Dan Voiculescu: România nu poate ignora adevărul despre propria istorie
Senatorii Dan Voiculescu şi Teodor Meleşcanu au depus luni, 19 decembrie 2012, la Senat, o interpelare adresată premierului Emil Boc, prin care îi solicită “să îşi asume responsabilitatea de a clarifica subiectul datoriei istorice a Germaniei către România, inclusiv prin cooptarea unor experţi internaţionali, care pot oferi un punct de vedere obiectiv”.
Redăm fragmente din acest document:
„În baza Tratatului de pace de la Paris, din 1947, România nu a renunţat la creanţele comerciale acumulate anterior datei de 1 septembrie 1939 (dată la care Germania înregistra o datorie de peste 1 miliard de mărci faţă de România). Acest fapt este explicit consemnat la articolul 28 din Tratat.
În consecinţă, în calitatea dumneavoastră de şef al Executivului român, aveţi responsabilitatea de a dispune toate demersurile necesare pentru a analiza dacă România a renunţat ulterior la aceste creanţe. Dacă a renunţat, vă solicităm să ne comunicaţi momentul şi modalitatea juridică în care s-a produs aceasta renunţare.
Considerând că România nu poate ignora adevărul despre propria istorie şi nu poate renunţa la verificarea unei ipoteze cu implicaţii economice majore, vă solicităm, domnule prim ministru, să vă asumaţi responsabilitatea de a clarifica acest subiect cu resursele instituţionale de care dispuneţi.
Dacă nu veţi da curs acestei solicitări, vă asumaţi renunţarea oficială la posibilitatea recuperării unei sume semnificative pentru cetăţenii români - peste 15% din PIB (cca 19 miliarde euro), demers ce poate determina consecinţe deosebit de grave pentru economia naţională.”
Teodor Melescanu a trisat la stabilirea scorului unui vot din Parlament
Ultimele articole
-
Publicat Marti, 22 Mai 2012 20:57
Dependent de droguri sau alcool? Trateaza-te ca in strainatate, la Castle Craig Hospital
Puţini sunt cei care ştiu că dependenţa este o condiţie… -
Câştigătorii Concursului Naţional de Proză Scurtă „I.L.Caragiale” Marele Premiu – Mihaela Nemeş – C.N „Fraţii Buzeşti” CraiovaPremiul…Publicat Marti, 22 Mai 2012 20:45
-
Publicat Marti, 22 Mai 2012 20:42
La Parcul Industrial DIBO orice spatiu verde a fost transformat intr-o explozie florala
Fiecare primavara transforma surprinzator un parc industrial din Prahova intr-un… -
InfoTouch completeaza gama de tablete pc iTab cu inca 2 modele iTab 801 si iTab 971 InfoTouch iTab 801 cu ecran de 8 inchi 1024x768 capacitiv,…Publicat Marti, 22 Mai 2012 20:35
-
„Zilele Filmului Romanesc” in zilele de 23-24 mai 2012. Vezi cand. Casa de distributie Voodoo Films, condusa de Cristian Mungiu, organizeaza…Publicat Marti, 22 Mai 2012 20:33
-
Soferii ca camion, inventatori ai FURTULUI: Combustibil furat în mers din furtunul de retur „La autoturismele fără sisteme de supraveghere prin GPS, furturile de…Publicat Marti, 22 Mai 2012 20:30
-
Publicat Marti, 22 Mai 2012 18:31
FC Vaslui isi va juca meciurile din Liga Campionilor pe "Ilie Oana"
FC Vaslui isi va disputa meciurile considerate pe teren propriu… -
Publicat Marti, 22 Mai 2012 14:55
Bilantul accidentelor rutiere din Prahova
Ph-online va prezinta bilantul infractiunilor si evenimentelor rutiere petrecute luni,… -
Cornu: Dragoste de frate, cu pumni si picioare La data de 21.05.2012, lucrătorii Secţiei de Poliţie Rurală nr.…Publicat Marti, 22 Mai 2012 14:52
-
Publicat Marti, 22 Mai 2012 14:51
Doua ploiestence sunt cercetate pentru delapidarea a 27.000 lei
Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor cercetează două femei sub… -
Publicat Marti, 22 Mai 2012 14:49
Urlati: Batuta si violata de un prieten al fiului sau
În dimineaţa de 20.05.2012 un bărbat din Urlaţi a sesizat… -
Cum a fost cu elevul batut ieri, la Elie Radu. Desfasurarea actiunii Reprezentanţii unei instituţii de învăţământ din Ploieşti au sesizat ieri…Publicat Marti, 22 Mai 2012 14:47
-
SGU cumpara 250 de banci pentru parcurile din Ploiesti, cu 82.000 lei SC Servicii de Gospodărire Urbană(SGU) Ploieşti .srl a publicat anunţurile/invitaţiile…Publicat Marti, 22 Mai 2012 14:41
-
Publicat Marti, 22 Mai 2012 14:32
Cod Galben de inundatii pe raul Prahova. Vreme rea pana miercuri
Avand in vedere situatia hidrometeorologica (umiditatea solului ridicata, valori ale… -
Publicat Marti, 22 Mai 2012 14:29
Concediul maternal ar putea fi prelungit pana la 3 ani
Parlamentarii au pe masa de lucru un proiect de lege…






















