Buletinele de vot au ajuns la Ploiesti sub paza militarizata

Publicat in Administratie Luni, 12:00 162 ori
Google+ WhatsApp
Buletinele de vot au ajuns la Ploiesti sub paza militarizata
Buletinele de vot au ajuns la Ploiesti sub paza militarizata

Sub escortă militarizată, ieri au ajuns la Ploieşti tirurile încărcate cu buletinele de vot necesare în Prahova pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Astfel, de la Bucureşti au fost aduse, de la Monitorul Oficial, unde au fost tipărite, 724.081 de buletine de vot, dar şi celelalte materiale necesare exercitării votului din 10 noiembrie, respectiv 3.115 ștampile cu mențiunea ”Votat” şi 673.750 de timbre autocolante.

buletin de vot1

Buletinele de vot menţionate au fost depozitate la Palatul Administrativ din Ploieşti şi urmează să fie selectate şi împărţite în conformitate cu numărul de alegători aferent ficăreia dintre cele 623 de secţii de votare care vor fi amenajate în judeţ pentru alegerile prezidenţiale. Odată finalizată procedura menţionată, ca şi la scrutinele precedente, primarii se vor deplasa la Ploieşti pentru a prelua sacii cu voturi şi celelate materiale necesare, pentru ca, ulterior, cu o zi înainte de ziua votului, acestea să ajungă în secţiile de votare.


Cele mai multe secţii – 157 – vor fi amenajate în Ploieşti, electoratul din Câmpina urmând să-şi exercite opţiunile electorale în 22 secţii de votare.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office