stiri prahova

9 celeb

MIB


"Mai stau săptămâna asta, să-mi fac încă un set de analize. Dacă ies bine, mă întorc în ţară", a transmis marţi poliţistul Lucian Mihai colegilor din poliţia locală. Lucian se află într-o stare foarte bună, se recuperează rapid şi este optimist: nu mai există nici o ameninţare la adresa stării sale de sănătate.

Operat de nişte măcelari la Ploieşti, după ce a fost înjunghiat de un beţiv, poliţistul Lucian Mihai a ajuns în agonie acum o lună la un spital din Viena, unde medicina practicată cu profesionalism şi-a spus cuvântul. La salvarea vieţii lui au contribuit cu bani colegii, şefii (în special şeful IJP Prahova, Sorin Oprea, cel care a decis "extragerea" lui Mihai din "abatorul" numit Spitalul Judeţean de Urgenţe Ploieşti) şi prietenii familiei lui Lucian, plus o mulţime de oameni de afaceri şi politicieni locali. Pe o parte dintre ei îi puteţi vedea până pe 30 august pe www.PH-online.ro, într-o campanie de promovare de trei luni, oferită ca mulţumire pentru gestul generos făcut.       

Publicat in Eveniment
Operaţia la care a fost supus azi, la Viena, poliţistul Lucian Mihai, s-a terminat cu succes în jurul orei 19.00. Operatia a decurs fara complicatii, a fost refacut tranzitul intestinal si "curatata" orice urma de infectie intraperitoneala. In perioada imediat urmatoare pacientul ramane internat in clinica privata din Viena in care a si fost operat.
Dacă rămâne acolo, înseamnă că mai are nevoie de bani (1.500 de euro pe zi). Pentru donaţii, aveţi toate datele în imaginea din stânga. Pentru mulţumiri şi urări de bine, aveţi o listă mai jos.

Lista donatorilor (în ordine alfabetică) care au trimis în jur de 8.000 de euro în contul lui Lucian Mihai:

  • companii: Acum Advertising (Horia Georgescu), Artsani (Marius Ţapu), Cardinal Motors (Anca Precup), Dentirad (Mircea Drăghici), DTR Construct (Mircea Drăghici), Esrom Advertising, Kaproni (George Negoiţescu), Miralmis Farm (Mircea Drăghici), Nicons (Eugen Văsîi), Sunrise Medical Clinic (Mircea Drăghici);
  • sport: echipa de fotbal FC Petrolul Ploieşti (Vivi Răchită, Andi Crângu);
  • politicieni: Adrian Semcu (vicepreşedinte PNL al Consiliului Judeţean Prahova), Andrei Volosevici (primar PDL al oraşului Ploieşti), Gabriel Sandu (PDL, ministrul Comunicaţiilor), Graţiela Gavrilescu (deputat PNL de Prahova), Iulian Bădescu (senator PDL de Prahova), Mirela Limboşeanu (subprefect al judeţului Prahova), Roberta Anastase (deputat PDL de Prahova şi preşedinte al Camerei Deputaţilor), Vlad Cosma (PSD);
  • sindicate: Liviu Luca, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere şi Independente Petrom
Publicat in Eveniment

Lucian Mihai, poliţistul înjunghiat de un beţiv din Ploieşti şi ajuns la Viena în stare gravă după ce a trecut prin "abatorul" de la Spitalul Judeţean Ploieşti, va fi operat azi pentru ultima oară. Echipa PH-online.ro îi ţine pumii lui Lucian şi vă readuce aminte că tratamentul bun de care se bucură în aceste zile în Austria a fost posibil şi datorită contribuţiei financiare de aproape 8.000 de euro adusă de sponsorii de mai jos (campaniile publicitare de trei luni pe www.PH-online.ro promise vor începe pe 1 iunie).

