Doar 20 de prahoveni au sunat la "Telefonul pacientului" in primul an de functionare
Proiectul “Telefonul pacientului” (0 800 800 242) a înregistrat, în primul an de la lansare, peste 1.000 de apeluri de la pacienţi din toată ţara, care au solicitat diverse informaţii sau au semnalat problemele întâmpinate în sistemul sanitar.
“Statistica «Telefonului pacientului» indică faptul că, din totalul apelurilor primite de la pacienţi, 60% au fost făcute din Bucureşti, câte 3% dintre apeluri s-au făcut din Constanţa, Iaşi, Oradea, Sibiu, câte 2% dintre apeluri au fost primite din Buzău, Dolj, Giurgiu, Mureş, Prahova, 1% au venit din Slobozia, Rădăuţi, Petroşani, Arad, Baia Mare, Bihor, Călăraşi, Cernavodă, Cluj şi Craiova, Slatina.
60% dintre pacienţii care au apelat acest număr de telefon sunt persoane cu vârsta cuprinsă între 50 şi 85 de ani, iar restul de 40% cu vârsta cuprinsă între 18 şi 50 de ani”, a declarat recent preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor de Pacienţi cu Afecţiuni Cronice (COPAC), Radu Gănescu, prezent la o conferinţă de presă organizată în cadrul celei de-a II-a ediţii a ,,Săptămânii pacienţilor’’.
Potrivit acestuia, 45% dintre apeluri s-au referit la informaţii privind asigurările de sănătate, drepturile pacientului, decontarea tratamentelor medicale în ţară şi străinătate, reţete compensate, programări la medicii de specialitate şi alte date referitoare la procedurile de decontare ale anumitor tratamente de către casele de asigurări de sănătate.
În alte 30% dintre situaţii au fost solicitate diferite informaţii şi date de contact ale anumitor clinici, cabinete medicale şi tehnico-medicale, filiale ale colegiului medicilor, ale caselor judeţene de asigurări de sănătate şi ale altor instituţii de stat şi private. Iar 25% dintre cei care au apelat au reclamat abuzuri sau rele tratamente din partea medicilor de familie, a personalului medical din spitale şi farmacii, precum şi acuzaţii de malpraxis din clinici de stat şi private ce se adresează Colegiilor Judeţene ale medicilor din România.
De notat ar mai fi că 45% dintre pacienţii care au apelat acest număr de telefon sunt femei şi 55% sunt bărbaţi. Nu au lipsit însă, cum era de aşteptat, nici apelurile din partea unor pacienţi abonaţi ai spitalelor de psihiatrie, chiar dacă în proporţie mult mai mică.
Reamintim că „Telefonul Pacientului“, lansat de către COPAC în luna martie 2013, în cadrul primei ediţii a ,,Săptămânii Pacientului’’, este un proiect ce a fost demarat din nevoia de informare a pacienţilor şi de semnalare a problemelor cu care aceştia se confruntă.
sursa: Ziarul Prahova
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: