Primaria Ploiesti cheltuie 1,5 milioane de lei pe ILUMINATUL FESTIV de sarbatori

Publicat in Administratie 26 Octombrie 2020 368 ori
Google+ WhatsApp
Primaria Ploiesti cheltuie 1,5 milioane de lei pe ILUMINATUL FESTIV de sarbatori
Primaria Ploiesti cheltuie 1,5 milioane de lei pe ILUMINATUL FESTIV de sarbatori

La Ploieşti au început pregătirile pentru sărbătorile de iarnă! Astfel, încă de luni noapte, operatorul de iluminat public a  montat primele decorațiuni. Potrivit directorului RASP Ploiești, Raul Petrescu,  vor fi amplasate ghirlande, plase, figurine 2D și 3D, în peste 30 de locații din municipiu, în special pe arterele principale, în parcuri și sensuri giratorii.

 „Se vor monta ghirlande, traversări, plase, figurine 2d, 3d, în aproximativ 30 de locații, pe străzile principale, bulevarde, in parcuri, sensuri giratorii, se vor orna brazi și alți arbori in zona centrală, cât și în cartiere. Situația exactă se va stabili prin protocol cu reprezentanții municipalității și cei ai operatorului serviciului de iluminat public

Necesarul este de 1,5 milioane de lei cu TVA, incluzând montaj, întreținere, închiriere și demontare.

Avem prinși în buget 500.000 de lei și ar mai fi necesar ca până la sfârșitul acestui an să mai fie alocați 600.000 lei, urmând ca diferența de 400.000 de lei să fie achitată în 2021”, a precizat Raul Petrescu, directorul RASP Ploiești, citat de www.deprahova.ro 

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.