 

Lista donatorilor (în ordine alfabetică) care au trimis în jur de 8.000 de euro în contul lui Lucian Mihai:

  • companii: Acum Advertising (Horia Georgescu), Artsani (Marius Ţapu), Cardinal Motors (Anca Precup), Dentirad (Mircea Drăghici), DTR Construct (Mircea Drăghici), Esrom Advertising, Kaproni (George Negoiţescu), Miralmis Farm (Mircea Drăghici), Nicons (Eugen Văsîi), Sunrise Medical Clinic (Mircea Drăghici);
  • sport: echipa de fotbal FC Petrolul Ploieşti (Vivi Răchită, Andi Crângu);
  • politicieni: Adrian Semcu (vicepreşedinte PNL al Consiliului Judeţean Prahova), Andrei Volosevici (primar PDL al oraşului Ploieşti), Gabriel Sandu (PDL, ministrul Comunicaţiilor), Graţiela Gavrilescu (deputat PNL de Prahova), Iulian Bădescu (senator PDL de Prahova), Mirela Limboşeanu (subprefect al judeţului Prahova), Roberta Anastase (deputat PDL de Prahova şi preşedinte al Camerei Deputaţilor), Vlad Cosma (PSD);
  • sindicate: Liviu Luca, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere şi Independente Petrom
Publicat in Eveniment

Pe picioarele lui, dar cu un diagnostic de septicemie localizată şi unul de apă la plămân, poliţistul Lucian Mihai, aflat la Viena, după ce un beţiv şi spitalul de urgenţe din Ploieşti au vrut să-l omoare, aşteaptă ca medicii austrieci să ia o decizie privind operaţia finală. Deocamdată, pentru că medicii aşteaptă să-i treacă infecţiile din corp pentru a-l putea opera, Lucian şi soţia lui şi-au căutat o gazdă în imediata apropiere a clinicii unde Lucian vine zilnic la control.

Au făcut asta pentru a evita costurile de 1.500 de euro pe zi cu cazarea în clinică, pentru că puşculiţa umplută de donaţiile Asociaţiei Poliţiştilor, cele provenite din campania PH-online.ro, plus alte donaţii cu autori rămaşi anonimi, nu este fără fund.

Noroc - din nou! - cu Sorin Oprea, şeful IJP Prahova, care şi-a folosit relaţiile personale la Poliţia Viena, şi a făcut ca poliţiştii austrieci să-l ajute pe Lucian să găsească cazare cu doar 10 euro pe zi! Tariful este bun şi pentru Ploieşti, unde un apartament în zona centrală se închiriază cu minim 400 de euro lunar, adică 13 euro pe zi.

Vestea bună este că poliţistul Lucian Mihai se îndreaptă ireversibil spre viaţă, datorită formidabilului sistem medical austriac, sprijinului financiar acordat de colegii de la IJP Prahova, eforturilor personale ale chestorului Sorin Oprea şi minunaţilor donatori urniţi de campania PH-online.ro:

 

 

Lista donatorilor (în ordine alfabetică) care au trimis în jur de 8.000 de euro în contul lui Lucian Mihai:
companii: Acum Advertising (Horia Georgescu), Artsani (Marius Ţapu), Cardinal Motors (Anca Precup), Dentirad (Mircea Drăghici), DTR Construct (Mircea Drăghici), Esrom Advertising, Kaproni (George Negoiţescu), Miralmis Farm (Mircea Drăghici), Nicons (Eugen Văsîi), Sunrise Medical Clinic (Mircea Drăghici);
sport: echipa de fotbal FC Petrolul Ploieşti (Vivi Răchită, Andi Crângu);
politicienii Adrian Semcu (vicepreşedinte PNL al Consiliului Judeţean Prahova), Andrei Volosevici (primar PDL al oraşului Ploieşti), Gabriel Sandu (PDL, ministrul Comunicaţiilor), Graţiela Gavrilescu (deputat PNL de Prahova), Iulian Bădescu (senator PDL de Prahova), Mirela Limboşeanu (subprefect al judeţului Prahova), Roberta Anastase (deputat PDL de Prahova şi preşedinte al Camerei Deputaţilor), Vlad Cosma (PSD).
sindicate: Liviu Luca, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere şi Independente Petrom

