Cămin de bătrâni la standarde europene, inaugurat la Fântânele

Publicat in Administratie 06 Octombrie 2014 1728 ori
Google+ WhatsApp
Cămin de bătrâni la standarde europene, inaugurat la Fântânele
Cămin de bătrâni la standarde europene, inaugurat la Fântânele

Un centru rezidenţial pentru persoane vârstnice a fost inaugurat, vineri, în comuna prahoveană Fântânele, investiţia de peste un milion de euro, care face parte dintr-un program multianual al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, fiind finanţată din fonduri ale ministerului şi ale Consiliului Judeţean Prahova. 

 

La evenimentul de inaugurare a participat ministrul Muncii, Rovana Plumb, care a explicat că această investiţie este parte a unui program multianual derulat de minister ce vizează realizarea a 92 de astfel de centre la nivelul ţării. 

În cursul anului 2014, au fost finalizate 27 asemenea centre din totalul de 92, ele având o medie de 50 de locuri. 

"Mă bucur extrem de mult că grija şi respectul faţă de cei vârstnici se manifestă printr-o colaborare între Guvern şi autorităţile locale, reuşind să creăm astfel de centre, de case le zic eu în care bătrânii să se simtă în siguranţă, să fie îngrijiţi şi sper ca şi prin proiecte europene, în special pe zona de economie socială, să putem crea mai multe servicii de îngrijire pentru bătrâni", a declarat Rovana Plumb. 

În context, aceasta şi-a exprimat speranţa ca, în primul trimestru al anului 2015, să se finalizeze şi să fie adoptată strategia pentru persoanele vârstnice "pentru a aduce în România acel sistem în îmbătrânire activă". 

Conform datelor proiectului, lucrările au început în aprilie 2013, centrul rezidenţial permanent putând asigura cazare pentru 50 de vârstnici. 

Valoarea totală a investiţiei este de 5.311.619 lei, din care 4.281.522 lei reprezintă fonduri de la Ministerul Muncii, iar 1.030.097 lei este contribuţia Consiliului Judeţean Prahova. 

Conform ministrului Muncii, ministerul va deconta lunar suma de 1.410 lei pentru fiecare rezident al centrului, diferenţa până la 2.200 de lei urmând să fie suportată de fiecare dintre ei. 

Momentan, centrul care are, printre altele, cabinet medical, salon de terapie în grup, salon de relaxare, cabinet de fizioterapie, cabinet de energoterapie şi cabinet de recuperare nu poate primi persoane vârstnice, întrucât încă nu a fost angajat personalul format din 48 de cadre.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office