Inca doua strazi din Ploiesti intra in reparatii. Soferii sunt sfatuiti sa ocoleasca aceste zone

Publicat in Trafic 13 Iulie 2018 583 ori
Google+ WhatsApp
Inca doua strazi din Ploiesti intra in reparatii. Soferii sunt sfatuiti sa ocoleasca aceste zone
Inca doua strazi din Ploiesti intra in reparatii. Soferii sunt sfatuiti sa ocoleasca aceste zone

Primăria Municipiului Ploiești, prin Direcția Tehnic – Investiții, informează cetățenii că, începând de astăzi, se vor executa lucrări de întreținere – reparații asfaltare pe străzile Dumbravei și Pomilor.

Lucrările vor fi executate de S.C. DELTA ACM’ 93 SA în baza contractului având ca obiect “Delegarea gestiunii serviciului de construire, modernizare, reparare și întreținere rețele stradale, lucrări de artă, parcări ( cu excepția celor aflate în administrarea altor entități) aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului Ploiești, inclusiv echiparea tramei stradale cu elemente de mobilier urban”.

Municipalitatea ploieșteană își cere scuze pentru disconfortul generat de aceste lucrări și le mulțumește cetățenilor pentru înțelegere.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.