Lista donatorilor (în ordine alfabetică) care au trimis în jur de 8.000 de euro în contul lui Lucian Mihai:

companii: Acum Advertising (Horia Georgescu), Artsani (Marius Ţapu), Cardinal Motors (Anca Precup), Dentirad (Mircea Drăghici), DTR Construct (Mircea Drăghici), Esrom Advertising, Kaproni (George Negoiţescu), Miralmis Farm (Mircea Drăghici), Nicons (Eugen Văsîi), Sunrise Medical Clinic (Mircea Drăghici);

sport: echipa de fotbal FC Petrolul Ploieşti (Vivi Răchită, Andi Crângu);

politicieni: Adrian Semcu (vicepreşedinte PNL al Consiliului Judeţean Prahova), Andrei Volosevici (primar PDL al oraşului Ploieşti), Gabriel Sandu (PDL, ministrul Comunicaţiilor), Graţiela Gavrilescu (deputat PNL de Prahova), Iulian Bădescu (senator PDL de Prahova), Mirela Limboşeanu (subprefect al judeţului Prahova), Roberta Anastase (deputat PDL de Prahova şi preşedinte al Camerei Deputaţilor), Vlad Cosma (PSD);

sindicate: Liviu Luca, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere şi Independente Petrom

 

Publicat in Eveniment
B. Gheorghe, de 61 ani, din Ploieşti, atacatorul poliţistului din cadrul Secţiei 2 Ploieşti (foto), a fost reţinut ieri şi prezentat Tribunalului Prahova, care a emis pe numele lui mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor deosebit de grav. În urma expertizării medico – legale s-a concluzionat că B. Gheorghe avea discernământ la data comiterii infracţiunii.
În ziua de 19 aprilie a.c., în jurul orei 22, o patrulă de siguranţă publică, compusă dintr-un poliţist al Secţiei 2 Ploieşti şi un subofiţer jandarm, executa serviciul de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, în zona cartierului Castor.
La un moment dat, patrula a fost solicitată de către cetăţeni, întrucât în spatele unui bloc era căzută o persoană  care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. La locul indicat, oamenii legii l-au găsit căzut pe trotuar pe B. Gheorghe, în vârstă de 61 ani, stabilind că acesta locuieşte într-un bloc din apropiere.
Întrucât bărbatul se afla în stare avansată de ebrietate, poliţistul împreună cu jandarmul l-au condus la domiciliu.
Uşa apartamentului fiind deschisă de către soţia bărbatului, oamenii legii rămânând în exteriorul locuinţei. Bărbatul a spus că merge să aducă actul de identitate, pe care susţinea că îl are în bucătărie, încăpere aflată în imediata apropiere a uşii de acces în apartament. În timp ce poliţistul discuta cu femeia, B. Gheorghe a apărut brusc la uşa apartamentului şi l-a atacat instantaneu pe poliţist cu un cuţit, lovindu-l în zona toracelui, fără a-i da acestuia posibilitatea de a reacţiona în vreun fel.
Agentul de poliţie a fost transportat de către colegii săi la Spitalul Judeţean de Urgenţe Ploieşti, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale, concluzia medicului legist fiind că i-a fost pusă viaţa în pericol. La locul incidentului au fost deplasate importante forţe poliţieneşti, atacatorul fiind condus la spital sub escortă pentru a-i fi recoltate probe biologice şi a fi expertizat neuropsihiatric. În cauză a fost informat procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalului Prahova, care continuă cercetările şi care a dispus prin ordonanţă internarea atacatorului într-o unitate spitalicească de specialitate, pentru o perioadă de 15 zile.

