stiri prahova

9 celeb

MIB


Cazul lui Armand Constantinescu, tânărul ucis bestial în bătaie de angajaţii Bidepa Ploieşti, continuă, la un an de la crimă. Avocaţii au reuşit cooptarea în dosar şi a altui coleg al lui Gabriel Buhăciuc, angajatul Bidepa Ploiești acuzat oficial că în iulie 2010 a ucis în bătaie un tânăr de 26 de ani. Buhăciuc este cercetat pentru omor calificat şi a fost trimis în instanţă săptămâna aceasta. El va rămâne în arest pe toată perioada procesului.

Încă de anul trecut, PH-online.ro a susţinut că este imposibil ca din patru-cinci agenţi Bidepa, respectiv grupul care l-a snopit cu bătaia pe Armand în noaptea de 20 spre 21 iulie 2010, doar Gabriel Buhăciuc să-i fi aplicat lovituri cauzatoare de moarte. Detalii despre acest caz, în care un tănăr a fost omorât în chinuri doar pentru că făcea scandal într-un local, găsiţi mai jos:

Familia tanarului omorat in bataie de agentii Bidepa cere inchiderea firmei de paza
Mesaj catre un mort: "Scoala, nenorocitule, ca nu se doarme pe strada"
"Nu Gabriel l-a omorat pe Armand, el minte ca sa-i salveze pe altii"
Bidepa a oferit 5.000 de lei familiei lui Armand Constatinescu
Bidepa tace de aproape 48 de ore, iar Armand a ajuns pe catafalc.
Uite-l pe Gabriel Buhaciuc de la Bidepa, ucigasul lui Armand Constatinescu
Ucigaşul lui Armand Constantinescu are 21 de ani şi se numeşte Gabriel Buhăciuc - GALERIE FOTO
Martorii povestesc cum a ajuns sa moara Armand din bataia luata de la agentii Bidepa
Moartea tanarului batut de agentii Bidepa ridica din nou intrebarea: au voie sa ne bata?
Brutele de la Bidepa au omorat un tanar de 24 de ani din Ploiesti rupandu-i ficatul din cativa pumni

Publicat in Eveniment

Un tânăr de 24 de ani din cartierul Dorobanţul, numit Armand, a fost omorât aseară în bătaie în barul "Pomul Verde", de pe strada Buna Vestire, de agenţii firmei de pază Bidepa. Potrivit unor surse apropiate familiei, Armand băuse peste măsură şi a făcut scandal în bar, speriind angajatele, care au chemat Bidepa, firmă de pază cu care aveau contract. Agenţii sosiţi la faţa locului au exagerat cu aplicarea forţei: i-au rupt practic, ficatul, din câţiva pumni, unui tânăr de nici 80 de kilograme.

Ce-a făcut Armand de-a fost pedepsit aşa?

"Armand nu era un fraier, dar nici şmecher nu era, iar la capitolul bătaie stătea chiar destul de prost. N-am fost acolo, se poate să fi făcut scandal, dar în nici un caz n-a sărit la bătaie, chiar beat fiind. Ăştia de la Bidepa ar fi trebuit să-l ia pe sus, să-l dea afară şi, eventual, să cheme poliţia, nu să dea în el ca la sacul de box", spune un prieten de-al lui Armand.

Cum se procedează în asemenea cazuri

"În cazuri de-astea, când un singur potenţial agresor face scandal, fără să pună în pericol integritatea altei persoane, măsura normală este intimidarea. Îl iei, îl zgâlţâi, strigi la el, fluturi bastonul, să-şi dea seama că nu se mai află în faţa unei ospătăriţe. În 9 cazuri din 10, viteazul se potoleşte, iar tu îl scoţi de acolo şi patronul care te-a chemat decide dacă se trece la faza cu implicarea poliţiei. Am făcut asta de sute de ori, fără să dau un pumn", povesteşte Lucian, agent de intervenţie la o firmă de pază din Ploieşti.

Procuratura a intrat pe fir

Şase agenţi Bidepa, din cei 10 aflaţi aseară la "Pomul Verde", probabil cei care l-au lovit pe băiat, sunt acum în audieri, procuratura urmând să decidă şi măsura arestării. Pentru fapta lor, agenţii riscă până la 20 de ani de închisoare. Vom reveni.

 


CITEŞTE ŞI:

 

Brutele de la Bidepa au omorat un tanar de 24 de ani din Ploiesti rupandu-i ficatul din cativa pumni
Moartea tanarului batut de agentii Bidepa ridica din nou intrebarea: au voie sa ne bata?
Martorii povestesc cum a ajuns sa moara Armand din bataia luata de la agentii Bidepa
Ucigaşul lui Armand Constantinescu are 21 de ani şi se numeşte Gabriel Buhăciuc - GALERIE FOTO
Uite-l pe Gabriel Buhaciuc de la Bidepa, ucigasul lui Armand Constatinescu

Publicat in Eveniment
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine

Ultimele articole

  •