Primăria nu e în stare să accepte o donație pentru Colonia Teleajen. Casele a sute de ploieșteni, inundate cu dejecții

Publicat in Administratie 23 Aprilie 2018 1599 ori
Google+ WhatsApp
Primăria nu e în stare să accepte o donație pentru Colonia Teleajen. Casele a sute de ploieșteni, inundate cu dejecții
Primăria nu e în stare să accepte o donație pentru Colonia Teleajen. Casele a sute de ploieșteni, inundate cu dejecții

În timp ce locuitorii Coloniei Teleajen trăiesc permanent cu teama că locuințele lor vor fi inundate, din nou, cu mizeria din canalizarea care refulează mai mereu, conducerea Primăriei Ploiești, ocupată să se plângă că nu are bani pentru refacerea rețelei, nu este în stare să expedieze o hârtie banală, de acceptare a donației făcute de două companii private, pentru acest proiect.

Reprezentanții  Uniunii Asociațiilor de Proprietari Prahova au adus subiectul în atenția opiniei publice, după ce demersurile în vederea sprijinirii ploieștenilor care locuiesc în Colonia Teleajen s-au împotmolit în birourile Primăriei Ploiești. "Canalizarea din Colonia Teleajen, cartier Mihai Bravu, este una subdimensionată, iar această zonă are mult de suferit din cauza acestor condiţii precare de viaţă. UAP Prahova a iniţiat două demersuri, cu sprijinul de atunci al municipalităţii, care au adus la masa tratativelor părţile implicate, respectiv Petrotel Lukoil şi Uztel, alături de APA NOVA şi direcţii din primărie. După două runde de negocieri, cele două mari firme care deţin suprafeţe de teren în Colonia Teleajen şi-au arătat disponibilitatea de a dona o parte din terenul aflat în proprietatea lor, pentru ca municipalitatea să devină proprietar şi să poată învesti sau concesiona către APA NOVA pentru construirea unei noi reţele de canalizare. Mai mult, în ceea ce priveşte Petrotel Lukoil există HCL 356/2014, privind acceptarea donaţiei, deci domnul primar Adrian Dobre are obligaţia legală să accepte donaţia. Reprezentanţii Petrotel şi-au arătat disponibilitatea şi anul trecut pentru a dona terenul necesar construirii reţelei de canalizare, la fel ca şi Uztel prezentă la negocieri prin reprezentanţii săi. Trebuie menţionat faptul că reţeaua de canalizare din Colonia Telejean este deservită de o pompă care se înfundă permanent şi care este situată pe o proprietate privată. Proprietarul a notificat asociaţiile membre UAP Prahova, prin avocat, că va elimina pompa. În urma acestor confirmări, consemnate în minuta întâlnirilor care au avut loc la sediul RASP Ploieşti, domnul primar Adrian Dobre, prin domnul secretar Laurenţiu Duta şi/sau doamna Andreea Cristea, director executiv al Direcţiei Juridice din cadrul primăriei aveau obligaţia morală şi legală de a face un gest banal. Acela de a trimite adrese de confirmare a acceptării donaţiei către cele două firme, iar acestea să urmeze procedura de a le aduce în discuţiile Consiliilor lor de Administraţie şi a le oficializa, procedura de autentificare notarială urmând a se încheia ulterior", au explicat reprezentanții UAP Prahova.

“Nu o să redau discuţia privată pe care am avut-o cu domnul primar pe această temă, pentru că nu ar fi profesionist din partea mea, dar i-am cerut în câteva rânduri să dispună trimiterea unei adrese către cele două firme în care să arate dacă există sau nu disponibilitate pentru a accepta donaţiile. Mai mult, am trimis adrese oficiale către municipalitate în care am adus la cunoştinţă rezultatul negocierilor şi disponiblitatea donării terenurilor de către cele două firme. Am solicitat, în baza soluţionării situaţiei să se remită acele adrese banale prin care să se arate disponibilitatea municipalităţii de a accepta donaţia. Iar dacă nu există această disponibilitate, domnnul primar să aibă decenţa să îşi asume refuzul acceptării. Dacă domnul primar nu îşi asumă, să îl delege pe consilierul său Eugen Prună, despre care tot citesc prin presa că filtrează investiţiile, adică fără acordul lui nu trece nimic. M-am săturat să aştept rezolvarea problemelor oamenilor din Colonia Teleajen, pe care îi reprezentăm, ca şi în alte cazuri, am decis să acţionăm în instanţă primăria pentru obligarea la adoptarea unei hotărâri care să prevadă măsuri urgente pentru rezolvarea situaţiei, în sensul acceptării donaţiei SC UZTEL SA şi SC Petrotel Lukoil SA, efectuării studiului de fezabilitate şi construirii  reţelei de canalizare din zona cartier Mihai Bravu-colonia Teleajen cu respectarea prevederilor legale referitoare la buget şi modalitatea de încredinţare a lucrării. Este inadmisibil ca cetăţenii plătitori de taxe şi impozite să fie trataţi cu atâta lipsa de responsabilitate. Practic am declanşat o revoluţie în administraţie, iar acest demers este fără precedent în Prahova”, a declarat Eugen Cristescu, preşedintele UAP Prahova.

Reprezentanții Uniunii  Asociațiilor de Proprietari Prahova au atras atenția asupra acestui subiect și în trecut. În luna martie, primarul Adrian Dobre spunea că, în cazul de față, "este nevoie de o redimensionare, însă pentru acest lucru trebuie să introducem o nouă conductă de vreo 7 kilometri, pentru a asigura legătura la staţia de epurare a oreaşului. Trebuie să vedem de unde putem finanţa această investiţie. Ca să aveţi un ordin de mărime, legătura canalizării din cartierul Mitică Apostol cu reţeaua din Ploieşti ar trebui făcută pe circa 4,5 kilometri lungime, deci mai puţin decât în Teleajen, şi e estimată la valoare de 16 milioane de lei, cu tot ce înseamnă lucrările, staţii de pompare, zonă de retenţie, conducte, refacerea drumurilor.. Separat, lucrările de canalizare pe străzile din Mitică Apostol sunt estimate la aproximativ 17 milioane de lei".

sursa: www.actualitateaprahoveana.ro 

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office