Radu Simionescu: As vrea sa imi povestesti despre cateva momente de rascruce din viata ta, legate de invatamantul romanesc si cel american, care au contribuit la performantele actuale? 

Dan Iancu: Daca ar fi sa aleg cateva momente de rascruce, intre acestea sigur s-ar afla participarea la olimpiadele de fizica (in liceu) si decizia de a pleca din Romania pentru a continua facultatea in Statele Unite.

Participarea la olimpiade m-a ajutat foarte mult, atat in plan strict profesional, prin acumularea de cunostinte avansate in matematica sau fizica, cat mai ales prin intarirea caracterului. Probabil ca lectia mai importanta pe care am invatat-o (si am purtat-o mai departe) a fost cum sa imi propun anumite teluri tangibile, pentru care sa fiu nevoit sa muncesc intens, presat de timp. Desigur, am beneficiat de ajutorul multor persoane din jur (parinti, prieteni, profesori), care au facut eforturile sa para mult mai usoare. Asa cum aveam sa invat mai tarziu, astfel de suport nu e intotdeauna usor de gasit.

Decizia de a pleca in Statele Unite am luat-o in cursul celui de-al doilea an de facultate. Eram putin dezamagit de lipsa de valoare pusa pe educatie - asa cum percepeam eu situatia, atat studentii, cat si profesorii participau la cursuri mai mult de nevoie, decat din dorinta. Daca cei dintai pareau ca vor mai mult diploma aducatoare de noi posibilitati de angajare, decat asimilarea (mai bine zis, memorarea) informatiilor prezentate, cei din urma erau, adesea, constienti de atitudinea studentilor, si raspuneau prin acelasi nivel de efort in inovarea materialului sau a modului de prezentare... Desigur, erau si exceptii in ambele tabere, insa impresia mea generala era mai degraba de dezinteres si inertie. Asa ca m-am hotarat sa trimit cateva aplicatii de transfer la facultati in Statele Unite; am avut norocul de a fi admis la Yale si am acceptat fara prea multe dubii. A fost, cu siguranta, o schimbare majora in viata: ma aflam intr-o tara complet straina, departe de familie si prieteni, confruntat cu un sistem cu totul nou. A trebuit sa invat multe lucruri si norme "de la zero", si poate ca cea mai importanta lectie a fost cum si ce sa aleg. Daca, in Romania, erau relativ putine optiuni (atat in alegerea cursurilor, cat si a carierei viitoare...), pentru mine, in America, erau prea multe. Asa ca, pe langa situatiile si elementele noi, experienta de la Yale m-a fortat putin sa imi reevaluez si prioritatile, si a fost o ocazie buna de introspectie.  

 

 

R.S: Putini se pot lauda ca au studiat  la trei dintre cele mai prestigioase universitati din lume, MIT, Harvard si Yale. Poate imi poti spune punctele tari, dar si pe cele slabe ale acestor universitati. 

D.I.: Este greu de comparat, mai ales fiindca exista atat de multe criterii despre care se poate discuta. In plus de asta, am trecut prin cele trei in ipostaze destul de diferite, asa ca stiu mai multe detalii despre programele in care am participat (la Yale am fost "undergraduate", adica urmam cursurile pentru a obtine diploma de facultate, pe cand la Harvard si MIT am fost in programe avansate, de masterat/doctorat). Prin urmare, cam orice afirmatie as face intr-un singur paragraf risca ori sa fie un cliseu fara substanta, ori o simplificare grosolana a realitatii. Asta fiind zis, cum fraza dinainte este probabil un raspuns complet nesatisfacator, aleg optiunea a doua: pentru cineva care studiaza ca "undergraduate", Yale si Harvard probabil ca ofera o experienta mai diversificata, cu expunere mai mare la stiinte sociale sau umaniste, pe cand MIT este mai puternica pe tehnologie si inginerie. In ceea ce priveste studiile aprofundate, raspunsul deja depinde extrem de mult de domeniu - spre examplu, MIT nu are scoala de drept sau medicina, la fel cum Yale si Harvard nu ofera un doctorat in disciplina in care imi scriu acum dizertatia. 

 

R.S.: Munca ta a fost recunoscuta de-a lungul timpului prin diferite premii si distinctii.  Care au fost factorii motivationali in tot acest timp, si ce te motiveaza in continuare ? 

