stiri prahova

9 celeb

MIB


Cazul lui Armand Constantinescu, tânărul ucis bestial în bătaie de angajaţii Bidepa Ploieşti, continuă, la un an de la crimă. Avocaţii au reuşit cooptarea în dosar şi a altui coleg al lui Gabriel Buhăciuc, angajatul Bidepa Ploiești acuzat oficial că în iulie 2010 a ucis în bătaie un tânăr de 26 de ani. Buhăciuc este cercetat pentru omor calificat şi a fost trimis în instanţă săptămâna aceasta. El va rămâne în arest pe toată perioada procesului.

Încă de anul trecut, PH-online.ro a susţinut că este imposibil ca din patru-cinci agenţi Bidepa, respectiv grupul care l-a snopit cu bătaia pe Armand în noaptea de 20 spre 21 iulie 2010, doar Gabriel Buhăciuc să-i fi aplicat lovituri cauzatoare de moarte. Detalii despre acest caz, în care un tănăr a fost omorât în chinuri doar pentru că făcea scandal într-un local, găsiţi mai jos:

Familia tanarului omorat in bataie de agentii Bidepa cere inchiderea firmei de paza
Mesaj catre un mort: "Scoala, nenorocitule, ca nu se doarme pe strada"
"Nu Gabriel l-a omorat pe Armand, el minte ca sa-i salveze pe altii"
Bidepa a oferit 5.000 de lei familiei lui Armand Constatinescu
Bidepa tace de aproape 48 de ore, iar Armand a ajuns pe catafalc.
Uite-l pe Gabriel Buhaciuc de la Bidepa, ucigasul lui Armand Constatinescu
Ucigaşul lui Armand Constantinescu are 21 de ani şi se numeşte Gabriel Buhăciuc - GALERIE FOTO
Martorii povestesc cum a ajuns sa moara Armand din bataia luata de la agentii Bidepa
Moartea tanarului batut de agentii Bidepa ridica din nou intrebarea: au voie sa ne bata?
Brutele de la Bidepa au omorat un tanar de 24 de ani din Ploiesti rupandu-i ficatul din cativa pumni

Publicat in Eveniment

Familia lui Armand Constantinescu a adresat Parchetului o cerere prin care solicita atragerea responsabilitatii civile a  Bidepa Ploiesti, firma angajatoare a criminalului  Gabriel Buhaciuc precum si a celorlalti cinci participanti la evenimentul din data de 21 iulie, când, pentru că a făcut scandal pe terasa "Pomul Verde" din Ploieşti, Armand a fost omorât în bătaie de agenţii Bidepa Ploieşti.

 

Argumentele avocaţilor
Familia considera  necesara introducerea in procesul penal in calitate de parte responsabila civilmente a"Bidepa" pentru că învinuitul a actionat ca un prepus al angajatorului si s-a aflat in timpul exercitarii atributiunilor de serviciu la momentul savarsirii infractiunii.

  • Acesta a venit la locul faptei in urma apelului primit de la restaurantul "Pomul Verde" care era partener contractual al "Bidepa";
  • Invinuitul purta hainele si insemnele angajatorului;
  • S-a deplasat cu autoturism de interventie apartinand "Bidepa";
  • A lovit, cauzand moarte, cu "tonfa", instrument ce apartine angajatorului si i-a fost incredintat pentru a fi folosit, invinuitului;
  • Ceilalti 5 angajati ai "Bidepa" prezenti la locul faptei au participat sustinand criminalul, fara a incerca sa il opreasca;

Totodata, familia a solicitat Parchetului sa dispuna suspendarea activitatii punctului de lucru al Bidepa din Ploiesti unde erau angajati cei şase  agresori deoarece "acestia reprezinta un pericol social pentru populatie. Asa cum s-a dovedit, angajatii Bidepa s-au transformat din persoane ce asigurau paza si protectie in persoane periculoase care omoara fara mila cetateni aflati in imposibilitate de aparare". 
Conform Certificatului de Deces al lui Constantinescu Armand Gabriel, cauzele decesului au fost: contuzie cardiaca, insuficienta cardio-circulatorie acuta, politraumatism- agresiune.
Avocata Katia Cicala spune că cei doi martori aflati impreuna cu Armand Constantinescu, desi batuti de angajatii "Bidepa", nu doresc sa depuna plangere impotriva acestora. "De ce? Este foarte usor de inteles motivul... vor sa ramana in viata!" 
Familia lui Armand doreste ca cei vinovati de moartea fiului lor sa fie pedepsiti, si vor actiona impotriva celor ce au contribuit la aceasta ingrozitoare fapta pana vor capata linistea sufleteasca de care au mare nevoie in aceste momente.

Publicat in Eveniment

În timp ce tot mai multe rude, colegi de şcoală şi prieteni se strâng la biserica de pe strada Mircea cel Bătrân, unde este depus corpul lui Armand Constantinescu, Bidepa păstrează o tăcere de mormânt. "Totul sub control", sloganul vizibil pe site-ul bidepa.ro, pare acum nu doar o alegere proastă din punct de vedere al marketingului, ci şi o glumă sinistră. Am încercat din nou să iau legătura cu managementul companiei, pentru a obţine un punct de vedere legat de crima comisă de angajaţii săi, dar a fost imposibil. "Domnul director e în concediu", a fost răspunsul laconic al secretarei de la Bidepa Ploieşti. 

