Consilierii locali au votat: Ploiestiul va candida pentru titlul de "Capitala Tineretului din Romania"
Municipiul Ploieşti va candida pentru titlul „Capitala Tineretului din România 2024". Consilierii locali au aprobat, azi, proiectul de hotărâre privind asumarea şi susţinerea acestei candidaturi.
Capitala Tineretului din România este un program-cadru de tineret, creat la nivel naţional, ce funcţionează pe principii similare cu cele ale Capitalei Europene a Tineretului (European Youth Capital – www.europeanyouthcapital.org). Programul le permite organizaţiilor de şi pentru tineret să promoveze temele importante pentru categoria socială pe care o reprezintă şi ajută autorităţile locale să-i identifice problemele şi să atragă investiţii publice şi private pentru rezolvarea acestora şi dezvoltarea ecosistemelor de sprijin.
Anual, un oraş din România primeşte, în urma unui concurs de concepte, titlul de Capitala Tineretului din România şi este sprijinit financiar, respectiv prin formare şi consultanţă, în pregătirea şi implementarea iniţiativelor din dosarul de candidatură.
Cu fiecare oraş care va deţine titlul de Capitala Tineretului din România, acest cadru se va transforma într-unul cu impact naţional, cu beneficii pe termen lung asupra ţării noastre. Astfel, Capitala Tineretului din România poate deveni cel mai eficient instrument de mobilizare a resurselor locale existente pentru o mai bună dezvoltare economică şi socială, bazată pe nevoile şi obiectivele reale ale tinerilor.
Sursa www.necenzuratph.ro
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: