Prahovenii se pregătesc să plece din ţară de frica războiului. Programări pentru paşapoarte, abia in luna mai

Publicat in Administratie 09 Martie 2022 1344 ori
Google+ WhatsApp
Prahovenii se pregătesc să plece din ţară de frica războiului. Programări pentru paşapoarte, abia in luna mai
Prahovenii se pregătesc să plece din ţară de frica războiului. Programări pentru paşapoarte, abia in luna mai

Speriaţi pe de o parte de perspectiva războiului, dar şi tentaţi că ţările turistice au renunţat la restricţiile impuse de pandemie, prahoveni s-au îmbulzit la Serviciul de Paşapoarte, imitând gestul românilor din aproape întreaga ţară.

În doar câteva zile s-a dublat numărul solicitărilor pentru paşaportul simplu electronic, iar cererile sunt în special pentru copiii sub 14 ani care nu au carte de identitate şi deci nu pot călători în afara ţării fără paşaport.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Paşapoarte Prahova, anul trecut în aceeaşi perioadă erau aproximativ 140 -150 de cereri pe zi pentru eliberarea paşaportului, în timp ce anul acesta, de la începutul lunii martie, numărul solicitărilor s-a dublat. Sunt peste 300 de programări zilnice în prezent, motiv pentru care programul serviciului s-a prelungit până la ora 20.00 în fiecare zi a săptămânii. "Este ca în perioada de vară de dinainte de pandemie. Lucrăm cu tot personalul disponibil, dar deocamdată facem faţă", susţine Larisa Zaharia, şefa serviciului.

Prefectura Prahova are în vedere deschiderea unui al doilea punct de lucru al serviciului de paşapoarte, în municipiul Câmpina, doar că la acest moment nu există personal care să poată fi detaşat în alt oraş.

În Prahova, mai sunt locuri disponibile pentru programări online abia in luna mai.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.