Garda de Mediu Prahova face verificări în Ploieşti, la câmpurile pline de gunoaie

Publicat in Administratie 16 Mai 2019 149 ori
Google+ WhatsApp
Garda de Mediu Prahova face verificări în Ploieşti, la câmpurile pline de gunoaie
Garda de Mediu Prahova face verificări în Ploieşti, la câmpurile pline de gunoaie

Garda de Mediu Prahova derulează un control în Ploieşti, însă nu cu privire la depăşirile normelor privind emisiile nocive, ci la câmpurile pline de deşeuri. Din cauza aşa-ziselor puncte nerge, în care se aruncă necontrolat gunoaie de ani întregi, Primăria riscă amenzi de până la 100.000 de lei.

Într-un mesaj publicat pe pagina oficială de Facebook, Garda Naţională de Mediu anunţă că a demarat în această săptămână un control în Ploieşti, pentru a vedea cum a gestionat Primăria situaţia aşa-ziselor puncte negre, la o lună de la precedentele verificări pe această temă.

"Săptămâna aceasta, Garda Națională de Mediu a demarat un control pentru verificarea modului de realizare a măsurilor impuse în urma acțiunii desfășurate în perioada 08.04-12.04.2019, privind starea de salubritate a Municipiului Ploiești. Sunt verificate toate zonele identificate cu abandonări de deșeuri, pentru care au fost impuse măsuri de eliminare, cu termene de realizare. Pentru neîndeplinirea măsurilor impuse, la termenele stabilite, legea prevede sancțiuni contravenționale cuprinse între 50.000 și 100.000 de lei (conform OUG 195/2005 privind protecția mediului). Odată ce verificările vor fi finalizate, vom informa cetățenii cu privire la rezultatele acestora", a transmis Garda de Mediu.

sursa: www.actualitateaprahoveana.ro 

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office