Primaria a anuntat ca s-a stins din viata prof.univ.dr. Valeriu Rapeanu, cetatean de onoare al Ploiestiului

Publicat in Administratie 13 Iunie 2022 1760 ori
Google+ WhatsApp
Primaria a anuntat ca s-a stins din viata prof.univ.dr. Valeriu Rapeanu, cetatean de onoare al Ploiestiului
Primaria a anuntat ca s-a stins din viata prof.univ.dr. Valeriu Rapeanu, cetatean de onoare al Ploiestiului

S-a stins din viață prof. univ. dr.VALERIU RÂPEANU, Cetățean de Onoare al Municipiului Ploiești.
Născut pe meleaguri prahovene, la Ploieștiori, la 28 septembrie 1931, profesorul Valeriu Răpeanu a fost unul dintre cele mai de seamă nume ale criticii și istoriei literare din țara noastră, precum și editorul unor opere fundamentale ale culturii românești clasice și contemporane.
A absolvit, în anul 1950, cursurile liceului "Sf. Petru şi Pavel" din Ploieşti, iar în 1954, cele ale Facultății de Filologie a Universităţii din Bucureşti. Şi-a susţinut doctoratul în filologie, specializarea literatură universală şi comparată, cu teza "N. Iorga - exeget al literaturii universale".
A fost redactor la "Gazeta literară" (1954-1959) şi "Luceafărul" (1959-1962), redactor şi redactor-şef la "Scânteia" (1962-1969), iar între anii 1970 și 1972 a fost vicepreşedinte al Radio-Televiziunii Române. A fost, timp de 18 ani, director al Editurii "Eminescu", perioadă în care a iniţiat câteva colecţii de prestigiu: "Biblioteca de filozofie a culturii româneşti", "Thalia", "Biblioteca Eminescu", cuprinzând nume şi opere fundamentale ale filosofiei, istoriografiei, sociologiei, artei teatrale şi muzicale româneşti.
A debutat editorial în 1958, cu volumul "George Mihail Zamfirescu. Schiţă monografică", continuând cu studiul monografic "Alexandru Vlahuţă şi epoca sa" (1965), apoi cu eseuri şi note de călătorie: "Noi şi cei dinaintea noastră" (1966), "Interferenţe spirituale" (1970), "Călător pe două continente" (1970), "Interpretări şi înţelesuri" (1975), "Tărâmuri unde nu ajungi niciodată. Note de drum şi interviuri" (1982), "Memoria şi feţele timpului" (1983), "Scriitorii dintre cele două războaie mondiale" (1986).
Ca exeget al lui Nicolae Iorga, Valeriu Râpeanu a scris numeroase lucrări despre marele istoric: studiul "Pe urmele tradiţiei" (1973, reeditat în 1994); "O viaţă de om aşa cum a fost" (1984) - o monografie complexă, încadrând imensa bibliografie a savantului şi scriitorului în biografie şi biografia în istorie; micromonografiile "Cultură şi istorie: N. Iorga, Gh.I. Brătianu" (1981), "N. Iorga, I.Gh. Duca" (1989), "Nicolae Iorga, Mircea Eliade, Nae Ionescu. Polemici, controverse, elogii" (1999), "Nicolae Iorga: O nouă epocă de cultură" (2000). În 1976 a publicat ediţia comentată a conferinţelor radiofonice susţinute de Nicolae Iorga, iar, în 2001, a revenit cu volumul "Sfaturi pe întunerec", care conţine textele conferinţelor ţinute de N. Iorga la Radiodifuziune între anii 1931-1940. În 2010, a lansat prima ediţie critică, cu note şi comentarii, a volumului "Nicolae Iorga - Oameni cari au fost", pentru care prof. univ. dr. Valeriu Râpeanu a primit Marele Premiu al Fundaţiei Naţionale pentru Civilizaţie Rurală "Nişte Ţărani", patronată de Dinu Săraru.
A publicat cronici, eseuri și articole teatrale în paginile multor reviste literare și cotidiene, atât din ţară cât şi din străinătate ("Make und Kothurn" - Viena, "Rivista di etnografia" - Neapole, "Balkan Studies" - Salonic, etc).
Cariera sa didactică a fost legată atât de Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" (1966-1969) și de Facultatea de Limba şi Literatura Română (1969-1970), unde a profesat ca lector, cât și de Facultatea de Filozofie - Jurnalistică de la Universitatea "Spiru Haret" din Bucureşti, unde a fost șef de catedră.
A fost o prezență activă la numeroase evenimente și manifestări culturale, atât în România cât și peste hotare, unde a avut intervenții remarcabile, omagiind mari personalități ale culturii și vieţii spirituale româneşti, precum Mihai Eminescu, George Enescu, Nicolae Iorga sau Constantin Brâncuși.
A fost distins cu Premiul "Ion Creangă" al Academiei Române (1982), Premiul Uniunii Scriitorilor (1982) şi Premiul Asociaţiei Oamenilor de Teatru (1987), iar în semn de recunoașterea și apreciere a întregii sale activități, în anul 2018, de Ziua Culturii Naţionale, Valeriu Râpeanu a fost omagiat, la Ateneul Român, alături de alte personalităţi culturale.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Comunicat Primaria Ploiesti

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.