Ploieştiul, la un pas să fie îngropat sub gunoaie din cauza primarului Adrian Dobre
Inca o dovada a faptului ca Ploiestiul este condus de cel mai slab primar din ultimii ani este situatia alarmanta in care ne aflam referitoare la strangerea deseurilor de catre operatorul de salubritate.
Intrarea în vigoare a unei Ordonanţe de Guvern care a creat nenumărate controverse, poate face ca Ploieştiul să fie îngropat sub gunoaie. Concret este vorba despre prevederea legislativă care a impus instituirea unei taxe de mediu în valoare de 80 de lei/ tonă pentru deşeurile depozitate în rampele ecologice, taxă care, teoretic, ar trebui să fie plătită de către deţinătorii spaţiilor de colectare a deşeurilor.
Numai că proprietarii spaţiilor de colectare a deşeurilor nu-şi permit să plătească o astfel de taxă de vreme ce aceştia percep un tarif de 59 de lei pe tonă, fără TVA, de la operatorii de salubritate.
În aceste condiţii, Vitalia, societatea care deţine rampa ecologică de la Boldeşti, doreşte ca taxa să fie plătită de Rosal Ploieşti. Pentru că operatorul de salubritate din municipiu nu este de acord cu acest lucru, Vitalia a coborât bariera încă de luni după-amiază şi nu i-a mai permis accesul pentru a-şi depozita deşeurile.
Astfel că Rosalul în acest moment nu mai poată colecta deşeurile menajere din Ploieşti.
”Colegii de la Rosal nu au semnat actul adiţional la contractul care a expirat la 1 ianuarie 2016. Potrivit actului adiţional, tariful este de 59 lei/ tonă în luna ianuarie, iar din februarie de 69 de lei/ luna, la care se adaugă taxa suplimentară prevăzută de Ordonanţa de Guvern de 80 de lei pe tonă. În cazul în care ordonanţa este modificată, părţile convin să storneze factura. Actual adiţional se poate semna numai astăzi. Totuşi, nu consider că taxa trebuie plătită de Rosal, ci de autorităţile publice locale” au susţinut reprezentanţii Vitalia.
Pe de altă parte, reprezentanţii Rosal Ploieşti au precizat că ordonanţa nu prevede ca operatorul de salubritate să plătească taxa de mediu, ci că orice modificare de tarif percepută populaţiei trebuie să fie stabilită doar de autorităţile locale şi judeţene.
Drept urmare, găsindu-se într-un cadru ambiguu legislativ, cele două părţi nu au ajuns la un numitor comun.S-a încercat medierea acestei situaţii în şedinţa de marţi a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Managementul Deşeurilor Prahova,însă fără sorţi de izbândă, informeaza www.deprahova.ro
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: