ANPC a intrat in forta si in cantinele spitalelor. Mizerie de nedescris! Amenzi uriase

Publicat in Administratie 05 Aprilie 2022 838 ori
Google+ WhatsApp
ANPC a intrat in forta si in cantinele spitalelor. Mizerie de nedescris! Amenzi uriase
ANPC a intrat in forta si in cantinele spitalelor. Mizerie de nedescris! Amenzi uriase

Echipe ale Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București (CPCMB) au verificat, pe data de 5 aprilie 2022, modul în care sunt respectate prevederile legale în vigoare, în domeniu, în 3 dintre spitalele administrate de Primăria Capitalei.

Astfel, în urma controalelor întreprinse la blocurile alimentare ale Spitalului de Boli Cronice Sf. Luca, Spitalului Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială Prof. Dr. Dan Theodorescu și Spitalului de Pneumoftiziologie Sf. Ștefan, au fost constatate nereguli importante.

Acest lucru i-a determinat pe comisarii CPCMB să ia decizia aplicării unor sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 32.000 lei, precum și aplicarea măsurii complementare de oprire temporară a prestării serviciului până la remedierea deficiențelor pentru cantinele a două dintre spitale.

Cel de-al treilea, respectiv cel de chirurgie opro-maxilo-facială, nedispunând de o bucătărie proprie, realizează servirea mesei către pacienți folosind serviciile firmei de catering Deco Luk Style SRL, la care a fost extins controlul și unde a fost, de asemenea, oprită temporară a prestării serviciului până la remedierea deficiențelor.

Nereguli descoperite în spitale
Dintre abaterile constatate, menționăm:

lipsa autorizației de funcționare sanitar-veterinare pentru bucătăria Spitalului de Pneumoftiziologie Sf Ștefan,
existența în spațiile de depozitare a unor produse alimentare cu data durabilității minimale depășită,
unul dintre blocurile alimentare - format din cameră de preparare, magazie, cameră frigorifică - prezenta pereții cu tencuială căzută, tavanul cu infiltrații și pavimetul deteriorate, cu plăci de gresie lipsă, frigidere cu rugină, rafturi și mobilier depreciate, cu un grad avansat de uzură,
utilizarea unor oale, tigăi, veselă depreciate, cu uzură avansată,
utilizarea unor ustensile cu rugină,
folosirea unui sistem de ventilație neigienizat cu prelingerea condensului pe masa de lucru a bucătăriei,
lipsa verificării metrologice a cântarului din dotarea bucătăriei,
coloanele de apă și calorifere din zona bucătăriei prezentau vopsea exfoliată ceea ce determină formarea de rugină,
utilizarea unor frigidere neigienizate cu prezența unor insecte moarte,
folosirea unei hote din inox neigienizată cu acumulări de grăsime și arsuri,
utilizarea unor camere frigorifice (spații depozitare) neigienizate.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.