Publicat in Eveniment
"De nenumărate ori am considerat că ceea ce simţim în anumite situaţii nu poate fi exprimat în cuvinte. Aşa simt eu acum. Sunt sora lui Lucian şi aş vrea sa le mulţumesc tuturor celor care au putut să-l ajute, şi celor care s-au rugat pentru el, dar simt ca aceste cuvinte nu reflectă pe deplin cât înseamnă pentru mine, pentru noi, familia lui, gestul dumneavoastră.
L-am ţinut de măna în fiecare zi cât a fost în spital în România şi n-am încetat să sper că un suflet bun ca al lui va supravieţui, dar cu fiecare zi care trecea îl vedeam cum îşi pierde puterea de a lupta. Am fost judecaţi pentru că am cerut transferul la Bucureşti şi la Viena ulterior, dar numai NOI am fost acolo când dl doctor de la Bucureşti ne spunea că este grav, când starea lui era din ce în ce mai rea chiar şi la cinci zile de la operaţie.
Nu suntem singurii care au avut probleme, dar îl iubim atât de mult pe Lucian încât am ales cea mai buna soluţie pentru el.
În tot ceea ce am făcut pentru el, Poliţia româna ne-a ajutat enorm, şi dacă Lucian va fi bine, în mare parte li se datoreaza lor, colegilor lui, domnului Sorin Oprea. Sunt mulţi cei care au răspuns campaniei PH-online şi vreau să-i asigur că fiecare sumă donată de ei reprezintă un pas în plus spre vindecarea fratelui meu.
Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi!"
Elena-Mădălina Lefter
Lista donatorilor (în ordine alfabetică) care au trimis în jur de 8.000 de euro în contul lui Lucian Mihai:
  • companii: Acum Advertising (Horia Georgescu), Artsani (Marius Ţapu), Cardinal Motors (Anca Precup), Dentirad (Mircea Drăghici), DTR Construct (Mircea Drăghici), Esrom Advertising, Kaproni (George Negoiţescu), Miralmis Farm (Mircea Drăghici), Nicons (Eugen Văsîi), Sunrise Medical Clinic (Mircea Drăghici);
  • sport: echipa de fotbal FC Petrolul Ploieşti (Vivi Răchită, Andi Crângu);
  • politicienii Adrian Semcu (vicepreşedinte PNL al Consiliului Judeţean Prahova), Andrei Volosevici (primar PDL al oraşului Ploieşti), Gabriel Sandu (PDL, ministrul Comunicaţiilor), Graţiela Gavrilescu (deputat PNL de Prahova), Iulian Bădescu (senator PDL de Prahova), Mirela Limboşeanu (subprefect al judeţului Prahova), Roberta Anastase (deputat PDL de Prahova şi preşedinte al Camerei Deputaţilor), Vlad Cosma (PSD).
  • sindicate: Liviu Luca, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere şi Independente Petrom
PH-online.ro mulţumeşte tuturor celor care au răspuns apelului nostru pentru salvarea vieţii lui Lucian Mihai şi îi răsplăteşte, aşa cum ne-am angajat, cu campanii de publicitate de 3 luni. Campania va începe pe 1 iunie 2010 şi se va termina pe 30 august 2010. Cei vizaţi ne pot trimite logo, mesaje, sloganuri sau elemente de promovare la adresa This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. .
Publicat in Eveniment
Azi am fost informaţi oficial că şi firmele controlate de medicul Mircea Drăghici şi de familia acestuia au răspuns campaniei noastre şi că au donat 2.000 de euro în contul poliţistului internat la Viena. Astfel, Sunrise Medical Clinic (CMU Ploiesti - Clinica Sunrise) a donat 1.000 euro, Clinica Medicala Dentirad  - 500 de euro, DTR Construct - 200 euro şi Miralmis Farm - 300 euro.
Mircea Drăghici este nominalizat la Prahoveanul Anului 2010, secţiunile Medici si Oameni de Sport:

Publicat in Eveniment

Impresionate de cazul poliţistului aflat la Viena, încă două donatoare au sărit în ajutorul său. Este vorba de Graţiela Gavrilescu, fost viceprimar al Ploieştiului şi actual deputat PNL de Prahova, şi de Mirela Limboşeanu, fost consilier PDL la Ploieşti, în prezent prima femeie ajunsă subprefect de Prahova.

Greul a trecut în cazul poliţistului, în sensul în care familia are acum fonduri suficiente pentru operaţia finală şi pentru o săptămână de internare. Banii sunt însă în continuare bineveniţi, iar campania PH-online.ro continuă: 3 luni de publicitate gratuită pentru cei care donează mai mult de 200 de euro. 

Cont Mihai Lucian Gabriel (în lei, deschis la BCR Ploieşti) - RO10 RNCB 0318 0445 7782 0001.

Publicat in Eveniment

Liviu Luca nu e mogulul meu de presă, ci al celor de la Alpha TV, Telegraful de Prahova şi ObservatorulPH.ro. "Să-l sun să-i cer nişte bani pentru poliţistul aflat la Viena? Păi ce, stă mogulul de vorbă cu mine, concurentul presei lui?!", mă întrebam ieri, când forjam telefonul cu cele 700 de numere, căutând oameni cu inimă, cu bani şi care nu mă urăsc, deşi îi mai sun, când şi când...

