stiri prahova

9 celeb

MIB


Luni, 04 Ianurie 2010 07:16

Corturile amplasate ilegal in centrul Ploiestiului se inmultesc

Scris de 

Anul trecut, am vrut să demonstrez că administraţia locală din Ploieşti este incapabilă să rezolve cele mai mici cazuri de nerespectare a legii. Am ales un caz insignifiant: un cort montat ilegal de două florărese care, dacă aveau nevoie să se extindă, puteau închiria un modul, dintre cele trei disponibile în pasajul pietonal din centru. Am scris două săptămâni, aproape zilnic, despre cort, şi nu s-a întâmplat nimic. Suficient, nu?

Nu, dragi ploieşteni. Nimic nu e suficient atunci când funcţionarii Primăriei Ploieşti şi ai Poliţiei Comunitare vor să ne arate că îi plătim degeaba. Nu numai că nu au putut demonta cortul: în zonă a mai apărut un cort! La fel de jegos, la fel de prost pus, la fel de penibil ca aspect. 

Aşteptaţi-vă, aşadar, ca pasajul pietonal, altfel destul de cochet, să se umple de corturi de plastic, rupte şi murdare ca cele două deja existente. Şi aşteptaţi-vă să plătiţi degeaba administraţia locală şi în acest an...

 

Citit de 486 ori Ultima modificare Luni, 04 Ianurie 2010 08:35
Bogdan Stoica

Bogdan Stoica: sunt fondatorul acestui site, care se doreşte o oglindă a interesului public, aşa cum este el manifestat de cititorii noştri. Nu conduc, ci susţin o echipă de scriitori, care au libertatea de a scrie orice doresc. Nu aprobăm comentariile critice lăsate sub protecţia anonimatului. Dacă ai o opinie, ia decizia curajoasă de a semna cu numele tău un articol pe tema asta. 

Facebook fac / Twitter fol

Website: www.ph-online.ro/blogul-lui-fido

1 Comment

  • Comment Link Cristina Miercuri, 06 Ianurie 2010 06:14 posted by Cristina

    Corturile amplasate ilegal in centrul orasului au niste "surori" in zona centrala a cartierului Enachita Vacarescu. Cam de pe la 1 decembrie 2009 vreo 4-5 "comercianti" si-au amplasat tejghelele prin tot cartierul si vand tot felul de marfuri: de la ciorapi si pantaloni la jucarii miscatoare (neomologate) pentru copii. In decembrie se vindeau inclusiv produse interzise: artificii, petarde si pocnitori. Tejghelele improvizate arata oribil (capre de lemn) sunt acoperite cu tot felul de nailoane, fac mizerie si reprezinta chiar un pericol fiindca se cam...prabusesc. Din pacate, dupa trecerea sarbatorilor, comerciantii au revenit si nu au de gand sa plece fiindca luni, 4 ianuarie 2010, incepusera sa-si repare improvizatiile. Mai bateau cate un cui, mai puneau cate un nailon nou, isi faceau unii altora observatii ca au lasat prea mult gunoi, etc. Oare chiar nu-i vede nimeni? http://totulerelativ.wordpress.com/2009/12/29/ploie%c8%99tiul-si-regulile-civiliza%c8%9biei/

Lasati un comentariu pentru acest articol

imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine

Ultimele articole

  •