Chiar dacă la Primăria Ploieşti se lucrează în continuare la evaluarea documentelor depuse de cele cinci firme care au vrut să preia serviciul de salubritate al Ploieştiului prin negociere directă, aşa cum v-am spus şi ieri, se ştie deja câştigătorul: Rosal Grup, firma fondată de celebrul Silviu Prigoană, deputat PD-L de Bucureşti, societate aflată momentan în proprietatea fiului acestuia, Honorius Prigoană. PH-online.ro a aflat şi tariful pentru persoane fizice cu care va funcţiona Rosal la Ploieşti: 3,08 lei/persoana/lună, adică puţin mai mult decât primul câştigător al negocierii, consorţiul RER-Rebu-Retim, aflat în proprietatea deputatului PD-L de Buzău Cezar Preda.
Actualul operator de salubritate din Ploieşti, Veolia, explică într-un comunicat poziţia sa actuală: "am participat la sedinta de negociere directa privind salubritatea, dar cativa operatori au facut propuneri ce sfideaza orice logica si justificare economica, propunand tarife ce au fost micsorate, pentru cateva dintre prestatii, chiar de 250 de ori, fata de tarifele fundamentate, prezentate la pranz. Singurul lor scop era o buna clasare si inceperea unei activitati la Ploiesti, fara a avea intentia sa continue la aceste tarife. Stiind ca tarifele de colectare a deseurilor menajere ale acestor operatori in orase de proportiile Ploiestiului variaza intre 5 si 9 lei/pers/luna, ne intrebam care va fi nivelul de calitate oferit pentru prestatiile in Ploiesti", spun cei de la Veolia, într-un comunicat de presă.
Culmea e că procedura de luni a fost contestata înainte să aibă loc de catre un operator din Bucuresti, aşa că, teoretic, Consiliul Local Ploiesti nu va putea semna contractul de delegare de gestiune oricare ar fi firma declarata castigatoare. Cei de la Veolia susţin că dispozitiile art 277, din OUG 34/2006, interzic semnarea contractului dupa atribuire, atat timp cat contestatiile nu au fost solutionate definitiv. Şi Veolia a depus marţi o contestatie la Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor şi se pregăteşte să se adreseze institutiilor Uniunii Europene. "Fata de situatia imediat urmatoare, in conditiile actuale, continuam sa credem ca, din punct de vedere legal, Veolia Servicii Pentru Mediu, in calitate de actual operator al Ploiestiului, este singurul operator ce poate desfasura activitatea de salubritate de la 1 aprilie 2010, urmand ca prin Hotarare de Consiliu Local sa se acorde o prelungire legala a actualului contract pana la solutionarea definitiva a licitatiei lansate pe 6 ianuarie 2010", mai spun cei de la Veolia.





