L-am sunat totuşi pe Luca, după logica "ce-o fi, o fi". Mă prezint detaliat, pentru că ultima oară am vorbit la telefon de Crăciun, iar penultima oară, acum vreo 7 ani, când scriam la "Jurnalul de Petrol şi Gaze". Îi spun pe scurt despre ce este vorba. Ascultă şi îmi dictează numărul de telefon al unei doamne de la FSLI, care va verifica dacă ce spun eu este adevărat. "Dictează" e mult spus, Luca spune un număr format din 10 cifre în tot atât timp cât spun eu "taci".

Normal, am notat aiurea, şi îl sun din nou, spunându-i că ori sunt tâmpit, ori mi-a dat alt număr. Amabil, îmi mai dă o dată numărul, de data asta ceva mai rar. Sun, mă prezint doamnei, povestesc din nou toată tărăşenia. Aflu că trebuie să trimit un email cu toate informaţiile, pentru că FSLI Petrom primeşte mereu astfel de cereri, şi, pentru a evita tentativele de fraudă, le verifică.

Scriu, în trafic, la volan, ca vai de capul meu, un email de pe telefonul care deja dă semne de leşin. Aştept. După ora 17.00, o sun din nou pe doamna de la Sindicat, ca să aflu că mâine, adică azi, voi primi veşti, fie pozitive, fie negative.

Este miercuri, 5 mail, Ziua Bărbatului, ora 08.30 şi am primit veştile. Aflu că Liviu Luca a verificat personal, ieri după-amiază, la poliţie, dacă povestea e reală. Iar azi dimineaţă, Liviu Luca a făcut ca o sumă importantă să ajungă în contul poliţistului internat la Viena. Îi scriu chiar acum mogulului un mesaj de mulţumiri, rămân dator...

Publicat in Eveniment

Sorin Oprea, şeful IJP Prahova, a confirmat azi dimineaţă pentru PH-online.ro că mobilizarea de ieri a dat roade şi a asigurat banii necesari tratamentului acordat poliţistului din Ploieşti înjunghiat de un beţiv şi dus, mai mult mort decât viu, la Viena. "Soţia lui Lucian Gabriel Mihai a plătit ieri cei 4.000 de euro datoraţi spitalului unde a fost internat iniţial şi a făcut un depozit de 10.500 de euro la clinica unde i se va face operaţia finală. Acolo costurile de internare sunt de 1.500 de euro pe zi, iar depozitul asigură internarea timp de 7 zile. Rămâne să vedem cât va costa operaţia finală, dar ne aşteptăm la costuri  sub 3.000 de euro", spune Oprea.

Ieri, membrii Asociaţiei de Întrajutorare Poliţia Prahoveană (AIPP) au donat şi ei 10.000 de euro în contul deschis pentru tratamentul poliţistului. Asociaţia funcţionează pe baza donaţiilor benevole ale poliţiştilor din Prahova şi acordă astfel de ajutoare băneşti, nerambursabile, în situaţii speciale. În medie, cotizaţia lunară a unui poliţist la AIPP este de 2 lei.

Banii din cheta făcută ieri de PH-online.ro, adică aproape 4.000 de euro, au ajuns sau vor ajunge azi în contul administrat de soţia poliţistului, aflată şi ea la Viena. Sperăm ca şi alte discuţii, purtate ieri de noi, să se concretizeze azi într-o donaţie de bani, necesară, mai mult ca sigur, pentru etapa de recuperare fizică a poliţistului.

 

Mulţumim încă o dată celor care au răspuns apelului nostru (în ordine alfabetică):

  • companiile Acum Advertising (Horia Georgescu), Artsani (Marius Ţapu), Cardinal Motors (Anca Precup), Esrom Advertising, Kaproni (George Negoiţescu) şi Nicons (Eugen Văsîi);
  • echipa de fotbal FC Petrolul Ploieşti (Vivi Răchită, Andi Crângu);
  • politicienii Adrian Semcu (PNL), Andrei Volosevici (PDL), Gabriel Sandu (PDL), Graţiela Gavrilescu (PNL), Iulian Bădescu (PDL), Mirela Limboşeanu (PDL), Roberta Anastase (PDL), Vlad Cosma (PSD).
Publicat in Eveniment
  • «
  •  Start 
  •  Prev 
  •  1 
  •  2 
  •  3 
  •  Next 
  •  End 
  • »
Page 1 of 3
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine

Ultimele articole

  •