Spitalul Judetean din Ploiesti ar putea prelua pacienti cu COVID-19. Vezi in ce conditii

Publicat in Administratie 16 Aprilie 2020 707 ori
Google+ WhatsApp
Spitalul Judetean din Ploiesti ar putea prelua pacienti cu COVID-19. Vezi in ce conditii
Spitalul Judetean din Ploiesti ar putea prelua pacienti cu COVID-19. Vezi in ce conditii

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a aprobat un ordin prin care a mărit de la 8 la 29 numărul spitalelor de faza a doua pentru Covid, aceasta fiind unitățile medicale desemnate să trateze bolnavii confirmați cu virusul atunci când spitalele de boli infecțioase sunt depășite de numărul de pacienți.

Măsura a fost luată în contextul în care, în urmă cu două zile Nelu Tătaru declara la Digi24 că peste jumătate din cele 400 de paturi de terapie intensivă din spitalele de faza 1 și 2 sunt ocupate. ”Pentru spitalele de fază 1 şi 2 avem peste 400 de paturi de Terapie Intensivă, sunt peste 200 de cazuri, dar pe monitor sau intubatie avem 36 de pacienţi. Suntem într-un registru în care putem menţine aceste cazuri”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Miercuri, la Terapie Intensivă erau internați 245 de pacienți, conform datelor publicate de Grupul de comunicare strategică.

Însă responsabilii cu gestionarea crizei au precizat în repetate rânduri că vârful epidemiei este așteptat în România spre sfârșitul lunii aprilie.

Noul ordin a fost publicat în Monitorul Oficial și modifică ordinul inițial, de la începutul lunii aprilie.

Astfel, în prima fază, pacienții pot fi izolați în spitalele de boli infecțioase cu secții de terapie intensivă, care sunt organizate tot pe model pavilionar. Și în lista acestora a fost introdusă o nouă unitate medicală, cea din Baia Mare.

Prin urmare, spitale de faza I sunt:

Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Braşov
Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş” Bucureşti
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Dr. Victor Babeş” Bucureşti
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” Craiova
Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi
Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare
Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş„ Timişoara
Conform ordinului, faza a doua se aplică atunci când spitalele de boli infecțioase sunt depășite din punctul de vedere al numărului de pacienți internați și izolați. Se bazează pe sistemul pavilionar disponibil în majoritatea spitalelor de pneumologie.

Se adresează: pacienților cu infecție confirmată COVID-19, atunci când numărul lor depășește numărul locurilor disponibile în spitalele de boli infecțioase.

Scop: prevenirea răspândirii infecției cu COVID-19, prin izolarea pacienților într-o singură unitate medicală și acces la tratament imediat, cu posibilitatea izolării de restul bolnavilor cu alte afecțiuni, considerând modelul pavilionar al infrastructurii spitalicești, sub supravegherea medicilor pneumologi și ATI.


Caracteristici și măsuri la nivelul spitalelor de faza a doua:

– spitale dedicate COVID în întregime sau parțial, doar dacă pot asigura circuite complet separate;
– vor externa sau transfera către alte spitale toți pacienții din zona dedicată COVID;
– vor interna pacienți pozitivi COVID, forme ușoare și medii, precum și cazuri grave în cazul existenței unei/unui secții/compartiment ATI, dotată/dotat cu ventilatoare mecanice;
– pot împrumuta ventilatoare de la spitalele non-COVID, pot detașa/delega personal medical necesar din alte unități sanitare publice și private, inclusiv medic infecționist pentru consulturi interdisciplinare;
– pot achiziționa și administra tratament anti-COVID-19 pacienților confirmați pozitiv în baza protocoalelor terapeutice;
– își creează stoc de medicamente utilizate în tratamentul COVID prin cerere către MS, achiziții de la UNIFARM sau alți distribuitori;
– vor fi introduși în lista de unități sanitare prioritare pentru aprovizionarea cu echipamente de protecție și medicamente prin C.N. UNIFARM – S.A., MS, Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC);
– își asigură echipamente de protecție pentru personalul medical și le utilizează conform metodologiei Institutului Național de Sănătate Publice (INSP);
– pot funcționa și ca spital-suport, tratând patologii asociate la pacienții COVID+.

Dacă în ordinul publicat în 7 aprilie erau 8 spitale de faza a doua, acum ministrul Sănătății a mărit lista la 29 de unități medicale.

Spitalele de faza a doua:

Nr. crt. Județul Spitalul
1. Alba Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia – secția de boli infecțioase
2. Alba Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud
3. Alba Spitalul Orășenesc Abrud
4. Argeș Spitalul de Pneumoftiziologie Câmpulung
5. Argeș Spitalul de Pneumoftiziologie Valea Iașului
6. București Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta“
7. București Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila“ București – Formațiunea medicală de tratament ROL2, amplasată în perimetrul Institutului de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan“ din Otopeni
8. Brașov Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Brașov
9. Brașov Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov (corp central)
10. Brașov Spitalul General CF Brașov
11. Cluj Spitalul „Leon Daniello“ de Pneumologie
12. Constanța Secția exterioară Agigea a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța
13. Constanța Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța
14. Constanța Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu“ Constanța – Sistem medical modular de izolare și tratament. Tabără de izolare și carantinare COVID-19
15. Dolj Spitalului Municipal „Prof. Dr. Irinel Popescu“ Băilești – Compartimentul de boli infecțioase
16. Dolj Spitalul Orășenesc „Așezămintele Brâncovenești“ Dăbuleni – Compartimentul de Boli Infecțioase Bechet
17. Iași Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași
18. Galați Spitalul de Pneumoftiziologie Galați
19. Galați Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Cuvioasa Parascheva“ Galați
20. Gorj Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu – secția de boli infecțioase
21. Hunedoara Spitalul Județean de Urgență Deva – secția de boli infecțioase
22. Mehedinți Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin –- secția de boli infecțioase
23. Mureș Spitalul Clinic Județean Târgu Mureș
24. Olt Spitalul Județean de Urgență Slatina – secția de boli infecțioase
25. Prahova Spitalul Județean de Urgență Ploiești – secția de boli infecțioase adulți, secția de boli infecțioase copii și secția de pneumologie
26. Satu Mare Spitalul de Pneumoftiziologie Satu Mare
27. Sibiu Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu
28. Vâlcea Spitalul Județean de Urgență Vâlcea – secția de boli infecțioase
29. Vâlcea Spitalul de Pneumoftiziologie „Constantin Anastasatu“ Mihăești

 

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.