Un tânăr de 24 de ani din cartierul Dorobanţul, numit Armand, a fost omorât aseară în bătaie în barul "Pomul Verde", de pe strada Buna Vestire, de agenţii firmei de pază Bidepa. Potrivit unor surse apropiate familiei, Armand băuse peste măsură şi a făcut scandal în bar, speriind angajatele, care au chemat Bidepa, firmă de pază cu care aveau contract. Agenţii sosiţi la faţa locului au exagerat cu aplicarea forţei: i-au rupt practic, ficatul, din câţiva pumni, unui tânăr de nici 80 de kilograme.
Ce-a făcut Armand de-a fost pedepsit aşa?
"Armand nu era un fraier, dar nici şmecher nu era, iar la capitolul bătaie stătea chiar destul de prost. N-am fost acolo, se poate să fi făcut scandal, dar în nici un caz n-a sărit la bătaie, chiar beat fiind. Ăştia de la Bidepa ar fi trebuit să-l ia pe sus, să-l dea afară şi, eventual, să cheme poliţia, nu să dea în el ca la sacul de box", spune un prieten de-al lui Armand.
Cum se procedează în asemenea cazuri
"În cazuri de-astea, când un singur potenţial agresor face scandal, fără să pună în pericol integritatea altei persoane, măsura normală este intimidarea. Îl iei, îl zgâlţâi, strigi la el, fluturi bastonul, să-şi dea seama că nu se mai află în faţa unei ospătăriţe. În 9 cazuri din 10, viteazul se potoleşte, iar tu îl scoţi de acolo şi patronul care te-a chemat decide dacă se trece la faza cu implicarea poliţiei. Am făcut asta de sute de ori, fără să dau un pumn", povesteşte Lucian, agent de intervenţie la o firmă de pază din Ploieşti.
Procuratura a intrat pe fir
Şase agenţi Bidepa, din cei 10 aflaţi aseară la "Pomul Verde", probabil cei care l-au lovit pe băiat, sunt acum în audieri, procuratura urmând să decidă şi măsura arestării. Pentru fapta lor, agenţii riscă până la 20 de ani de închisoare. Vom reveni.
CITEŞTE ŞI:
Brutele de la Bidepa au omorat un tanar de 24 de ani din Ploiesti rupandu-i ficatul din cativa pumni
Moartea tanarului batut de agentii Bidepa ridica din nou intrebarea: au voie sa ne bata?
Martorii povestesc cum a ajuns sa moara Armand din bataia luata de la agentii Bidepa
Ucigaşul lui Armand Constantinescu are 21 de ani şi se numeşte Gabriel Buhăciuc - GALERIE FOTO
Uite-l pe Gabriel Buhaciuc de la Bidepa, ucigasul lui Armand Constatinescu














