Gabriel Hodorog, seful Serviciului Finantele Publice Ploiesti a fost demis azi de primarul Andrei Volosevici, dupa ce presa a dezvaluit ca acorda suplimente si stimulente financiare angajatilor, inclusiv femeii de serviciu, chiar dupa ce guvernul Boc a cerut reducerea cheltuielilor bugetare. SPFL Ploiesti va fi condus de Simona Dolniceanu, fosta sefa a Directiei Patrimoniu Ploiesti, care i-a intrat "pe dos" primarului dupa ce l-a ajutat pe consilierul PDL Valentin Marcu sa-si amenajeze o taresa pe iarba din parcul Salii Sporturilor. Locul ei la sefia Patrimoniului va fi luat de Luminita Gaborfi, fosta sefa a Directiei Juridice a Primariei Ploiesti.
Comunicatul Primăriei Ploieşti vorbeşte despre "detaşări":
INFORMAŢIE DE PRESĂ
Primarul municipiului Ploieşti, dl. Andrei Liviu Volosevici, a dispus astăzi, 14.06.2010, măsuri de reorganizare managerială, prin detaşare pe o perioadă de 6 luni, la nivelul Direcţiei Administraţie Publică, Juridic, Contencios, al Direcţiei Evidenţă şi Valorificare Patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Ploieşti şi al Serviciului Public Finanţe Locale Ploieşti.
Astfel, începând cu data de 15 iunie 2010, directorul Direcţiei Administraţie Publică, Juridic, Contencios, d-na Gaborfi Luminiţa, va ocupa funcţia de director al Direcţiei Evidenţă şi Valorificare Patrimoniu, iar d-na Simona Dolniceanu va ocupa funcţia de director general al Serviciului Public Finanţe Locale Ploieşti. Actualul director, d-nul Hodorog Gabriel, va fi şeful Serviciului Asistenţă Contribuabili, Relaţia cu Mass-Media, fiind numit temporar în funcţie publică de conducere.
Totodată, din data de 25.06.2010, şeful Serviciului Juridic, Contencios, d-na Simona Albu, va prelua funcţia de director al Direcţiei Administraţie Publică, Juridic, Contencios, iar şef al acestui serviciu va fi Cătălin Dobrescu. D-na Constantin Pietraru Brânduşa va fi şeful Serviciului Relaţia cu Asociaţiile de Proprietari, iar d-na Chiva Daniela, în prezent şef al acestui serviciu, va ocupa funcţia de şef al Serviciului Juridic, Resurse Umane, Autoritate Tutelară din cadrul Administraţiei Serviciilor, Sociale, Comunitare Ploieşti.