La ora 16.00, maşina arestului IJP Prahova, care l-a adus pe agentul Bidepa Gabriel Buhăciuc era lângă Tribunalul Prahova. La fel - colegii acestuia, aşteptând verdictul. Din surse judiciare, am aflat că agentul Bidepa care şi-a asumat moartea lui Armand Constatinescu (există informaţii că el a acceptat şi vinovăţia celorlalţi cinci agenţi implicaţi în bătaie), va primi mandat de 29 de zile pentru omor calificat. Vom reveni. 

Aştept cu interes un control de fond al IJP Prahova la toate firmele de pază din Prahova. Din informaţiile mele, sunt prea mulţi agenţi cu cazier şi prea mulţi care nu pot trece un test psihologic. Epoca brutelor analfabete care păzeau angro-uri şi discoteci a trecut, e timpul bodyguarzilor care ştiu să-şi folosească mintea. 

 

Înmormântarea lui Armand Constatinescu va avea loc vineri, de la ora 11.00, la cimitirul Bolovani. Fanii Mădălinei Manole sunt rugaţi să stea acasă de data asta: înmormântarea asta nu se dă în direct la televizor....

 

CITEŞTE ŞI:

 

Brutele de la Bidepa au omorat un tanar de 24 de ani din Ploiesti rupandu-i ficatul din cativa pumni
Moartea tanarului batut de agentii Bidepa ridica din nou intrebarea: au voie sa ne bata?
Martorii povestesc cum a ajuns sa moara Armand din bataia luata de la agentii Bidepa
Ucigaşul lui Armand Constantinescu are 21 de ani şi se numeşte Gabriel Buhăciuc - GALERIE FOTO
Uite-l pe Gabriel Buhaciuc de la Bidepa, ucigasul lui Armand Constatinescu

Publicat in Eveniment

IJP Prahova a emis un comunicat de presă pe tema crimei din localul Pomul Verde, care confirmă informaţiile difuzate de ieri de PH-online.ro. Practic, Armand a fost bătut de două ori: o dată pe motiv că a făcut scandal, deşi procedura prevedea doar evacuarea lui din local, iar a doua oară pentru că a chemat poliţia, să-l apere de agresorii de la Bidepa, a doua bătaie fiind cea care a dus la moartea sa. PH-online.ro vă oferă acum şi fotografia ucigaşului (cu scuzele de rigoare ca n-am facut-o cand si unde credeau bidepistii prezenti azi la Tribunal): Gabriel Buhăciuc, de 21 de ani, din Ploieşti, agent de intervenţie la Bidepa. Mai jos, aveţi comunicatul IJP Prahova:

 

"Miercuri dimineaţa, în jurul orei 2.30, Dispeceratul I.P.J. Prahova a fost sesizat, prin apelul unic de urgenţă „112” de către C. Gabriel, în vârstă de 26 de ani, din municipiul Ploieşti, cu privire la faptul că a fost agresat de membrii unei echipe de intervenţie din cadrul unei societăţi de pază, solicitând prezenţa unui echipaj al ambulanţei la faţa locului, respectiv în apropierea unui restaurant din localitate."

 

Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului, unde a sosit şi un echipaj al ambulanţei, însă personalul de serviciu al ambulanţei a constatat că apelantul a decedat.

În consecinţă, cercetările au fost preluate de o echipă operativă complexă, formată din ofiţeri din cadrul I.P.J. Prahova-Serviciul Investigaţii Criminale şi Poliţia Municipiului Ploieşti, sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

 

În urma primelor investigaţii efectuate a rezultat că în noaptea de 20/21.07.2010, victima, însoţită de doi prieteni, a consumat băuturi alcoolice în mai multe localuri din Ploieşti, ultimul fiind restaurantul în apropierea căruia a fost găsit. Aici, pe fondul sării avansate de ebrietate, cele trei persoane au intrat în conflict cu un alt client, moment în care barmaniţa de serviciu a acţionat butonul de panică, alarmând astfel echipa de intervenţie a societăţi de pază. La faţa locului s-au deplasat şase agenţi de pază şi intervenţie ai acestei firme, care le-au solicitat celor trei scandalagii să părăsească localul. Iniţial tinerii au plecat, însă la scurt timp au revenit, motiv pentru care a fost rechemat echipajul de intervenţie. La scurt timp, la restaurant a sosit echipajul solicitat, iar unul dintre membrii acestuia, respectiv B. Gabriel, în vârstă de 21 de ani, din Ploieşti, l-a ajuns din urmă pe C. Gabriel şi l-a lovit cu tomfa din dotare, victima căzând la pământ.

 

Din cauza faptului că acuza dureri, C. Gabriel a solicitat, prin apelul unic de urgenţă „112” prezenţa unui echipaj al ambulanţei, însă a decedat la scurt timp.

Necropsia efectuată la Serviciul de Medicină Legală Prahova a condus la concluzia că moartea lui C. Gabriel a fost violentă, procurorul apreciind că în cauză  sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat. În urma probatoriului administrat, procurorul a dispus prin ordonanţă, reţinerea lui B. Gabriel, care urmează să fie prezentat Tribunalului Prahova, cu propunere de arestare preventivă.

 

CITEŞTE ŞI:

 

Brutele de la Bidepa au omorat un tanar de 24 de ani din Ploiesti rupandu-i ficatul din cativa pumni
Moartea tanarului batut de agentii Bidepa ridica din nou intrebarea: au voie sa ne bata?
Martorii povestesc cum a ajuns sa moara Armand din bataia luata de la agentii Bidepa
Ucigaşul lui Armand Constantinescu are 21 de ani şi se numeşte Gabriel Buhăciuc - GALERIE FOTO
Uite-l pe Gabriel Buhaciuc de la Bidepa, ucigasul lui Armand Constatinescu

Publicat in Eveniment
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine

Ultimele articole

  •