D.I.: Cred ca cel mai puternic motor a fost dorinta de a sti mai mult si de a deveni (cat) mai bun la lucrurile pe care le fac. Fara asta, nu cred ca as fi fost suficient de puternic sa plec din Romania sau sa termin programele de studiu in care m-am angajat. Acesta e si motivul principal pentru care am ales sa-mi continui cariera in mediul academic si un factor important in alegerea subiectului in care imi sustin doctoratul; domeniul meu de studiu - "cercetari operationale" - este o combinatie de matematica aplicata, inginerie si business, si se ocupa cu construirea de modele matematice pentru a explica cum anumite procese sau operatiuni se pot desfasura "mai bine" sau chiar "optim" relativ la anumite metrici de performanta. 

 

R.S.: Esti un performer in domeniul tau si totodata un ambasador. Cum te vezi peste 10-20 ani ? 

D.I.: Multumesc de compliment. Termenul de "performer" e relativ - daca ar fi sa ma compar cu cativa dintre profesorii cei mai faimosi din domeniul meu, atunci performanta n-ar mai fi chiar remarcabila. Revenind la intrebare, la viteza cu care se schimba lucrurile in zilele noastre, mi-ar fi greu sa spun unde voi fi in 10-20 de ani. Cum domeniul meu de cercetare este apropiat de lumea afacerilor, probabil ca ori voi fi profesor intr-o scoala de business, ori voi lucra intr-o companie, ocupandu-ma de partea operationala.  

 

R.S.: Pe langa performantele academice, ai continuat sa-ti dezvolti si aria extracurriculara, fiind implicat in diferite organizatii. Cum este perceput voluntariatul in  America si care sunt benefiicile acestuia ? 

D.I.: Am incercat sa ma implic in diverse activitati, atat pe plan profesional, cat si personal. Am fost presedintele sectiei MIT a organizatiei-capela a disciplinei mele, si am fost activ cativa ani buni in asociatiile studentilor romani de la MIT si Harvard (unde, impreuna cu cativa prieteni apropiati, am organizat diverse activitati care au tinut comunitatea romaneasca din zona activa, si - speram noi - au crescut putin cunostintele strainilor despre cultura romaneasca). 

 

In America, voluntariatul este foarte bine privit si, de multe ori, chiar necesar. Pe langa activitatea academica, studentii sunt aproape invariabil evaluati si la activitati extracurriculare. Spre exemplu, pentru studentii care aplica la scolile de medicina, voluntariatul este o parte importanta din aplicatie, asa ca toti fac cel putin unul, in spitale sau clinici. Un alt exemplu e programul "Teach for America", prin care sunt studentii, dupa terminarea colegiului, predau vreme de doi ani materii de baza in zone rurale, unde educatia e deficitara. Exemple de alta factura sunt multiplele asociatii pentru lupta impotriva cancerului sau altor boli grave - toate organizeaza activitati la care participarea e voluntara, si care rareori duc lipsa de prezenta.

 

Cat despre beneficii, uneori sunt si materiale (de exemplu, valoarea adaugata la un curriculum vitae sau scutirea de impozite), insa, in marea majoritate a cazurilor, sunt mai mult sufletesti. Cred ca multi americani au bine inradacinata cultura de "a da inapoi", astfel ca  frecvent vezi persoane (nu neaparat bogate) care au preocupari filantropice.  

 

R.S.: Fiecare persoana aspira la un ideal. Ce ar reprezenta acest ideal pentru tine? 

D.I.: Cred ca astfel de idealuri sunt puternic legate de factorii motivationali de care vorbeam mai sus. As vrea sa devin cat mai bun in disciplina mea, si sa reusesc sa folosesc bagajul informational acumulat pentru a-i invata si pe altii cum sa faca lucrurile mai bine, mai eficient, mai simplu...  

 

R.S.: Vreau sa iti imaginezi ca ti-ai indeplinit toate visurile, si in momentul de fata ai ocazia sa schimbi ceva in judetul nostru, in tara noastra. Care ar fi acel lucru ? 

D.I.: Cred ca sunt multe lucruri care ar putea fi imbunatatite, si e foarte greu sa spui exact care anume, la nivel sistemic, ar avea cel mai mare impact. Daca ar trebui sa aleg una singura neaparat, poate ca m-as opri asupra educatiei. Cred ca e de dorit o generatie viitoare (de studenti si profesori) cu un sistem de valori mai bine definit si o viziune mai putin ingusta. Insa nu stiu cat de usor se poate obtine asta fara o economie intr-un stadiu (mai) avansat, care sa recompenseze decent mai multe categorii de profesii utile societatii... 

 

“Succesul, in mare parte, sta in vointa de a invinge”, spunea Seneca. Dan Iancu a dovedit prin realizarile sale ca este unul din reprezentatii de baza ai generatiei de maine. De aceea el este propunerea mea pentru Prahoveanul Anului la Categoria Studenti.