Ploiesti: Politia Locala a trimis soferilor instiintari privind INTERDICTIA de a parca dube, remorci sau alte caminonete pe locurile destinate autoturismelor

Publicat in Administratie 20 Septembrie 2021 8080 ori
Google+ WhatsApp
Ploiesti: Politia Locala a trimis soferilor instiintari privind INTERDICTIA de a parca dube, remorci sau alte caminonete pe locurile destinate autoturismelor
Ploiesti: Politia Locala a trimis soferilor instiintari privind INTERDICTIA de a parca dube, remorci sau alte caminonete pe locurile destinate autoturismelor

Șoferii de autoutilitare din Ploiești primesc, zilele acestea, înștiințări transmise de Primărie, prin Poliția Locală, fiind avertizați cu privire la cele mai noi reguli privind parcarea în municipiu, adoptate printr-o hotărâre de Consiliu Local aprobată la finalul lunii iulie.


Hotărârea nr. 253 din 29 iulie se referă la interzicerea parcării autoutilitarelor (autovehicul transport marfă), inclusiv vehiculele care intră în categoria remorcă/semiremorcă, în parcările de reşedinţă şi de domiciliu din municipiul Ploiești: "Se interzice parcarea autoutilitarelor (autovehicul transport marfă), inclusiv vehiculele care intră în categoria remorcă/semiremorcă, în parcările de reşedinţă şi de domiciliu din municipiul Ploiești, precum şi pe partea carosabilă. Prin autoutilitară (autovehicul transport marfă) se înțelege autovehicul din categoria N1, N2 sau N 3, cu cel puţin 4 roţi şi o viteză maximă constructive mai mare de 25 km/h, conceput şi construit pentru transportul de mărfuri şi poate tracta o remorcă. Posesorii de autoutilitare (autovehicul transport marfă), inclusiv remorcă/semiremorcă, pot parca aceste autovehicule/vehicule în parcările special amenajate de Primăria municipiului Ploieşti astfel:

a) Bulevardul Petrolului de la Liceul Tehnologic Lazăr Edeleanu până la Rafinăria Astra paralel cu trotuarul;

b) Parcarea cu dale de lângă conducta de termoficare din cartierul Vest;

c) În spatele Depoului de troleibuze situat pe str. Gheorghe Grigore Cantacuzino cu drum de acces între Coca Cola şi depoul de troleibuze;

d) Str. Mihai Bravu – zona industrială UZTEL pe prima bandă de circulaţie;

e) Str. Stindardului – inclusiv parcarea pentru microbuze şi autobuze", au stabilit aleșii locali.

Contravențiile pot fi sancționate cu amenzi cuprinse între 1.500 și 2.500 de lei, potrivit aceluiași document.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.