Cum înşală escrocii prin METODA ACCIDENTUL. Sfaturi utile pentru a te feri de ei

Publicat in Administratie 09 Octombrie 2014 524 ori
Google+ WhatsApp
Cum înşală escrocii prin METODA ACCIDENTUL. Sfaturi utile pentru a te feri de ei
Cum înşală escrocii prin METODA ACCIDENTUL. Sfaturi utile pentru a te feri de ei

Având în vedere semnalările privind incidenţa faptelor de înşelăciune la nivel naţional, conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova doreşte să vă supună atenţiei următoarele:

 

În prima jumătate a anului 2013, situaţia operativă înregistra un adevărat val de sesizări de înşelăciuni şi tentative de înşelăciune prin metoda „accidentul”.

Astfel, persoanele bănuite de aceste fapte utilizau calităţi false (avocat, procuror, poliţist sau medic) şi solicitau telefonic diferite sume de bani diverselor persoane. Banii erau ceruţi sub pretextul că rude apropiate (fiu, fiică, ginere) au fost victimele unor accidente de circulaţie şi au nevoie de bani pentru intervenţii urgente medicale sau au fost reţinute de polițiști, pentru săvârşirea unor astfel de fapte grave (cu victime decedate), iar sumele de bani reprezintă onorariul acestora ori sunt necesare pentru acoperirea pagubelor produse în urma accidentelor de circulaţie.

Victimele erau în general alese din rândul persoanelor vârstnice, vulnerabile, care, în prima fază, erau contactate pe telefoanele fixe, fără afişaj electronic automat al numărului apelant, aceasta fiind o măsură de precauţie a aleasă de cei care comiteau astfel de fapte.

Sub imperiul emoţiilor cauzate de cele aflate, de cele mai multe ori, victimele nu mai reţin detaliile discuţiilor şi sunt uşor influenţabile, astfel încât, cu foarte mare uşurinţă, acceptau să transfere sume importante de bani pe numele unor persoane necunoscute.

Din cazuistica intrumentată a reieşit faptul că, majoritatea persoanelor bănuite de înşelăciuni erau deţinuţi în diverse penitenciare, iar transferurile bancare erau solicitate a fi făcute în conturile unor complici care se aflau în libertate. Astfel, polițiștii au efectuat mai multe percheziții în penitenciare, unde au fost găsite şi ridicate foarte multe telefoane mobile, cartele SIM şi carduri de memorie, utilizate la comiterea infracţiunilor respective.

Începând cu finele lunii august 2014, situaţia se diferenţiază prin faptul că, în mare parte dintre cazuri, persoanele bănuite de aceste fapte aleg să se întâlnească personal cu victimele, pentru a ridica sumele de bani, sub pretinsa identitate a unuia din părinţii celor accidentaţi. Astfel, atragem atenţia cetăţenilor să nu dea curs unor asemenea solicitări din partea necunoscuţilor.

Pentru prevenirea unor astfel de situaţii, poliţiştii vă recomandă să manifestaţi prudenţă în cazul în care primiţi un astfel de telefon şi să nu daţi curs respectivelor solicitări, în ciuda reacţiei emoţionale de moment. Înainte de a vă oferi ajutorul, aveţi în vedere şi următoarele aspecte:

În cazul unui accident, nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri, decât în urma unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau dacă este făcută prin intermediul unor societăţi de asigurări.

Orice accident/eveniment de circulaţie are două variante de soluţionare:

1) depunerea unei plângeri la unitatea de poliţie care se va ocupa mai departe de cazul respectiv;

2) înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie.

Orice alte variante sunt excluse, iar dacă sunt puse în practică ele nu sunt legale.

Oricine poate fi victima unui accident, dar, într-un moment critic ca acesta, singura urgenţă este cea medicală, nicidecum aspectul financiar. Atât victima, cât şi autorul unui accident nu au nevoie de bani pentru a primi îngrijiri medicale.

De asemenea, trebuie să cunoaşteţi faptul că, în conformitate cu reglementările în vigoare, un accident de orice fel, mai ales unul rutier grav, este de obicei anunţat de persoane oficiale, abilitate să facă acest lucru.

Chiar dacă ar putea exista alte surse, care să transmită informaţia înainte ca aceasta să vă parvină în mod oficial, datele trebuie verificate înainte de a întreprinde vreo acţiune. În niciun caz nu daţi crezare imediat unor „poveşti” anunţate telefonic de persoane care pretind că au calitate oficială, ci verificaţi informaţia printr-un apel la 112 sau sesizaţi cea mai apropiată unitate de poliţie.

Într-adevăr unele servicii medicale sunt furnizate contra cost, dar nu şi în cazul serviciilor medicale de urgenţă. De aceea, în niciun caz nu trimiteţi bani prin persoane necunoscute, în speranţa că îi veţi ajuta pe cei dragi – nu faceţi decât să cădeţi în plasa întinsă de cei care doresc să profite de lipsa dumneavoastră de informare.

Conducerea Inspectoratului Județean de Poliție Prahova vă recomandă:

¬ verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier (cereţi date despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare). În astfel de situaţii, reprezentanţii Poliţiei sau Parchetului nu reţin telefoanele mobile;

¬ dacă sunteţi contactat de un „binevoitor”, care vă apelează în numele unei rude apropiate şi nu aţi putut verifica veridicitatea informaţiilor, solicitaţi-i acestuia o întâlnire directă şi anunţaţi Poliţia la numărul de urgenţă 112, pentru a vă acorda sprijin;

¬ fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător. Este posibil ca acestea să vă urmarească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră şi să afle detalii despre familie sau vecini;

¬ nu primiţi în locuinţă persoane care pretind că sunt de la diverse societăţi comerciale (de furnizare a unor servicii, firme de curierat, comis voiajori etc.), decât după ce aţi verificat actul de identitate şi legitimaţia de serviciu. Nu le furnizaţi acestora informaţii despre membrii familiei dumneavoastră sau despre vecini.

Totodată, tinerilor le recomandăm să discute despre cele prezentate mai sus cu părinţii lor, în vederea evitării unor astfel de cazuri.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office