul Mihai Bravu - GALERIE FOTO
Ultimele articole
-
Publicat Marti, 22 Mai 2012 20:57
Dependent de droguri sau alcool? Trateaza-te ca in strainatate, la Castle Craig Hospital
Puţini sunt cei care ştiu că dependenţa este o condiţie… -
Câştigătorii Concursului Naţional de Proză Scurtă „I.L.Caragiale” Marele Premiu – Mihaela Nemeş – C.N „Fraţii Buzeşti” CraiovaPremiul…Publicat Marti, 22 Mai 2012 20:45
-
Publicat Marti, 22 Mai 2012 20:42
La Parcul Industrial DIBO orice spatiu verde a fost transformat intr-o explozie florala
Fiecare primavara transforma surprinzator un parc industrial din Prahova intr-un… -
InfoTouch completeaza gama de tablete pc iTab cu inca 2 modele iTab 801 si iTab 971 InfoTouch iTab 801 cu ecran de 8 inchi 1024x768 capacitiv,…Publicat Marti, 22 Mai 2012 20:35
-
„Zilele Filmului Romanesc” in zilele de 23-24 mai 2012. Vezi cand. Casa de distributie Voodoo Films, condusa de Cristian Mungiu, organizeaza…Publicat Marti, 22 Mai 2012 20:33
-
Soferii ca camion, inventatori ai FURTULUI: Combustibil furat în mers din furtunul de retur „La autoturismele fără sisteme de supraveghere prin GPS, furturile de…Publicat Marti, 22 Mai 2012 20:30
-
Publicat Marti, 22 Mai 2012 18:31
FC Vaslui isi va juca meciurile din Liga Campionilor pe "Ilie Oana"
FC Vaslui isi va disputa meciurile considerate pe teren propriu… -
Publicat Marti, 22 Mai 2012 14:55
Bilantul accidentelor rutiere din Prahova
Ph-online va prezinta bilantul infractiunilor si evenimentelor rutiere petrecute luni,… -
Cornu: Dragoste de frate, cu pumni si picioare La data de 21.05.2012, lucrătorii Secţiei de Poliţie Rurală nr.…Publicat Marti, 22 Mai 2012 14:52
-
Publicat Marti, 22 Mai 2012 14:51
Doua ploiestence sunt cercetate pentru delapidarea a 27.000 lei
Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor cercetează două femei sub… -
Publicat Marti, 22 Mai 2012 14:49
Urlati: Batuta si violata de un prieten al fiului sau
În dimineaţa de 20.05.2012 un bărbat din Urlaţi a sesizat… -
Cum a fost cu elevul batut ieri, la Elie Radu. Desfasurarea actiunii Reprezentanţii unei instituţii de învăţământ din Ploieşti au sesizat ieri…Publicat Marti, 22 Mai 2012 14:47
-
SGU cumpara 250 de banci pentru parcurile din Ploiesti, cu 82.000 lei SC Servicii de Gospodărire Urbană(SGU) Ploieşti .srl a publicat anunţurile/invitaţiile…Publicat Marti, 22 Mai 2012 14:41
-
Publicat Marti, 22 Mai 2012 14:32
Cod Galben de inundatii pe raul Prahova. Vreme rea pana miercuri
Avand in vedere situatia hidrometeorologica (umiditatea solului ridicata, valori ale… -
Publicat Marti, 22 Mai 2012 14:29
Concediul maternal ar putea fi prelungit pana la 3 ani
Parlamentarii au pe masa de lucru un proiect de lege…






















