Deşi sunt cele mai dorite mijloace de presă, televiziunile locale n-au găsit niciodată, până acum, calea de a ajunge la publicul larg. Urmărite în principal de politicieni, funcţionari publici şi oameni de afaceri conectaţi la banii publici, televiziunile locale erau, până săptămâna asta, ca bijuteriile din aur alb: dacă nu vorbeai despre ele, lumea putea să creadă că sunt făcute din argint. Lucrurile s-au schimbat, însă, radical, marţi 8 iunie 2010.
În ultimile trei luni, pe şest, ca să nu se prindă concurenţa, Prahova TV şi-a finalizat investiţia în echipamente şi softuri care au făcut posibilă preluarea canalului tv de către set-top-box-urile digitale ale UPC, cel mai mare operator de televiziune din Prahova. Manevra este aparent incredibilă: "digitalul" a fost, alături de criza economică, principalul călău al televiziunilor locale, aşa cum primele abonamente de cablu tv, din anii '90, au făcut inutilă emisia în eter a staţiilor locale, care depindeau atunci de antenele de pe acoperişuri.
Acum, situaţia e cu mult mai dificilă. În ultimii doi ani, fiecare om, care a dorit cinci canale de filme, cinci de sport şi cinci de desene animate şi a trecut de la cablu analog la set-top-box digital, a renunţat, fără să vrea, la programele locale ale Antena 1 Ploieşti, Pro TV Ploieşti, Alpha TV Ploieşti, VP TV şi Wyl TV. Feed-back-ul a venit de la clienţii de publicitate nemulţumiţi că tot mai multe dintre cunoştinţe le-au spus: "nu am văzut spotul tău, pentru că am digital". Automat, au scăzut încasările din publicitate. Fără bani din publicitate, nu poţi avea ştiri şi programe bune, iar fără astea, audienţa scade şi mai mult.
Prahova TV este vizibilă, de săptămâna aceasta, pe încă 120.000 de televizoare din Prahova, conectate la set-top-box-uri UPC de semnal tv digital. Potrivit unor surse din cadrul UPC, pentru că astfel de date nu sunt publice, cel puţin 40.000 din totalul abonamentelor digitale sunt in Ploieşti, 5.000 dintre ei sunt în Câmpina, iar restul, în aproape 50 de alte localităţi din Prahova. La o medie de două televizoare şi trei persoane pe gospodărie, observăm că publicul care a descoperit Prahova TV în aceste zile poate fi estimat la circa 180.000 de persoane.
În aceste condiţii, ecartul dintre audienţa Prahova TV şi cele înregistrate de celelalte televiziuni locale poate deveni uriaş, dacă cei de la Prahova TV vor specula inteligent avantajul tactic dobândit. O măsurare a audienţei cu o firmă specializată, o campanie de promovare a postului prin celelalte mijloace media ale grupului de presă şi o grilă mai vie pot duce Prahova TV, până la toamnă, în pole-position-ul presei locale. Asta pentru că nu e de ajuns să emiţi, trebuie să emiţi chestii atrăgătoare, interesante, rupte din agenda reală a oamenilor, nu din agenda făcută de câteva instituţii importante.
Efectele ar putea fi spectaculoase: un post tv cu mult mai urmărit decât celelalte ia grosul bugetelor de publicitate, atrage cei mai buni oameni de televiziune, poate genera curente populare şi, de ce nu, poate influenţa hotărâtor alegerile locale şi generale. De aceea, faptul că Prahova TV e acum pe telecomanda UPC, canalul 30, între TVR Info şi Acasă TV, e important.
Şahul dat de cei de la Prahova TV nu poate fi ignorat de nici unul dintre antreprenorii din presa vizuală locală. Cu fiecare zi care trece, cel puţin 20 de prahoveni vin să-şi ridice de la UPC set-top-box-urile de semnal tv digital, aruncând la coş emisiunile urmărite pe celelalte posturi tv locale. În această perioadă, ecartul creşte chiar şi fără contribuţia Prahova TV....






















