In ce stadiu se afla proiectul modernizarii Hipodromului Ploiesti

Publicat in Administratie 30 Mai 2014 2086 ori
Google+ WhatsApp
In ce stadiu se afla proiectul modernizarii Hipodromului Ploiesti
In ce stadiu se afla proiectul modernizarii Hipodromului Ploiesti

Anunţul de licitaţie, privind reabilitare şi modernizarea singurului hipodrom de trap din România, a fost lansat miercuri 29 mai 2014, în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice – SEAP.

 

 

 

Proiectul prevede ca actualele clădiri vor fi demolate și se vor construi altele. Singura parte de care nu se vor atinge este poarta hipodromului, considerată monument istoric.

 

Valoarea contractului a fost estimată la 60 milioane lei, din care 50% finanţată din fonduri europene, prin intermediul Polului de Creştere Ploieşti – Prahova, restul banilor urmând să fie asiguraţi de administrația locală, prin contractarea unui împrumut bancar.

 

Lucrările vizează extinderea arenei hipice, construirea de drumuri de acces, realizarea unor noi piste de trap și galop, a unei noi tribune, dar și a grajdurilor, cabinetelor veterinare, birourilor şi construcţiilor anexe.

 

Pistele de trap și galop vor însuma 67.538 metri pătraţi, suprafaţa de executat pentru drumuri şi platforme – 21.228 metri pătraţi, clădirile – peste 6.000 de metri pătraţi.

 

Conform documentaţiei de atribuire publicată în SEAP, executarea contractului va fi supusă unor condiţii speciale, menţionându-se în mod expres că executarea propriu-zisă a lucrărilor va fi demarată numai dacă, la data la care se va încheia procedura de atribuire, vor rămâne cel puţin 14 luni până la data-limită de finalizare ce va fi prevăzută în contract pentru încheierea acestui proiect.

 

Deschiderea ofertelor va avea loc în luna iulie 2014.

 

sursa: Max-media.ro

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Cele mai citite

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.