stiri prahova

9 celeb

MIB


Marti, 12 Ianurie 2010 12:11

Volosevici decide maine daca anuleaza hotararea prin care primaria a dat 66 de terenuri gratis

Scris de 
Primarul Andrei Volosevici va decide mâine dacă va începe procedurile de anulare a hotărârii de consiliu local prin care 66 de tineri din Ploieşti au primit un lot de teren, în zona Ghighiu, pentru construirea de locuinţe. Asta pentru că Hotărârea 375/2009, care a stabilit primii beneficiari ai acestei facilităţi şi lista de aşteptare, a fost votată şi de consilierul PDL Valentin Marcu, prezent şi el pe lista de aşteptare. Volosevici e astăzi plecat la Bucureşti, să se intereseze şi de modul în care trebuie să se soluţioneze problema creată de nefericitul de Valentin Marcu. 
  • Terenuri şi case gratis - un nărav vechi al aleşilor locali
De fapt, Marcu e doar vârful unui iceberg care, de fiecare dată când consiliul local dă terenuri sau case, îşi face simţită prezenţa. Funcţionari publici, politicieni, jurnalişti sau rude ale acestora au fost mereu, ca prin minune, în topul celor ce au primit case ieftine sau terenuri gratis, în timp ce ploieştenii obişnuiţi stau pe listele de aşteptare până depăşesc vârsta maximă impusă de lege.
Nici anul trecut nu s-a făcut o excepţie de la această regulă ruşinoasă: din cele 66 de loturi acordate, unul a ajuns la fostul city-manager Ionuţ Ionescu (locul 23), fostul subprefect Cătălin Stan (locul 47), sau adjunctul în funcţie al Direcţiei Patrimoniu, cel care a făcut lista, Amedeo Tăbârcă (locul 49), directorul RASP Ploieşti Răzvan Lungu (locul 209), avocatul Bogdan Paun, celebru pentru prestatia sa, din partea PDL, in Biroul Electoral Judetean (locul 274). Consilierul local PDL Valentin Marcu este pe locul 231 pe lista de priorităţi în acordarea terenurilor.
  • Votul lui Valentin Marcu - motivul anulării hotărârii
Marcu este, pentru mine, exemplul perfect pentru care accesul tinerilor în politică nu trebuie să fie o prioritate. Are 30 de ani şi până acum a lucrat numai la stat: ba la Parcul Industrial Ploiesti, ba pe la HidroPrahova, ba pe la Conpet, mai un CA, mai un sindicat. Un băiat care a schimbat deja trei partide şi care, în afară de lipit afişe, nu pare să se priceapă la ceva...
Ca urmare a votului lui Marcu, Hotărârea 375 trebuie anulată, pentru că intră sub incidenţa Legii 215, care prevede că "nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local". Anularea hotărârii se face de către instanţa de contencios administrativ. Două surse din Primăria Ploieşti au confirmat azi, sub protecţia anonimatului, că anularea hotărârii este binevenită acum, pentru că există posibilitatea ca cineva să o conteste în vară, întârziind şi mai mult acordarea terenurilor celor de bună-credinţă de pe lista beneficiarilor.
  • Sună-l pe consilierul Marcu, la  0727.785.784
Pe de o parte, mi se pare haios de-a dreptul că băiatul ăsta are deja o proprietate imobiliară în Ploieşti, plus două maşini, iar asta n-a contat când a fost evaluat conform criteriilor Primăriei. Foarte trist este că, dacă hotărârea se anulează, pentru vreo 50 de ploieşteni cu dosarele în regulă va mai dura ceva timp până când se vor vedea proprietari pe terenurile obţinute pe drept. Şi totul din cauza lăcomiei acestui om.
Cei care cred că au ceva de transmis lui Valentin Marcu, consilierul local care crede că e în regulă să voteze lista care îi va aduce un teren de casă, deşi are casă, îl pot suna la 0727.785.784, telefon plătit din bani publici. 
Citit de 867 ori Ultima modificare Marti, 12 Ianurie 2010 20:45
Bogdan Stoica

Bogdan Stoica: sunt fondatorul acestui site, care se doreşte o oglindă a interesului public, aşa cum este el manifestat de cititorii noştri. Nu conduc, ci susţin o echipă de scriitori, care au libertatea de a scrie orice doresc. Nu aprobăm comentariile critice lăsate sub protecţia anonimatului. Dacă ai o opinie, ia decizia curajoasă de a semna cu numele tău un articol pe tema asta. 

Facebook fac / Twitter fol

Website: www.ph-online.ro/blogul-lui-fido

2 comments

  • Comment Link esop Vineri, 22 Ianurie 2010 05:48 posted by esop

    Si ce va mira ? Nu fac toti la fel ?
    Cica pensionarii dau in judecata statul ! Care ?Pai aia cu 40-50000 euro pensie (cateva zeci de mii), ca ailalti nu-si pot plati nici medicamentele,dara-mi-te avocatul ?

  • Comment Link Marcu cu arcu' Marti, 12 Ianurie 2010 14:49 posted by Marcu cu arcu'

    Fido, omul vrea si el un teren pentru munca depusa in campanie ! Si tu si Misu Obsv. aveti ceva cu acest mare consilier local. Succesuri 2010 !

Lasati un comentariu pentru acest articol

imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine

Ultimele articole

  •